Un milion de americani au fost vaccinati anti-COVID-19

Un milion de americani au primit deja prima doză de vaccin anti-COVID-19, a anunţat, Miercuri, directorul principalei agenţii federale de sănătate publică din SUA, informează AFP, potrivit agerpres. „Statele Unite au încheiat astăzi o etapă preliminară, dar crucială. Autorităţile locale au raportat acum că peste un milion de persoane au primit prima lor doză de vaccin anti-COVID-19”, a comunicat Robert Redfield, în contextul în care săptămîna trecută au fost distribuite trei milioane de doze.
Dr. Moncef Slaoui, consilier principal în cadrul programului guvernamental de imunizare, a declarat însă reporterilor că obiectivul imunizării a 20 de milioane de persoane pînă la sfîrşitul anului „probabil nu va fi atins”.
Statele Unite îşi propun să imunizeze 100 de milioane de persoane pînă la sfîrşitul primului trimestru al anului 2021 şi alte 100 de milioane înainte de sfîrşitul celui de-al doilea trimestru.
Două vaccinuri, produse de Pfizer/BioNTech şi Moderna, au fost aprobate pînă acum pentru distribuire de către autorităţile sanitare din Statele Unite, care au început campania de vaccinare pe 14 Decembrie.
Imunologul Anthony Fauci a estimat că dacă operaţiunea de vaccinare a populaţiei americane va decurge fără probleme. SUA ar putea ajunge la un nivel de imunizare de 70-85% pînă în Vara anului 2021.
Potrivit estimărilor expertului, persoanele prioritare, cele care trăiesc în casele de bătrîni, personalul medical, lucrătorii din domeniile esenţiale sau persoanele cu risc, ar urma să fie vaccinate pînă în luna Martie sau începutul lunii Aprilie.
Totodată, căsătoriile ar putea fi reluate în mod normal pînă în Iunie sau Iulie 2021, a mai lăsat să se înţeleagă dr. Fauci.












