Emmanuel Macron a declarat că era normal, la nivel uman, să-l primească pe Sarkozy înainte de încarcerarea acestuia

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat Luni că era normal, la nivel uman, să-l primească pe predecesorul său, Nicolas Sarkozy, înainte de încarcerarea acestuia, reiterînd în același timp că este și gardianul independenței sistemului judiciar, relatează AFP, potrivit Agerpres.
”Întotdeauna am făcut declarații publice foarte clare despre independența sistemului judiciar în rolul meu. Dar era normal, la nivel uman, să-l primesc pe unul dintre predecesorii mei, în acest context”, a spus el, în timpul unei conferințe de presă care a urmat unui summit al țărilor mediteraneene ale Uniunii Europene, desfășurat la Portoroz, în Slovenia.
Fostul președinte Nicolas Sarkozy a fost primit Vineri de șeful statului, a declarat Luni, pentru AFP, o sursă din cadrul Executivului, confirmînd informații din Le Figaro. Nicolas Sarkozy a fost găsit vinovat că le-a permis colegilor săi Claude Gueant și Brice Hortefeux să pregătească un plan de finanțare a campaniei sale prezidențiale din 2007 din Libia lui Muammar Gaddafi, în timpul întîlnirilor cu un oficial al regimului condamnat la închisoare pe viață în Franța pentru atacul din 1989 asupra zborului UTA DC-10 (170 de morți). Fostul șef de stat, condamnat la cinci ani de închisoare, a făcut apel.
Niciodată în istoria Republicii Franceze sau a Uniunii Europene un fost șef de stat nu a ajuns după gratii. Cel puțin la fel de mult ca și condamnarea sa, mandatul de încarcerare dispus de instanță a provocat stupoare. Acest lucru este dispus în mod curent de instanțele penale, fără a aștepta un apel.
Într-un mesaj pe X după condamnarea lui Nicolas Sarkozy, Emmanuel Macron a părut să pună la îndoială acest principiu, explicînd că, ”în statul nostru de drept, prezumția de nevinovăție și dreptul la apel trebuie întotdeauna păstrate”.










