Indiferent de divergențe, SUS, Rusia şi China participă la manevre maritime internaţionale
Statele Unite, Rusia şi China participă – în pofida divergenţelor pe care le au – la manevre maritime internaţionale care au început Luni în Indonezia, în contextul în care Washingtonul şi Beijingul îşi multiplică punctele de fricţiune în domeniile militar, diplomatic, tehnologic şi economic, relatează AFP, scrie news.ro.
Statele Unite şi-ai suplimentat prezenţa militară în regiunea Asia-Pacific cu scopul de contracara China, care a organizat recent mai multe serii de exerciţii militare în zona Taiwanului.
Însă aceste puteri concurente au trimis amîndouă nave de război la manevrele maritime multilaterale Komodo (MNEK) organizate de către Indonezia în Est, în largul Insulei Sulawesi – de Luni şi pînă Joi.
Marina americană (US Navy) a trimis o fregată uşoară, declara AFP Duminică un purtător de cuvînt al Ambasadei Statelor Unite la Jakarta.
Aceste exerciţii vor permite Statelor Unite ”să se alăture naţiunilor care au aceeaşi atitudine, aliaţilor şi partenerilor noştri, pentru a răspunde unor provocări comune”, de exemplu misiuni umanitare de răspuns la catastrofe naturale, declara el.
Ministerul chinez al Apărării anunţa, săptămîna trecută, că trimite un distrugător şi o fregată, la invitaţia Marinei indoneziene.
Rusia urma să trimită, la rîndul său, bastimente, potrivit unei liste difuzate de către autorităţile indoneziene.
Australia participă cu o fregată şi comandantul Marinei australiene, viceamiralul Mark Hammond.
În total, 17 nave străine urmează să fie desfăşurate, dar şi 20 de nave indoneziene.
”Exerciţiile MNEK sunt un antrenament nerăzboinic, care dă prioritate cooperării maritime în regiune”, a anunţat un purtător de cuvînt al Marinei indoneziene, Made Wira Hady.
Tensiunile dintre Washington şi Beijing s-au multiplicat anul acesta, din cauza Taiwanului, o insulă cu un Guvern independent, susţinut de către Washington, pe care Beijingul îl consideră drept parte a teritoriului chinez.
Două incidente care au implicat forţe americane şi chineze – în Strîmtoarea Taiwan şi în Marea Chinei de Sud – au avut loc în ultimele zece zile.