Cartea - cea mai bună măsură anti-fraudă la BAC

Autor: Lilia GRUBÎI

Noile măsuri anti-fraudă la examenele de bacalaureat în anul 2014, la care s-a referit ministrul Educaţiei Maia Sandu într-o emisiune televizată din această săptămînă, au trecut nu ştiu cum fără mare gălăgie. Avem o societate civilă cu gura cusută, accidental cu anumite intervenţii isterice, dar să discute judicios, calm, gospodăreşte ceva încă nu s-a deprins. Societatea noastră civilă e ca o muiere trîndavă, vicleană şi certăreaţă. Doar atît. Dar să revenim la subiect. S-au dat ceva reportaje uşurele, cu luare de opinii pe la liceeni, care au răspuns cum le-ar sta bine unor copii cuminţi, chit că ar fi foarte bine dacă s-ar înăspri controalele la susţinerea examenului de maturitate, că aceasta îi va face să înveţe mai bine, etc, etc. (Drept că imediat îţi vine pe limbă şi replica – ce, dacă n-ar fi aceste sperietori cu camere, detectoare, alte sancţiuni , atunci n-ar fi nevoie de pus mîna pe carte?)

Probabil, atîta timp cît încă n-am alungat din noi acest instinct de frică care te impune să faci ceva sub ameninţarea băţului sau palmei, va fi nevoie de diverse metode anti-furt la examenele de absolvire. Arunce cine şi cît o vrea cu acuzaţii populiste de genul „sărmanul copil, s-a stresat” ori „măsuri de persecuţie fasciste sau (după caz) kaghebiste”, dar se pare că vine sfîrşitul aranjamentelor necurate, murdare şi la propriu, şi la figurat. Or, în această ordine de lucruri trebuie să se autosesizeze toate cele trei părţi interesate – liceenii, profesorii şi părinţii. Misiunea ministerului de resort în acest caz este să facă reforme şi regulamente bune şi viabile, să coordoneze şi să administreze judicios domeniul, ca în final să se bucure de rezultate frumoase. Însă sfera executivă ţine de primele trei categorii

Altfel stă treaba cu „neneaca, cuconaşul ei şi dascălul”. Bunăoară, părinţii ar trebui să înţeleagă odată că banul poate face minuni, dar nu şi în cazul cărţii. Al cunoaşterii. Că dacă nu cunoşti, nu ai parte de viaţă prosperă. Asta o zic ca să adaptăm la timpurile noastre vorba populară „Ai carte, ai parte”. Dacă părintele chiar nu va fi interesat realmente de nivelul intelectual al odraslei sale, atunci sînt în zadar cele mai ingenioase spăgi şi soiuri de mituire. Mai ales că, din cîte se pare, această şperţuială nici nu va avea cum să vă ajute. Să fim serioşi, cum credeţi că vor fi trecute şi folosite fie chiar şi cele mai sofisticate gadgeturi în sala de examene, care va fi încercuită asemenea Casei Albe? Se va merita oare să aruncaţi bani grei fără nici o garanţie? Şi chiar dacă admitem că pe undeva se va scăpa vreo fisură, sînt sigură că din 100 de copii se va găsi măcar cineva pe care o să-l revolte nedreptatea. Dacă nu în 2014, atunci în 2015, 2016 ... tot cîndva se va face ordine şi la noi. Nu vedeţi că pachetoiul de legi anticorupţie a adus frigul în R. Moldova?

La rîndul lor, şi copiii ar trebui să fie motivaţi să înveţe. Şi să înţeleagă că astăzi nu mai este la modă ignoranţa şi lipsa de informaţie, de cărturărie dacă doriţi, că o şcoală bună şi o facultate reuşită îţi poate asigura pe bune bucata de pîine. De azi şi de mîine. Numai că în acest caz trebuie să pună suflet şi profesorii, şi părinţii. Învăţătorul trebuie să caute în primul rînd unde este ascuns ulciorul de aur în mintea copilului şi doar în rîndul zece să se intereseze unde şi cu ce salariu lucrează părinţii, iar aceştia din urmă să găsească un pic de mîndrie şi să nu-şi prostească fata sau băiatul, încercînd să le cumpere nişte note chioare, declarîndu-şi din start copiii nişte inapţi. Nu-i mai luaţi profesoarei hapsîne, indiferente şi şmechere încă un inel de aur la 8 martie, mai bine investiţi într-un dicţionar performant, într-o carte bună, tehnologie nouă – toate acestea sînt investiţiile care vor aduce procente grase. Dacă nu în anul 2014, atunci în 2015, 2016 ... tot cîndva se face ordine şi la noi. Pentru că educaţia, învăţămîntul sunt doar parte a informaţiei. Iar informaţia trebuie asimilată ca alimentele, nu cumpărată.

Şi în ultimă instanţă – profesorii. Bine, mă refer doar la cei care fac de ruşine această mult prea frumoasă şi nobilă meserie. Dacă simţiţi că în altfel de circumstanţe decît cele corupte nu puteţi activa, atunci cel mai bine ar fi să plecaţi din breaslă. Actualitatea astăzi oferă atîtea posibilităţi că nu vă pierdeţi. Pentru că altminteri veţi fi mătrăşiţi ca musca cea rea. Fiţi atenţi la ce păţesc judecătorii, magistraţii în general. Veţi fi respinşi şi dispreţuiţi de aceiaşi părinţi care o să vă taxeze şi o să vă închidă fluxurile de beneficii, din moment ce nu veţi mai demonstra randament. Iar randament în pedagogie înseamnă copii talentaţi, pasionaţi, interesaţi, care se vor pregăti de examene în biblioteci şi nu luînd lecţii particulare de la specialişti antitero. Şi nu mai trebuie de invocat motivul salariului mic. Alţi funcţionari îl au în jumătate, ş-apoi cine oare v-a permis să vă soluţionaţi problemele financiare dintr-un cont ce ar trebui aprioric să vă fie străin?

Ceva mai înainte scriam odată că învăţămîntul liceal nu este obligatoriu. De aceeaşi părere sînt şi acum. De unde tendinţa asta bolnăvicioasă ca toţi să fie cu BAC şi diplomă universitară?! La ce bun? De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. De ce să nu fie aceeaşi şcoală sinceră şi să-i spună după nouă clase elevului şi părintelui că nu are ce căuta mai departe ca să se chinuie toţi încă trei ani? O meserie bună poate fi izvor de aur, ceea ce nicidecum nu este o ruşine, ci o mîndrie. La ce folosesc zeci de universităţi proaste şi inutile cu specialişti care ies de aici şi mai limitaţi decît au intrat. Însă toate au un sfîrşit şi pleava se va cerne pînă la urmă, pentru că cine ştie carte are patru ochi şi i se măreşte creierul şi conştiinţa, iar la examene merge sigur de ceea ce ştie, fără frica camerelor de luat vederi. Cel puţin eu cred că aşa va fi, dacă nu în 2014, atunci în 2015, 2016... tot cîndva se face ordine şi la noi. Poate tocmai cînd ajunge şi fiică-mea la bacalaureat, că mezinul ar mai avea timp de joacă.