Guvernanţii corupţi care caută corupţi în spitale

Cînd spunem medic, spunem viaţă, salvator de vieţi şi adevărat duhovnic de tip laic. Cînd ne gîndim la guvernanţi, ne gîndim la corupţie, parazitism, minciună, abuzuri şi Mafie. Cunosc numeroşi medici din Republica Moldova, cu unii fiind prieten de peste două decenii. Pot spune că scriu şi vorbesc „din interiorul acestei profesii” întrucît toată viaţa am fost în legături directe cu lumea medicinii, iar aici nu vorbesc în calitate de fost sau actual pacient. Unele sînt condiţiile în care activează medicii din România, altele sînt cele de aici, care sînt cu mult mai vitrege. Luate împreună aceste două „lumimedicale”, se înţelege că sînt teribil de dezavantajate în raport cu condiţiile fireşti de care se bucură medicii din lumea civilizată.

De preot te poţi lipsi, fie că eşti ateu, fie că ştii să-l porţi permanent cu tine şi în tine pe Dumnezeu, dar de medic ai nevoie de la naştere şi pînă la moarte. Medicul este Dumnezeul nostru de pe Pămînt, iar societăţile bolnave, aşa cum este cea moldovenească, la nivel de guvernare, îi tratează pe medici de parcă at fi nişte ingineri ori funcţionari oarecare. Dacă îi spui premierului Pavel Filip sau lui Andrian Candu că un medic, indiferent de specializarea lui, ar trebui să aibă un salariu lunar de vreo 20 de ori mai mare decît ei, s-ar uita la tine ca la unul căzut de pe Lună. Ei şi majoritatea lor parlamentară sînt incapabili să priceapă că orice medic trebuie să trăiască în cel mai deplin confort, nu ei, politicienii profitori care ne fură şi care ar trebui să renunţe la privilegiile de care profită din banii noştri, să vină la serviciu cu bicicleta, troleibuzul sau autobuzul, la fel ca demnitarii din ţările europene.

La fel cum se întîmplă în toată lumea civilizată şi cu speranţă de viaţă ridicată din cauză că naţiunile sănătoase îşi respectă medicii, orice medic trebuie să căştige suficient de mult încît să-şi permită să plătească un salariu lunar unui servitor sau unei servitoare care să-i facă toate treburile casnice mai solicitante. Este o cruzime de tip proletar să admiţi ca un medic de la chirurgie, obstetrică-ginecologie, psihiatrie, stomatologie etc. să fie nevoit ca, din cauza unui salariu de mizerie, să-şi facă cu propriile-i mîini reparaţii prin casă sau orice alte munci fizice istovitoare, dar necesare în propria-i gospodărie. Nu poţi, tu guvernant, să pupi mîna preotului şi s-o scuipi pe cea a medicului!

În România de pînă la 1989, deci în perioada comunistă, exista un consens naţional, ca să zic aşa, prin care, din respect faţă de munca medicului insuficient plătit, orice pacient îi oferea medicului şi asistentei, după posibilităţi, anumite sume de bani sau cadouri. Îmi amintesc chiar că un ministru al Sănătăţii, între anii 1991-1996, Iulian Mincu, care a spus că nu-i firesc ca pacienţii să-i dea medicului pe sub masă plicul cu bani (onorariu suplimentar), ci la vedere. Legat de aceste practici asociate acum cu actele de corupţie, în urmă cu vreo doi ani, în România, au avut loc cîteva dezbateri publice. În cadrul acestora s-a pus chestiunea astfel: medicul care a primit un cadou de la un pacient recunoscător poate fi considerat corupt, cel care oferă este instigator la corupţie, dar bacşişul dat la coafor, chelnerului sau taximetristului nu-i mită, deşi ultimii trăiesc mai bine decît un medic.

Din cîte am înţeles, în fosta RSS Moldovenească nu se prea practicau aceste gesturi de recunoştinţă faţă de medici.

Cu un salariu de mizerie, medicul este Marele Corupt, nu politicianul care fură milioane

Din discuţiile pe care le mai port cu prietenii mei medici, care sînt reputaţi profesionişti şi dedicaţi total profesiei lor şi pacienţilor pe care-i tratează, le-am reţinut amărăciunea dureroasă faţă de faptul că guvernanţii parcă vor să sugereze că lumea medicală ar fi cea mai coruptă dintre toate. Fiind oameni pragmatici şi conştienţi că nu există pădure fără uscături, aceşti prieteni ai mei îi consideră adevăraţi criminali pe acei puţini medici care ar putea să mai fie şi care pot fi capabili să lase un pacient să moară cu zile dacă nu le plăteşte o operaţie sau o diagnosticare.

În ultimele peste două decenii, mi-am făcut prieteni medici, fără să le fiu neapărat şi pacient, în 5 spitale şi în cîteva policlinici. Întotdeauna am fost teribil de cucerit de comportamentul medicilor faţă de pacienţi în toate aceste unităţi sanitare. Am suficient spirit de observaţie ca să fi putut vedea semne ale abuzurilor sau ale altor nedreptăţi flagrante între relaţia medic-pacient. Am văzut în schimb condiţiile precare în care lucrează unii sau aparatura tehnico-medicală depăşită, care în raport cu reuşitele lor terapeutice îi transformă pe aceşti medici în adevăraţi magicieni, în superprofesionişti. Cînd este vorba despre salariile lor, însă, îţi vine să le plîngi de milă şi îi înţelegi de ce preferă să emigreze şi să lucreze chiar şi în construcţii ca să poată duce un trai decent. Cunosc astfel de cazuri!

În urmă cu circa un an, la Pro Tv Chişinău parcă, fiind vorba despre salariile deputaţilor, îl auzeam pe politicianul maimuţoi şi trîntor Mihai Ghimpu replicîndu-i mirat, printr-o întrebare retorică, Lorenei Bogza, parcă, astfel. „Păi cum să pot trăi cu un salariu de 7-8 mii de lei pe lună?” Dar medicii cum pot trăi cu un salariu lunar mediu de 3800-4500 de lei, bani rămaşi în mînă? În timp ce medicul salvează vieţi pentru aceşti bani, trîntorul politic de Ghimpu nu face nimic folositor pentru ţară şi oameni, însă are salariu mare, îndemnizaţii, maşină la scară, secretară, diurne pentru deplasări în străinătate plus propriile-i afaceri prospere prin matrapazlîcurile pe care le face cu Statul pentru că este politician.

După ce s-a aflat de furtul miliardului, care s-a comis cu complicitatea celor mai importanţi oameni în Stat – foştii premieri Iurie Leancă şi Chiril Gaburici, Dorin Drăguţanu, fostul guvernator al BNM, şefii din Procuratură, SIS, MAI etc. –, pentru ca să fie abătută atenţia opiniei publice interne şi a europenilor, guvernanţii au declarat un fals război împotriva corupţiei. Spun că este un fals război împotriva corupţiei deoarece nici unul dintre înalţii demnitari implicaţi în furtul miliardului şi acoperirea lui nu au fost cercetaţi, ci, dimpotrivă, unii au fost reinstalaţi în funcţii importante, iar altora li s-a permis să se retragă în anonimat, aşa cum e cazul lui Drăguţanu. Zilnic, această ţară este furată de milioane de tot felul de borfaşi cu acoperire politică, însă guvernanţii luptă împotriva unui „medic corupt” pentru că ar fi primit o sută de lei de la un pacient.

Pentru ca să aibă un impact public cît mai mare aşa-zisa luptă cu corupţia a guvernaţilor, tot ei au grijă să-şi trimită televiziunile aservite să-i însoţească pe poliţiştii care „reţin spectaculos” pe medicul X care a primi o mită de o sută de lei. Prin această metodă, guvernanţii vor să inducă în mentalul colectiv ideea că medicii sînt marii corupţi, să nu cumva ca moldovenii să facă vreo asociere din care să ajungă la concluzia că tocmai ei, guvernanţii, fură poporul de milioane zilnic. Calculul lor este simplu, satanic şi pragmatic: orice om îşi poate aminti că, odată, i-a oferit, în semn de recunoştinţă, unui medic o cafea sau vreo 50-100 de lei cînd l-a scăpat de vreo boală gravă sau chiar de la moarte. În acea clipă, omului simplu şi manevrabil îi este mai la îndemînă să creadă că medicul este un mare corupt pentru că i-a oferit odată o mică atenţie, uitînd ce a primit în schimb sau că medicul cîştigă mai puţin decît el, care poate că este zidar, chelner sau frizer. Astfel manipulat prin intermediul televiziunilor guvernamentale, omul simplu ajunge să fie incapabil să priceapă că guvernanţii îl fură zilnic din toate facturile umflate pe care le plăteşte lunar, din preţul pe care-o dă pe pîine, carne, zahăr, ulei şi orice alt bun de consum.

Înainte de anul 1989, în România, circula o legendă despre marele neurochirurg român din Bucureşti Constantin Arseni. Se spunea că banii pe care îi primea de la pacienţii operaţi pe creier îi investea permanent în aparatura medicală sau instrumentele de care avea nevoie şi nu le putea procura decît din Occident. Potrivit legendei, odată a venit la el un pacient care avea nevoie de o operaţie complexă de înlăturare a unei tumori de pe creier. După ce l-a consultat, marele profesor medic Arseni i-a spus pacientului că această operaţie complicată îl costă 25.000 de lei (salariu unui medic pe atunci era pe undeva între 2 şi 3000 de lei). Auzind despre ce sumă este vorba, pacientul respectiv i-a spus profesorului: „Dar, domnule doctor, ştiţi, eu sînt colonel de Securitate. Uitaţi şi legitimaţia!” „Atunci operaţia vă costă 50.000, domnule colonel!”, i-a răspuns marele neurochirurg. Fireşte că securistul a plătit. Lui Arseni nu-i putea face nimeni nimic deoarece nu lua nimic pentru el şi nici nu-i lipsea nimic.

Revenind la politicienii moldoveni, nu putem să nu constatăm că unii dintre ei se duc să se trateze în străinătate şi plătesc o groază de bani. Ei nu se gîndesc nici o clipă că medicii moldoveni sînt la fel de buni, numai că pur şi simplu sînt desconsideraţi. Acestor politicieni nu le trece prin cap că n-ar mai plăti atît de mult consultaţiile medicale particulare în străinătate, că s-ar putea trata gratuit la medicii moldoveni dacă le-ar da salarii după merit, de natură să nu-şi facă griji că nu le ajung banii ca să-şi plătească facturile, să se bucure de confortul binemeritat pe care l-am invocat mai sus.

Aşa cum spuneam, medicul nu trebuie tratat cu mentalitate de proletar brutal. Fiind bine plătit, el va fi cel care îl va trata gratuit pe un nevoiaş şi n-ar avea nevoie să „fie mituit” cu o sută de lei ca să-i ajungă să-şi plătească facturile şi necesităţile zilnice. Vorbim, fireşte, despre medicii angajaţi la Stat! Vorbim, fireşte, despre cum politicienii întreţin intenţionat o naţiune bolnavă prin desconsiderarea medicilor şi a întregului sistem de sănătate! Şi mai vorbesc şi de integrare europeană!

Mihai CONŢIU