O rețea neonazistă fondată în SUA caută să producă haos cu celule mici în întreaga lume
”The Base” este un grup paramilitar neonazist fondat în 2018 în Statele Unite, care urmărește prăbușirea sistemului prin intermediul actelor teroriste pentru a impune supremația albă și care dispune de celule în Canada, Australia, Africa de Sud și în mai multe țări europene, a informat Luni EFE, potrivit Agerpres.
O celulă a ”The Base” a fost destructurată săptămîna trecută la Castellon (oraș din Comunitatea Valenciană, o regiune autonomă al Regatul Spaniei), iar cei trei membri ai săi au fost arestați.
Această organizație este considerată un grup terorist în Australia, Noua Zeelandă, Canada, Regatul Unit și, din Iulie 2024, în Uniunea Europeană.
Potrivit Poliției americane și Europol, liderul și fondatorul său este Rinaldo Nazzaro, despre care se crede că în prezent s-ar afla în Rusia. Nazzaro, alias Norman Spear și Roman Wolf, a început să organizeze grupuri paramilitare pe terenuri din statul Washington, care au devenit ulterior mai vizibile prin recrutarea de noi membri online. Filosofia acestei organizații este de a accelera prăbușirea instituțiilor, de unde și termenul de ”acceleraționiști”, prin intermediul actelor teroriste pentru a provoca haos și a deschide calea către un război rasial și, în cele din urmă, către un stat al bărbaților albi.
Rețeaua este formată din celule mici, doi sau trei membri, care primesc instruire militară și recrutează noi adepți online.
Prima mențiune a apărut în 2018 în revista digitală Vice, care a denunțat faptul că organizații neonaziste din Statele Unite și Canada se organizau pe internet prin intermediul unei rețele numite ”The Base”, care recruta extremiști cu experiență militară și expertiză în manipularea explozibililor. Membrii acestui grup par a fi responsabili de acte de vandalism asupra sinagogilor din statele Wisconsin și Michigan (2019) și de alte activități cu obiective teroriste în următorii doi ani.
La 28 Octombrie 2021, un judecător federal american a condamnat alte două persoane din ”The Base” la cîte nouă ani de închisoare pentru diverse infracțiuni care vizau promovarea terorismului în Statele Unite.
În Europa, un tînăr din Apulia (Italia) a fost arestat în Octombrie 2022, în calitate de responsabil al ”The Base”, pentru practici de recrutare în scopul terorismului internațional și pentru propagandă și incitare la comiterea de acte de discriminare rasială, etnică și religioasă, a informat Poliția italiană.
Un an mai tîrziu, în Noiembrie 2023, Europol și Eurojust au coordonat o amplă operațiune internațională împotriva terorismului de extremă dreapta, care a culminat cu arestarea mai multor suspecți în diferite țări europene.
Operațiunea, condusă de la Haga, a avut loc în Belgia, Croația, Germania, Italia Lituania și România, rezultînd în arestarea a cel puțin cinci persoane și interogarea altor șapte.
