Regal cultural-teatral oferit de ”Satiricus” prin Festivalul Internațional de Comedie

Autor: Mihai CONȚIU

În perioada 7-19 Octombrie, la Chișinău, a avut loc Festivalul Internațional de Comedie FESTIS ediția a VII-a, președinte Alexandru Grecu, gazdă și organizator fiind Teatrului Național ”Satiricus I. L. Caragiale”. Acest eveniment a coincis și cu aniversarea a 35 de ani de la fondarea de către Alexandru Grecu a proiectului vieții sale – Teatrului Național ”Satiricus I. L. Caragiale”. Pe parcursul acestui festival, spectatorii care au umplut, seară de seară, cele două săli de spectacol de la ”Satiricus” – Sala Mare și Sala Mică – au aplaudat 19 piese jucate de trupe ale teatrelor: Teatrului Național ”Satiricus I. L. Caragiale” și ”Alexie Mateevici din Chișinău; ”Boyali Kuș” din Istanbul; ”Sandro Akhmeteli” din Tbilisi, Georgia; ”Jokai” din Bekescsaba, Ungaria; din București, Brașov, Suceava, Sibiu, Tulcea, Turda, Pitești, Deva, Arad și Petroșani. În acest context, festivalul a cuprins lansarea cărților ”La ceas aniversar, Satiricus – 35 de ani”, ”Eu și președintele lor”, de Ciprian Demeter, ”Bîlciul deșteptăciunilor”, de Ion Diviza, o expoziție de caricatură a lui Costel Pătrășcan, precum și show-ul de caricatură ”Rîsul în grup” al aceluiași autor.

Repertoriile teatrelor participante (Shakespeare, Tudor Mușatescu, Teodor Mazilu, Ion Creangă, Matei Vișniec, Eugene Ionesco, Aldo Nicolai, A. P. Cehov, Victor Ion Popa, o adaptare după Franz Kafka etc.), valorile regizorale și cele interpretative ale actorilor, precum și entuziasmul spectatorilor care au umplut sălile de spectacol au demonstrat, pentru al șaptelea an consecutiv, că am avut de-a face, iarăși, cu un regal cultural-teatral de o excepțională importanță națională, dar nu numai.

Anunțați fiind, la fiecare început de reprezentație, că printre ”partenerii media” se numără și site-ul de știri Unimedia, am fost animat de următoarea nedumerire: dată fiind importanța națională și internațională a acestui festival de excepție, de ce, zilnic, presa electronică moldovenească nu a prezentat, succint măcar, o știre despre ce spectacol s-a jucat în ziua precedentă și cine l-a regizat și interpretat? Vorbesc despre spectacole la care au fost prezenți, în calitate de spectatori, inclusiv ambasadori și membri ai misiunilor diplomatice ale Țărilor care au avut teatre participante la festival. Nu sunt în măsură să comentez dacă acest fenomen teatral a fost prezentat, tot zilnic, așa cum se cuvenea, și de către posturile de televiziune pentru că nu mă uit la televizor.

În afară de știri și comentarii politice, presa electronică moldovenească a tot postat din abundență ”evenimente culturale” despre tot felul de influencerițe – cu cine s-au mai cuplat, ce mașină i-a oferit cadou amantul ori logodnicul uneia, pe unde își petrece vacanța etc. – și tot felul de alți astfel de hăbăuci, care nu citesc o carte deoarece vomită cînd pun mîna pe ea. Problema stă în (in)cultura multidisciplinară a celor mai mulți jurnaliști moldoveni ”cu diplome luate pe furiș”. Chiar dacă pot fi acuzat de unii că sunt de modă veche, nu pot să le dau dreptate. Un absolvent de Jurnalistică trebuie să aibă o cultură generală temeinică, iar aici mă refer la literatură, teatru, film, muzică, arte plastice, sociologie, economie, politologie, sport etc. Această cultură generală temeinică se desăvîrșește în facultate, însă este o prelungire a preocupărilor multidisciplinare încă din liceu, căci doar toate astea te-au determinat să devii jurnalist. În baza unei pregătiri temeinice, absolventul de Jurnalistică se poate angaja la o publicație în orice specializare publicistică de care angajatorul are nevoie – cultură, politică, sport, economie etc., dar, în general vorbind, cu extrem de mici excepții, există așa ceva în Republica Moldova, iar aici mă refer la angajatori și angajați?

Generic, cam toți absolvenții de Jurnalism, sărăciți serios în materie de cultură general solidă, termină o facultate de mîntuială, visează să ajungă reporteri ori prezentatori de televiziune și nu-s buni decît să vîneze subiecte decoltate, infracționale, criminale, bîrfe cu vedete și tot așa. Nu-i poți trimite să facă un interviu cu un compozitor, ca regretatul Eugen Doga, de exemplu, pentru că habar nu au de muzică, cu un plastician pentru că sunt total străini de culori și forme sculpturale, cu un mare scriitor pentru că nu i-au citit opera și tot așa. Cam toți sunt dominați de (in)cultura internetului, iar, mai nou, ”salvarea lor” este inteligența artificială, care le poate scrie și articolele. Cu toate aceste, tot niște semidocți rămîn!

Surpriza regizorală de excepție oferită de Alexandru Grecu

Sîmbătă, 18 Octombrie, am asistat, în calitate de spectator, firește, și la un spectacol absolut surprinzător pus în scenă de către neobositul și greu egalabilul artist și regizor Alexandru Grecu, care semnează și scenografia și muzica. Din programul festivalului, știam că urmează să văd piesa Cerere în căsătorie, farsa într-un act a lui A.P. Cehov, pusă în scenă de Grecu la Teatrul ”Jokai” din Bekescsaba, Ungaria. Spectacolul urma să se joace în limba maghiară cu subtitrare în limba română. Din clipa în care am luat loc pe scaun, am început să încerc să-mi lămuresc o mică dilemă: pe ecranele monitoarelor care asigurau subtitrare în limba română scria Cerere în căsătorie/Ursul. Cunoscînd bine ambele piese într-un act ale lui Cehov”, văzîndu-le, pe vremuri, la teatrele bucureștene, mi-am zis: ”Opa, stai așa – vom vedea cele două spectacole unul după altul sau jucate simultan, căci văd scena împărțită în două mici decoruri? Ce-o să văd, că n-am mai văzut așa ceva pînă acum?”

După începerea spectacolului m-am dumirit – în formidabila sa creativitate și ”nebunie regizorală”, Grecu ne-a oferit două spectacole într-unul singur prin alternanță de tablouri din ambele piese. În decorul din stînga spectatorilor, primul tablou a aparținut piesei Cerere în căsătorie, după acesta, a început primul tablou al piesei Ursul și tot așa! A fost un spectacol demențial, de zile mari, în care hohotele de rîs ale spectatorilor abia mai conteneau. Nu o să mă apuc acum să descriu subiectul umoristic savuros al lui Cehov din aceste două piese cu un act, iar asta deoarece cunoscătorii nu au nevoie, iar cei necunoscători nu sunt interesați. Cu acest spectacol, Grecu a oferit spectatorilor maghiari și celor de la festival o idee regizorală uluitoare prin ingeniozitatea sa creatoare – ambele scenarii, în fond, se finalizau printr-o căsătorie/comuniune, precedată de cele mai neașteptate conflicte hilare. La fel de surprinzătoare a fost și concepția scenografică – simplă și relevantă, iar asta pentru că jocul actorilor a fost Rege. De muzică nici nu mai vorbesc! Din cîte știu, este prima dată cînd un regizor oferă spectatorilor două piese într-o singură reprezentație. De regulă, ele au fost puse în scenă individual, așa cum le văzusem și eu pe vremuri.

Sub bagheta regizorală a lui Grecu, actorii ne-au oferit un joc de mare clasă. Am fost foarte atent, la pîndă, ca să zic așa, ca să văd vreo urmă de cabotinism. Nici vorbă! Tapaszto ERNO, de exemplu, interpretul personajului Ursul a făcut un joc de zile mari. A stîrnit rîsete serioase inclusiv în momentele în care Tapaszto ERNO/Ursul interacționa, deseori, în limba română cu publicul, cerîndu-i părerea în privința disputei lui plină de savoare cu tînăra văduvă Elena Nicolaevna Popova, dar și în raport cu subtitrările în limba română afișate pe ecrane.

Dincolo de această ultimă ofertă regizorală excepțională, căreia am înțeles că-i vor urma altele și mai neașteptate, în Țară și în străinătate, se cuvine să închei prin a puncta unicitatea creatorului Alexandru Grecu, actor, regizor și director general al Teatrului Național ”Satiricus I. L. Caragiale”, care, în urmă cu 35 de ani, a fondat acest teatru unic și revoluționar pe care l-a purtat din succes în succes pe toate meridianele lumii. După 35 de ani, putem afirma, cu probe artistice incontestabile, că Alexandru Grecu este deja un ”patrimoniu cultural național”, dată fiind și recunoașterea lui internațională, deoarece știe cum se face teatru fără frontiere lingvistice ori politice. ”Artă și muncă neobosită”, aceasta cred că este deviza succesului său!

”Lumea azi e-o comedie”, a fost genericul Festivalului Internațional de Comedie FESTIS ediția a VII-a. Păi nu-i așa, în fond, chiar dacă avem parte și de tragicomedii?