IN CAZ DE ANTICIPATE, ALEGERILE VOR FI DOAR PE LISTE DE PARTID
Curtea Constituțională (CC) a stabilit că în eventualitatea declanșări unor alegeri parlamentare anticipate, scrutinul urmează să se desfășoare în baza sistemului electoral proporțional. Decizia Curții a fost luată în baza unei sesizări depusă, toamna trecută, de deputații Vasile Bolea, Sergiu Litvinenco și Alexandru Slusari.
În sesizare, legislatorii au cerut magistraților Curţii Constituționale să răspundă la următoarea întrebare: în contextul în care Parlamentul Republicii Moldova a adoptat legea potrivit căreia a fost anulat sistemul electoral mixt și a fost revigorat sistemul electoral proporțional, care a intrat în vigoare la 17 august 2019, și, totodată, există Hotărîrea Curții Constituționale nr.11/2019, pe baza cărui sistem electoral urmează a se desfășura alegerile parlamentare anticipate în situația în care acestea vor avea loc.
Hotărîrea Curții Constituționale nr.11/2019 stabileşte că, ”Parlamentul poate modifica sistemul electoral în intervale de timp mai mici decît o legislatură completă.
Noul sistem nu poate fi implementat în cadrul alegerilor parlamentare anticipate, ci numai în cadrul unor alegeri parlamentare ordinare, cu condiţia ca modificarea să aibă loc cu cel puţin un an înainte de alegeri. Modificarea frecventă sau tîrzie a normelor care guvernează procesul electoral poate dezavantaja alegătorii, concurenţii electorali şi partidele, existînd riscul încălcării dreptului la vot şi a dreptului de a fi ales”.