ANTI-REVOLUȚIA ISLAMICĂ DIN 1979 SAU INFERNUL PLANETAR
Abia acum începe cel de-Al Treilea Război Mondial ori el s-a declanșat mai de mult?
Autor: Mihai CONȚIU
Iranul, practic, a declarat tacit un război împotriva SUA încă de la triumful revoluției islamice din 1979. Începînd de atunci, iranienii, de mici copii, au fost educați să fie anti-americani. Zilnic, la începutul orelor de curs școlar, elevii strigau/strigă ”moarte Americii!”. Cunosc cazuri documentate în care iranieni crescuți și educați în SUA, iar aici mă refer la cei extrem de performanți cu studii superioare, s-au transformat, ca la comandă ori instinctual, în anti-americani și anti-occidentali dintre cei mai feroci. Iranul de astăzi nu este nici pe departe urmașul autentic a vechii și măreței Persie monoteistă care a fost islamizată începînd cu secolul VII. Iranul de astăzi este o consecință a revoluției islamice din 1979, iar ”forma și conținutul lui” probabil că nu vor putea fi schimbate pe parcursul a multor decenii de acum înainte. Poate că niciodată, iar asta pentru că islamul nu poate fi învins ori reformat cu ușurință!
Datele la zi le cunoaștem: SUA și Israelul au atacat Iranul, iar Teheranul a răspuns cu lovituri țintite asupra bazelor militare americane aflate în regiune. O serie de analiști internaționali consideră că odată ce Iranul a lovit obiective din Qatar, Bahrein, Kuweit şi Emiratele Arabe Unite, fie ele și baze militare americane, crește tot mai mult riscul ca războiul să escaladeze, iar într-o primă fază să fie atrase și unele dintre statele respective. Mai apoi, dacă s-ar ajunge aici, există riscul ca și alte țări, inclusiv unele aflate la mii de kilometri distanță să intre în război, de o parte sau de alta. Asta ar provoca o nouă conflagrație mondială.
Ioana Mateș este expertă în relații internaționale și a petrecut o bună perioadă în Iran, țară în care a reprezentat interesele unor importante companii din România. Este familiarizată cu ceea ce înseamnă politica externă iraniană și cu modul în care acționează autoritățile iraniene și înțelege foarte bine reacția Teheranului. Intervievată de către Adevărul.ro, a precizat: ”Nu este deloc exagerat să ne gîndim că acest război poate escalada și că poate depăși chiar stadiul unui conflict regional. Există cu siguranță riscul să se inflameze întregul Orient Mijlociu, există potențial să se ajungă la ceva și mai grav”, avertizează experta. ”Să nu uităm nici de conflictul dintre Pakistan și Afganistan, dar nici de cel dintre Pakistan și India. Toate lucrurile se pot inflama pe un fundal în care alianțele ar putea deveni foarte volatile. Și așa pot intra și alte țări în război sau pot sprijini o parte sau alta, inflamînd și mai mult situația”, explică Ioana Mateș.
Chiar dacă aliații tradiționali ai Iranului, China și Rusia, privesc deocamdată pasivi, nu este o certitudine faptul că se vor limita și pe viitor la postura de observatori. ”Nu cred că în acest moment, de exemplu, China va sta pasivă și va asista la invadarea unui stat unde are puternice interese economice și nu numai. Nu înseamnă că va intra automat în război, dar este posibil să susțină Iranul în alte feluri. Și nu știm exact cum va acționa Rusia. Deci, riscurile există, sunt reale, nu pot fi neglijate”, mai spune experta.
Ioana Mateș este de părere că americanii nu vor avea un război ușor și că situația este mult diferită de cea din Venezuela, chiar dacă Statele Unite au decapitat aparent conducerea Iranului. Există un scenariu complet neconvenabil Americii, în situația în care aliații tradiționali ai Iranului, incluzînd grupări precum Hezbollah, Hamas sau rebelii Houthi din Yemen vor ataca ținte aflate pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, dar și obiective și interese americane din întreaga lume.
Luni, Kremlinul a exclus ca grupul BRICS, care reunește țări precum Iran, Rusia și China, să vină în ajutor Iranului în conflictul său cu SUA și Israelul. ”Apartenența la BRICS nu implică obligația de a oferi asistență reciprocă în timpul unei agresiuni militare”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al Președinției ruse, în conferința sa de presă zilnică.
Cu toate acestea, deputatul rus Aleksei Juravlev, vice-președinte al Comisiei parlamentare pentru apărare din Duma de Stat, a cerut sprijin militar imediat pentru Iran: ”Nu este o situație în care să ne limităm la note de protest, ci trebuie să susținem Iranul înainte să fie prea tîrziu, prin toate mijloacele posibile, inclusiv prin sprijin militar”, a declarat Juravlev. El a cerut și formarea unui nou bloc anti-occidental, avertizînd: ”Este clar că Statele Unite nu mai încearcă să negocieze cu nimeni și vor ataca un nou adversar cu forță reînnoită. Trebuie opriți la aceste linii, aprovizionați cu arme, informații și tot ce este necesar pentru ca Iranul să poată rezista acestei armade. Ar fi chiar logic să creăm o coaliție militară pentru această confruntare, altfel Occidentul colectiv îi va înlătura pe toți pe rînd”.
General-colonelul Andrei Kartapolov, șeful Comisiei de apărare, a lansat un atac virulent la televiziunea de stat rusă. El a pus sub semnul întrebării orice autoritate morală a „hienelor” din Vest care critică operațiunea militară specială a Rusiei în Ucraina sau chiar Rusia însăși. ”Supraviețuirea Rusiei depinde de adoptarea aceleași abordări fără milă pe care o folosesc adversarii noștri”, a spus Kartapolov, împărțind lumea în două tabere: cei care urmează obedienți conducerea americană și cei care refuză. ”Rusia aparține clar celei de-a doua tabere. Nu am făcut-o, nu o facem și nu o vom face”. El a mai adăugat: ”Am putea fi următorii dacă cedăm, dacă ne clătinăm, dar nu avem dreptul să cedăm, nu avem dreptul să ezităm. Trebuie să continuăm pînă la capăt în Ucraina. Vestul de astăzi nu mai este un prădător, este un rău absolut, infernal, lipsit de orice urmă de umanitate. Prin urmare, negocierea cu ei este inutilă, și nu o vom face. Ne vom respecta pe noi înșine și interesele noastre”.
Totodată, ideologul Alexander Dughin susține că aliații Moscovei sunt „distruși sistematic”: ”Pe rînd, aliații noștri sunt eliminați sistematic. Este clar cine urmează și ce înseamnă negocierile cu un astfel de inamic”. El a cerut ca „cel mai important acum – pentru Iran, pentru Rusia, pentru umanitate – este un război lung în Orientul Mijlociu”.
Privind spre cîmpul de luptă, experți în securitate avertizează că ritmul actual al operațiunilor ar putea transforma nivelul stocurilor într-un factor decisiv. ”Una dintre provocări este că aceste resurse pot fi epuizate foarte rapid. Le folosim mai repede decît le putem înlocui”, a declarat un analist pentru The Wall Street Journal. Potrivit unor experți citați de publicație, Administrația Trump a utilizat într-un ritm ridicat armament de precizie cu rază lungă în ultimul an, inclusiv în operațiuni împotriva militanților houthi din Yemen. Rachetele Tomahawk, cunoscute și sub denumirea TLAM (Tomahawk Land Attack Missile), sunt arme de mare putere, capabile să distrugă infrastructură strategică. Analiștii militari subliniază că planificatorii americani trebuie să țină cont și de posibile conflicte viitoare, inclusiv un eventual scenariu de confruntare cu China, în care aceste muniții ar fi utilizate intens încă din primele zile.
În condițiile în care NATO nu se implică, deocamdată, să reținem că Franța, Germania și Marea Britanie sunt pregătite să apere statele din Golf și să lovească capacitățile militare iraniene, după atacurile recente cu rachete și drone ale Teheranului. Aceste asumări par să contureze o extindere semnificativă a alianței cu SUA și Israel împotriva Iranului, însă, în ”lumi paralele”, o alianță pro-iraniană tot mai extinsă poate declanșa un adevărat infern planetar!
