TUPEUL NESIMȚIT AL UNOR REPATRIAȚI DIN ORIENTUL MIJLOCIU

Unu-i demersul instituțional, altul e cel personal al fițoșilor duși în Dubai

Autor: Mihai CONȚIU

Încă de la început țin să precizez că sunt pe deplin conștient că subiectul pe care îl abordez este oarecum sensibil, pentru unii, de natură chiar să-i revolte, însă vreau să specific că o fac din considerente etice și morale. Războiul din Orientul Mijlociu este o realitate care a fost previzibilă. Numeroase State și-au avertizat anticipat concetățenii aflați în vacanțe ori în interese de serviciu în Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Israel etc. să se pună la adăpost și să revină în Țările lor de baștină. Foarte mulți vizitatori străini din aceste Țări au ignorat anunțurile de alertă și au continuat să rămînă în Orientul Mijlociu pînă cînd dronele și rachetele iraniene le-au vîjîit mortal pe la tîmple. Abia atunci au sesizat pericolul în care se află și au căutat cu disperare căi de revenire grabnică în Țările lor. Previzibil și firesc, toți au cerut asistență/sprijin de la Ambasadele și Consulatele lor. Previzibil și nefiresc mi s-a părut pretenția unora ca Ambasadele și Consulatele lor să le suporte cheltuielile de reîntoarcere acasă, iar aici mă refer strict la o anumită categorie despre care voi pomeni în rîndurile care urmează.

Zilele trecute, am citit despre ”revoltele” unor turiști români ”blocați” în Dubai și care ”au fost nevoiți să-și plătească din propriu buzunar contravaloarea biletului de avion”. Mă mir că n-au avut obrăznicia ca să ceară și decontarea biletelor de dus! Știu că au fost și sunt și moldoveni care au fost ajutați să se repatrieze sau care își așteaptă rîndul, dar necunoscînd detaliile tehnice ale reîntoarcerii lor nu mă pronunț, ci mă voi referi doar la fenomenul în sine.

Mulți dintre cei aflați în Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Israel etc. s-au dus acolo, pe cont propriu, ca să muncească ori în vacanțe fițoase. Aici vorbim despre un demers particular, în care responsabilitatea îi aparține individului, nu unul instituțional. Cînd te duci în Dubai, de exemplu, în vacanță sau ca să muncești pe cont propriu, în situații extreme, ca cea din războiul din Orientul Mijlociu, îți asumi cu propriile cheltuieli revenirea în Țară, iar asta, firește, cu asistență consulară indispensabilă. În situația în care muncești în Dubai ca reprezentant al unei companii transnaționale ori al instituțiilor Statului tău (Ambasadă sau alte instituții oficiale), repatrierea ta este responsabilitatea companiei pentru care lucrezi și a Țării tale.

Fără să dau exemplificări nominale, cunosc cazuri concrete de ”fițoși” și de ”fițoase” care ”s-au lăfăit luxos” prin Dubai, iar acum ”bocesc acuzator” că Țara lor de baștină ”nu face nimic pentru ei pentru a-i repatria gratis”. În acest context obraznic, citîndul pe poetul Adrian Păunescu, instinctual, nu am cum să nu-i invit ”să se ducă înapoi la mamele lor ca să-i mai nască odată”! Vorbesc ca unul care i-a și le-a văzut (pe fițoșii și fițoasele) la fața locului, în Dubai!

Poate că sunt bătrîn în judecățile unora, însă vă voi da cîteva exemple care pe mine m-au oripilat efectiv! Am citit că un grup de 28 de elevi din Vrancea, România, a rămas blocat în Dubai, în timpul unei excursii, grup însoțit de două profesoare de la Școala „Ion Basgan” din Focșani și care a plecat în vacanță în Emiratele Arabe Unite între 23 Februarie și 1 Martie 2026. Elevii au plecat cu acordul părinților, iar absențele lor sunt înregistrate în catalog și urmează să fie motivate conform regulamentului.
Problema nu este singulară. În județul Neamț, ”inspectorul general a declarat că 31 de elevi și 10 profesori sunt blocați în Orientul Mijlociu, inclusiv în Emiratele Arabe Unite, Israel, Egipt, Sri Lanka și India. În Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean a raportat 19 persoane, elevi și cadre didactice, aflate în Dubai”.

Demență educațională totală! Profesorii au considerat că elevii lor trebuie să cunoască istoriile din Emiratele Arabe Unite, Israel, Egipt, Sri Lanka și India, nu cele din ”buricul civilizației mondiale grecești ori romane”, care-s mai aproape de noi. Sunt aproape sigur că acești profesori și elevi nu-și cunosc, turistic, nici propria lor Țară. Cine a vrut să se plimbe pe acolo mai mult – profesorii sau elevii? Dar despre părinții care au fost de acord cu aceste excursii ce să mai zic? Inconștiență, snobism tîmp și ignoranță!

Reamintesc faptul că abordez această chestiune din considerente etice și morale, iar în acest sens, pentru a le oferi argumente celor care mă contestă, vă ofer și cîteva acțiuni ale unor Țări în raport cu repatrierea celor blocați în Orientul Mijlociu! O serie de Țări au organizat repatrierea cetăţenilor blocaţi în Orientul Mijlociu, ca răspuns la perturbările masive ale zborurilor după izbucnirea conflictului regional.

Unele dintre acestea au oferit zboruri gratuite sau subvenționate integral: India – prin Air India și alți operatori naționali, cetățenii indieni blocați în Emiratele Arabe Unite, Oman, Iordania sau Egipt au fost repatriați fără să plătească biletele. Costurile au fost suportate de Guvern, ca parte a programului de protecție a cetățenilor în situații de criză. Franța – cetățenii francezi au fost aduși acasă prin zboruri speciale organizate de Ministerul de Externe, fără plata biletelor de către turiști. Spania – cursele charter pentru cetățeni spanioli au fost acoperite integral de stat, pentru a evita situațiile de blocaj în aeroporturi.

Alte țări au oferit sprijin parțial sau logistic: Regatul Unit – autoritățile britanice au facilitat repatrierea prin charter flights, uneori subvenționînd doar o parte din cost sau oferind reduceri pentru biletele comerciale, dar nu gratuitate totală. Italia, Germania, Polonia, Elveția – în aceste țări, Guvernele au folosit mecanisme europene de protecție civilă sau au coordonat curse comerciale, însă cetățenii au fost adesea nevoiți să suporte parțial costul biletelor. Statele Unite – Departamentul de Stat a organizat curse de evacuare și a oferit suport logistic, dar nu toate costurile au fost acoperite integral; pentru anumite categorii vulnerabile au existat facilități gratuite.

Nu am de unde să știu, însă, dacă cetățenii repatriați ai acestor Țări aveau calitate de turiști ori erau în interes de serviciu în Orientul Mijlociu.

Exagerez cumva în toate cele arătate mai sus?

05.03.26 - 00:01
04.03.26 - 01:15
07.03.26 - 00:07
06.03.26 - 14:51
04.03.26 - 01:30
02.03.26 - 12:33
04.03.26 - 01:16
02.03.26 - 16:30
06.03.26 - 01:21
01.03.26 - 18:58
01.03.26 - 18:55
01.03.26 - 19:01
05.03.26 - 12:00
03.03.26 - 11:35
01.03.26 - 18:50