BAN KI-MOON VA EFECTUA O VIZITA IN RUSIA

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon, va efectua o vizită în Rusia pe 9 mai, urmînd să participe la festivităţile organizate la 70 de ani de la victoria sovietică împotriva Germaniei naziste şi să aibă o întîlnire cu preşedintele rus, Vladimir Putin. "Secretarul general al Naţiunilor Unite va efectua o vizită oficială la Moscova pe 9 mai, cu ocazia Zilei Victoriei", a declarat Stephane Dujarric, purtătorul de cuvînt al lui Ban Ki-Moon. "În cursul vizitei, domnul Ban Ki-Moon se va întîlni cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin", a precizat Dujarric. Ban Ki-Moon va fi însoţit de Irina Bokova, directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO). Înaintea vizitei în Rusia, Ban Ki-Moon se va deplasa în oraşul polonez Gdansk, joi, şi în capitala Ucrainei, vineri. În Polonia şi Ucraina, Ban Ki-moon va avea întîlniri cu preşedinţii celor două state, Bronislaw Komorowski şi Petro Poroşenko.

Sursa: Mediafax