Deputaţii din fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) propun modificarea legislaţiei astfel încît persoanele care beneficiază de două sau mai multe plăţi sociale să poată ridica banii de la o sin
01.07.13 - 19:28
Preşedintele României, Traian Băsescu, va efectua o vizită oficială la Chişinău pe 17 iulie. Şeful statului român vine în Moldova la invitaţia omologului său, Nicolae Timofti, lansată acum un an în timpul unei î
01.07.13 - 19:19
Prim-ministrul Iurie Leancă a făcut această declaraţie, pe 30 iunie, în cadrul ceremoniei de absolvire a Academiei Militare a Forţelor Armate "Alexandru cel Bun", la care au mai participat ministrul Apărării Vitalie Marinuţa, şeful Pol
01.07.13 - 19:06
Parlamentul a ratificat, pe 28 iunie, Tratatul între Republica Moldova şi România privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră, semnat la Bucureşti pe 8 noiembrie 2010. Tot pe 2
28.06.13 - 14:16
Cea de-a treia putere economică mondială, Japonia, susţine aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, o piaţă de peste 500 de milioane de locuitori.  În cadrul unei întrevederi cu Prim-ministrul Iurie Leancă, Ambasadorul Japoniei
28.06.13 - 14:14
La 27 iunie, în cadrul Forumului ONU pentru Serviciul Public, care şi-a ţinut lucrările la Manama, Bahrain, Secretarul General al Guvernului, Victor Bodiu, a primit, în numele Republicii Moldova, Premiul ONU pentru Serviciul Public 201
28.06.13 - 14:13
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a făcut, pe 26 iunie, un apel la calm cu referire la situaţia din Găgăuzia, în cadrul unui briefing de presă ad-hoc, a informat Serviciul de presă al Preşedinţiei. "Apreciez aceste fapt
28.06.13 - 14:09
Iurie Leancă a prezentat rezultatele vizitei sale la Luxemburg Prim-ministrul Iurie Leancă a făcut, pe 26 iunie, o Declaraţie cu privire la rezultatele vizitei sale la Luxemburg, pe care Biroul comunicare şi relaţii cu presa a remis-o spre difu
27.06.13 - 19:31
Consiliul de Cooperare Republica Moldova - Uniunea Europeană a confirmat încheierea negocierilor pe marginea Acordului de Asociere, inclusiv Acordul de liber schimb cu UE. Consiliul contează pe parafarea Acordului la reuniunea Parteneriatului
26.06.13 - 20:08
Republica Moldova trebuie sa primească o perspectivă clară de aderare la UE, iar Summit-ul Parteneriatului Estic al UE, ce va avea loc la Vilnius, este un prilej potrivit pentru acordarea acestei perspective. Declaraţia a fost făcută de Premier
26.06.13 - 19:31
Membrii Consiliului parlamentar al Coaliţiei Pro-Europene s-au întrunit, pe 25 iunie, în şedinţă. În cadrul acesteia au fost analizate proiectele prioritare care urmează să fie aprobate de Legislativ pînă la sfîrÅ
26.06.13 - 19:29
Vicepremierul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut, pe 25 iunie, la Luxemburg, o întrevedere cu omologul Jean Asselborn, a relatat Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE. Î
26.06.13 - 19:27
Cea de-a zecea ediţie a Conferinţei europene a autorităţilor electorale din statele-membre ale Consiliului Europei şi-a început lucrările, pe 26 iunie, la Chişinău. Preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan, a remar
26.06.13 - 19:14
În ultimii trei ani şi jumătate, Republica Moldova a înregistrat cea mai mare creştere cumulativă a PIB-ului din regiune, care a ajuns pînă la nivelul de 14%. Declaraţii în acest sens a făcut, pe 24 iunie, Nikolay Gueor
25.06.13 - 20:04
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate şi Vicepreşedintele Comisiei Europene Catherine Ashton a făcut publică, pe 21 iunie, o declaraţie prin care îşi exprimă poziţia faţă de a
25.06.13 - 19:54
Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, a avut, pe 24 iunie, o întrevedere cu Ulvi Akhundlu, Şeful Oficiului Consiliului Europei la Chişinău, a informat Direcţia comunicare şi relaţii publice a Legislativului. Î
25.06.13 - 19:52
Noi trebuie să aducem omagiu celor care au făcut ca statul nostru să fie suveran şi independent Republica Moldova a marcat, pe 23 iunie, aniversarea a 23-a a adoptării Declaraţiei de Suveranitate. Cu această ocazie, în dimineaţa zilei P
24.06.13 - 19:47
Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, a avut, pe 21 iunie, o întrevedere cu Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în R. Moldova, a relatat Direcţia comunicare şi relaţii publice a Legislativului. Int
24.06.13 - 19:34
Ambasada SUA în Republica Moldova a organizat o masă rotundă la care a fost prezent invitatul special Don Fox, prim adjunct al directorului Oficiului de Etică Guvernamentală din Statele Unite ale Americii. Tema mesei rotunde a fost: "Bunele
24.06.13 - 19:18
Prim-ministrul Republicii Moldova Iurie Leancă a participat, pe 20 iunie, la lucrările Summit-ului Partidului Popular European, care a avut loc la Viena. Agenda evenimentului a inclus subiecte cu referire la procesul de consolidare a Uniunii Europe
21.06.13 - 14:57