În spatele farmecului cîntecului „Zaraza” și al succesului spectacolelor lui Constantin Tănase, se află un nume adesea uitat: Ion Pribeagu, pe numele real Isac Lazarovici, un poet născut la 27 Octombrie 1887 în satul Sulița din județul Botoșani.

Avînd doar 1,50 m înălțime și un umor irezistibil, Pribeagu și-a transformat statura într-un simbol al autoironiei, semnînd adesea „Mic și-al dracului”.

Ajuns la București în 1910, a publicat poeme umoristice și satire în revistele vremii –  „Adevărul literar”, „Rampa”, „Pardon” – sub diverse pseudonime precum Ion Palavră, Ivan Turbincă sau Vasile Ispravă. Primul său volum, „Picante” (1912), a fost urmat de „Vîrfuri de spadă” (1915), elogiat de critica literară pentru inteligența și ironia fină.

Frecventa cercurile boeme din cafenelele bucureștene, alături de Victor Eftimiu, Ion Minulescu și Emil Gîrleanu, iar textele sale au fost puse în scenă la teatre celebre precum Cărăbuș, Eforia, Alhambra și Colos. În 1927, Ion Pribeagu a devenit primul scriitor român care a citit versuri la radio, iar în 1929 vocea sa inconfundabilă deschidea emisiunea „Ora veselă”, aducînd zîmbete în casele românilor.

La începutul anilor ’30, Pribeagu a fost rugat să scrie versurile pentru un tango interpretat de Cristian Vasile – așa s-a născut „Zaraza”, inspirată, spune legenda, de o tînără care i-a frînt inima poetului în tinerețe.

Melodia, înregistrată în studiourile Odeon din Berlin în 1931, a devenit una dintre cele mai iubite piese ale epocii interbelice, simbol al pasiunii și melancoliei.

În 1939, Pribeagu a devenit textierul lui Constantin Tănase, scriind zeci de scheciuri pentru spectacolele companiei „Cărăbuș”. Colaborarea lor, plină de satire curajoase, a sfidat cenzura legionară și regimul războiului. Povestea acestei prietenii a inspirat filmul „Actorul și sălbaticii” (1975), cu Toma Caragiu și Mircea Albulescu.

După instaurarea comunismului, poetul a fost interzis, marginalizat și trăia în sărăcie. În 1962, i-a scris liderului Gheorghe Gheorghiu-Dej o epistolă în versuri, cerînd pașaportul de emigrare – un poem plin de umor și demnitate, care i-a deschis drumul spre Israel.

Stabilit la Tel Aviv, a continuat să scrie cronici pentru cotidianul „Viața noastră” și a publicat volumul „Puncte de foc” (1963). A murit în 1971, la 84 de ani, lăsînd în urmă o moștenire literară valoroasă.

Textele sale au fost readuse pe scenă de Mircea Crișan și Maia Morgenstern, care i-a dedicat spectacolul „Mic și-al dracu’” la Teatrul Evreiesc din București. Ion Pribeagu rămîne un simbol al spiritului viu, al umorului fin și al curajului de a spune adevărul în versuri.