TOICHI SAKATA: „MI-AŞ DORI CA MOLDOVA SĂ ÎNREGISTREZE UN PROGRES STABIL PE CALEA INTEGRĂRII EUROPENE”

Japonia încurajează eforturile Republicii Moldova în promovarea democratizării şi trecerii la economia de piaţă, şi susţine semnarea Acordului de Asociere cu UE. Despre aceasta a declarat ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, cu reşedinţa la Kiev, Toichi Sakata, în cadrul ceremoniei oficiale dedicată celebrării a 80 de ani de viaţă a Împăratului Japoniei Akihito.
„Mi-aş dori ca Moldova să înregistreze progres stabil pe calea integrării europene”, a spus ambasadorul. Diplomatul a menţionat că a asistat la o dezvoltare eficientă şi extensivă a relaţiilor bilaterale practic în toate domeniile. „Sînt ferm convins că dispunem de un potenţial semnificativ de consolidare a relaţiilor noastre de prietenie. Eforturile mele de apropiere a guvernelor şi popoarelor noastre sînt orientate în această direcţie. Totuşi, este doar o parte a ceea ce urmăresc. Sper la dublarea eforturilor comune pentru un asemenea obiectiv valoros”, a spus ambasadorul.
Toichi Sakata a amintit despre lansarea de către Japonia a primului acord de împrumut pentru Moldova, în valoarea totală de 61,5 milioane de dolari, pentru îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă medicală. Împreună au fost realizate 6 proiecte de grant şi de cooperare tehnică, pe lîngă proiectul de introducere a energiei curate prin intermediul sistemului solar de generare a energiei electrice la Institutul Oncologic, semnat în septembrie, şi proiectului privind îmbunătăţirea echipamentului judo la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, semnat în noiembrie.
În domeniul ştiinţei şi tehnologiei, în a doua jumătate a lunii octombrie, un grup de experţi japonezi a efectuat prima vizită la Chişinău pentru a discuta cu partenerii de la Academia de Ştiinţe a Moldovei formatul viitoarei cooperări. În ceea ce priveşte evenimentele culturale, în luna iunie s-au desfăşurat Zilelor Culturii Japoneze, care au durat mai mult de o săptămînă. Trei companii de teatru din Japonia au evoluat spectacole de dramă şi dans.
Toichi Sakata a mai spus că, la propunerea premierului Iurie Leancă, reprezentanţii companiilor nipone la Kiev au fost informaţi despre mediul antreprenorial în Moldova. „Într-adevăr, a constituit o ocazie foarte bună pentru ca mai multe companii nipone să-şi întărească cunoştinţele şi interesul faţă de oportunităţile de afacere şi producere în Republica Moldova. Sper că un asemenea schimb reciproc va conduce la extinderea relaţiilor noastre economice şi comerciale”, a menţionat ambasadorul nipon.
Cu prilejul ceremoniei organizate, Toichi Sakata a menţionat că la 23 decembrie anul curent, Împăratul Japoniei va împlini 80 de ani. În Japonia, celebrarea unei asemenea aniversări este una specială, or cifra „80” simbolizează fericire şi prosperitate. Una dintre cele mai bune veşti ale anului a constituit desemnarea capitalei Tokyo drept gazda jocurilor olimplice şi Paralimpice din 2020. Guvernul prim-ministrului Japonez Abe îşi propune să implementeze politicele menite să construiască o ţară paşnică şi prosperă, de rînd cu regiunea Asia-Pacific şi lume-întreagă, drept o naţiune ancorată în baza principiilor democraţiei şi statului de drept.












