

Țările sărace vor primi vaccinul împotriva Covid anul viitor devreme, prin COVAX, au declarat reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății. "Este esențial să vaccinăm unii oameni din toate țările decît toți oamenii din
20.12.20 - 02:26

Guvernul Suediei a instituit, începînd de Vineri, cele mai dure măsuri pentru a stăvili un al doilea val al epidemiei de COVID-19, printre care recomandarea purtării măştii sanitare în transportul public şi închiderea lo
19.12.20 - 00:44

Unii oameni sunt hotărîţi să facă breşe în regulile privind combaterea coronavirusului în Germania în încercarea de a le ocoli, a declarat Marţi cancelarul Angela Merkel, adăugînd că un astfel de comportame
16.12.20 - 00:25

Italia anunță, Marți, 846 de decese cauzate de coronavirus. Italienii depăşesc astfel pragul de 65.000 de decese, scrie mediafax. În Italia, de la începutul epidemiei s-au infectat cel puțin 1.870.576 de persone. Cazurile noi a
16.12.20 - 00:22

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) este supusă unor presiuni tot mai mari din partea unor Guverne europene, care îi cer să aprobe mai repede vaccinul dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 de grupul american Pfizer şi de parte
15.12.20 - 01:16

Italia a ajuns, Sîmbătă, la cel mai mare număr de decese cauzate de coronavirus din Europa de la începutul pandemiei, bilanţul total fiind de 64.036 morţi, depăşind Marea Britanie la acest record negativ dramatic, relatează AFP, p
13.12.20 - 04:12

Țările bogate își fac depozite cu doze de vaccinuri anti-Covid, în timp ce oamenii care trăiesc în țările sărace nu au acces la el, avertizează o coaliție a organismelor pentru apărarea drepturilor omului.
The People's Vac
10.12.20 - 01:34

Zonele cel mai grav afectate de al doilea val al pandemiei de coronavirus sunt în Germania bastioane ale extremei de dreapta. Aici, mulți oameni se opun restricţiilor şi favorizează teoriile conspiraţiei, relatează AFP, citată de Ag
10.12.20 - 01:31

Angela Merkel avertizează că situația privind pandemia de Covid este foarte gravă în Germania, țara înregistrînd aproape 13.000 de cazuri în doar 24 de ore. Cancelarul cere măsuri de lockdown mai dure, susținînd c
09.12.20 - 00:48

Agenția medicamentului din Statele Unite a confirmat că vaccinul Pfizer-BioNTech este eficient în proporție de 95% într-o evaluare făcută înaintea aprobării serului pentru utilizare în această țară, scrie BBC.
Ad
09.12.20 - 00:45

Agenția medicamentului din Statele Unite a confirmat că vaccinul Pfizer-BioNTech este eficient în proporție de 95% într-o evaluare făcută înaintea aprobării serului pentru utilizare în această țară, scrie BBC.
Ad
09.12.20 - 00:45

Turism, călătorii de afaceri, studii superioare – cetăţenii obişnuiţi să circule fără obstacole de peste 45 de ani între Regatul Unit şi Uniunea Europeană vor trebui să se adapteze de la 1 Ianuarie 2021 la realitatea Brexitulu
09.12.20 - 00:41

Febră, dureri de cap, tuse, dificultăți respiratorii, pierderea gustului și a mirosului, dureri musculare, toate sunt simptome deja binecunoscute ale COVID-19. Însă această boală nu și-a dezvăluit încă toate secretele, iar de cu
06.12.20 - 02:26

Compania Pfizer și-a redus obiectivele de producție pentru vaccinul împotriva COVID-19, în condițiile în care urmează să livreze primele doze înainte de Anul Nou, pentru că a întîmpinat dificultăți în
05.12.20 - 00:56

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat, Marţi, că vaccinul anti-Covid, dezvoltat de companiile Pfizer și BioNTech, va primi sau nu undă verde pentru comercializare cel mai tîrziu pe 29 Decembrie.
EMA va organiza luna
02.12.20 - 01:32

Mike Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, a avertizat că omenirea riscă viitoare pandemii dacă suferă de „amnezie” şi nu învaţă din criza actuală de coronavirus, transmite Reuters, citată de Ag
02.12.20 - 01:19

Kossi nu este doar cel mai bun prieten al omului. Probabil e și cea mai bună șansă a lui de a opri răspîndirea coronavirusului. Acest cîine, Kossi, salvat de la eutnasiere în Spania, miroase tot ce i se cere. Pînă anul a
30.11.20 - 00:48

Germania a atins Vineri pragul de 1 milion de cazuri de coronavirus, după ce a fost considerată pentru o bună perioadă de timp un exemplu pentru modul în care a gestionat epidemia, scrie Agerpres, citînd AFP.
Bilanțul epidemiei
28.11.20 - 02:51

Italia continuă să înregistreze un număr extrem de ridicat de decese zilnice provocate de decese înregistrate cu o zi în urmă. De asemenea, s-au înregistrat 28.252 de noi cazuri de îmbolnăviri provocate de coronavir
28.11.20 - 02:40

Toţi adulţii ar trebui să facă minimum 150 de minute de activitate fizică intensă pe săptămînă, pentru bunăstarea şi sănătatea mintală în timpul pandemiei de COVID-19, a recomandat Miercuri Organizaţia Mondială a Sănătă
27.11.20 - 01:17











Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
16.10.25 - 18:12
15.10.25 - 18:09
15.10.25 - 18:08
28.09.25 - 19:22
28.09.25 - 19:20
31.08.25 - 10:53
27.08.25 - 10:36
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
30.09.25 - 16:04
30.09.25 - 15:58