CANDIDATII LA PRESEDINTIE VOR PUTEA BENEFICIA DE CREDITE DE LA STAT

Comisia Electorală Centrală (CEC) va adopta și în aceste alegeri o hotărîre privind stabilirea cuantumului creditelor pentru concurenţii electorali în alegerile prezidențiale.

Potrivit programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor de organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova elaborat de CEC, acest lucru se va întîmpla pînă pe 15 septembrie.

Solicitată de tribuna.md pentru a afla dacă de regulă concurenții electorali rambursează aceste credite, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media a CEC, Rodica Sîrbu a declarat că, „așa cum este stabilit în cadrul normativ, aceste credite sînt rambursate. „Cel puțin, după alegerile locale generale din 2015, am primit informație că creditele sînt rambursate”, a mai spus ea.

De menționat că CEC a decis acordarea unor astfel de credite fără dobîndă partidelor politice și candidaţilor independent în alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. Astfel de credite au fost acordate și în alegerile locale generale din 14 iunie 2015. Atunci CEC a stabilit ca valoarea creditului acordat partidelor politice să fie de 25 mii de lei, iar pentru candidaţii independenți – 5 mii de lei.

Andriana CHEPTINE (tribuna.md)