Cele mai bune 10 universităţi din lume An de an, tot mai mulţi absolvenţi ai liceelor şi gimnaziilor din R. Moldova aleg să-şi facă studiile universitare peste hotare, de preferinţă în Occident. Aici este vorba despre două categorii
10.12.13 - 19:34

09.12.13 - 19:08
Circa 80 de copii din instituţii rezidenţiale vor beneficia şi în vara anului 2014 de un sejur de două săptămîni într-o tabără de vară din Elveţia. Copiii se vor afla la odihnă la invitaţia Fundaţiei Swisscor, în
09.12.13 - 19:03
Circa 150 de instituţii de învăţămînt din Republica Moldova au primit calculatoare din partea Guvernului chinez. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, acţiunea are drept scop sporirea accesului la informaţie
04.12.13 - 18:57
Cele mai bune 10 universităţi din lume An de an, tot mai mulţi absolvenţi ai liceelor şi gimnaziilor din R. Moldova aleg să-şi facă studiile universitare peste hotare, de preferinţă în Occident. Aici este vorba despre două categorii
04.12.13 - 18:17

03.12.13 - 19:10

27.11.13 - 19:21
Campusul Universităţii Tehnice din Moldova a fost dotat cu 50 de computere, în cadrul asistenţei oferite de China pentru ţara noastră, în valoare totală de 17,2 milioane de lei. Prim-ministrul Iurie Leancă a declarat, în cadr
26.11.13 - 20:59
Cele mai bune 10 universităţi din lume An de an, tot mai mulţi absolvenţi ai liceelor şi gimnaziilor din R. Moldova aleg să-şi facă studiile universitare peste hotare, de preferinţă în Occident. Aici este vorba despre două categorii
26.11.13 - 20:50
Sistemul de învăţămînt nu este la fel peste tot in lume. Deşi între unele ţări există asemănări, regulile după care se învaţă sau după care este organizată şcoala generală nu sînt identice în nici o
21.11.13 - 19:17
Cele mai bune 10 universităţi din lume An de an, tot mai mulţi absolvenţi ai liceelor şi gimnaziilor din R. Moldova aleg să-şi facă studiile universitare peste hotare, de preferinţă în Occident. Aici este vorba despre două categorii
21.11.13 - 19:08
Cartea - cea mai bună măsură anti-fraudă la BAC Autor: Lilia GRUBÎI Noile măsuri anti-fraudă la examenele de bacalaureat în anul 2014, la care s-a referit ministrul Educaţiei Maia Sandu într-o emisiune televizată din aceast
14.11.13 - 20:01
Uniformele şcolare au fost folosite din cele mai vechi timpuri. Politica uniformelor a fost pusă în aplicare în scopul de a modela elevii într-o atmosferă profesională şi de a îi face mai responsabili faţă de studii. At
13.11.13 - 19:29
Cele mai bune 10 universităţi din lume An de an, tot mai mulţi absolvenţi ai liceelor şi gimnaziilor din R. Moldova aleg să-şi facă studiile universitare peste hotare, de preferinţă în Occident. Aici este vorba despre două categorii
12.11.13 - 19:29
Ministerul Educaţiei a transferat administraţiilor raionale suma de 32 de milioane de lei pentru închirierea autobuzelor şcolare, unde acestea lipsesc. Viceministrul educaţiei, Igor Grosu, a menţionat, în cadrul unei conferinţe de p
11.11.13 - 19:32
Elevii prinşi copiind la BAC vor trebui să susţină repetat, în sesiunea din următorul an, nu doar examenul cu pricina, ci şi celelalte probe, la care de asemenea vor fi anulate rezultatele. Ministerul Educaţiei îşi propune să int
11.11.13 - 19:25
Foaia de parcurs îşi propune să dezvolte învăţămîntul vocaţional, astfel încît oferta educaţională să coincidă cu cererea de pe piaţa muncii. În acest context, urmează să fie îmbunătăţită met
07.11.13 - 19:15
Condiţiile de desfăşurare a examenelor de bacalaureat, în sesiunea 2014, nu vor fi înăsprite, susţine ministrul educaţiei, Maia Sandu. Oficialul a spus pe 31 octombrie, într-o conferinţă de presă, că vor fi păstrate camer
31.10.13 - 19:25
Cinci greşeli gramaticale de care să te fereşti Dacă exista o vreme cînd trebuia să intri în luptă fizică pentru a arăta ce cavaler eşti şi cît de ţanţoşă îţi stă pana de la pălărie, astăzi e mult mai uşor
22.10.13 - 19:13
Foto: Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, înmînează rectorului UASM, Gheorghe Cimpoieş, „Ordinul Republicii” conferit Universităţii Agrare O istorie de referinţă, un prezent vital şi recunoaştere oficial
15.10.13 - 19:46
01.10.25 - 12:49
01.10.25 - 11:33
01.10.25 - 11:28
01.10.25 - 11:34
01.10.25 - 11:31
02.10.25 - 00:03
03.10.25 - 13:27
04.10.25 - 13:36
01.10.25 - 11:29
03.10.25 - 13:21
04.10.25 - 13:39
02.10.25 - 13:55
03.10.25 - 13:23
05.10.25 - 10:49
03.10.25 - 13:25