Deputata Doina Gherman este Președinta Comisiei dreptului omului și relații interetnice. Parlamentul a aprobat, în ședința plenară de astăzi, proiectul pentru modificarea Hotărîrii privind aprobarea componenței nominale a comisii
12.07.19 - 13:08
Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, s-a întîlnit, astăzi, cu Asistentul adjunct pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al Secretarului de Stat al SUA, George Kent, aflat în vizită la Chișinău. La întreve
11.07.19 - 18:54
Laşitate sau complicitate? Pe vremea dictaturii comuniste, cel puţin în România, mai existau scriitori care produceau aşa-zisa „literatură de sertar”. Asta se referea la creaţiile unor autori care nu puteau fi publicate d
11.07.19 - 17:16
Joi, 11 Iulie, Eduard Harunjen a trimis un mesaj şefului Statului prin care și-a anunțat demisia din funcția de procuror general. După mai bine de o lună de sabotare a activităţii Procuraturii Generale şi, deci, a Statului, fiind un com
11.07.19 - 13:49
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck J. Hogan. În cadrul dialogului, oficialii au analizat starea actuală a relațiilor
11.07.19 - 12:45
Joi, 11 iulie, Procurorul General și-a depus demisia în fața Președintelui Republicii Moldova. În baza cererii lui Eduard Harunjen, Igor Dodon a semnat decretul de eliberare a acestuia din funcție. “Considerînd imperioasă
11.07.19 - 12:44
Promovarea unei politici externe echilibrate constituie o prioritate în activitatea actualei majorități parlamentare, a menționat, astăzi, Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi în cadrul discuției cu Șeful Oficiului Co
10.07.19 - 18:26
Parlamentul a creat recent o comisie de anchetă privind tentativa ”puciului anticonstituțional” din perioada 7-9 iunie. Membrii acesteia au sarcina de a identifica ilegalitățile care au fost comise în această perioadă și care
10.07.19 - 18:26
Republica Moldova va primi o nouă tranșă a finanțare din partea Fondului Monetar Internațional (FMI) în toamna acestui an. Subiectul a fost discutat, în cadrul întrevederii de astăzi a Președintelui Parlamentului Zinaida Grec
10.07.19 - 18:25
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a salutat decizia Federației Ruse de a extinde lista producătorilor moldoveni care au posibilitatea de a-și livra produsele în Federația Rusă. “Este o veste bună pentru exportatorii de pr
10.07.19 - 18:10
Discursul deputatului fracțiunii PSRM, Bogdan Țîrdea, din cadrul ședinței Parlamentului, din 9 iulie 2019, cu privire la demisia procurorului general, Eduard Harunjen. Stimați concetățeni, deputați! Astăzi, asistăm la o zi istorică.
10.07.19 - 18:07
Președintele fracțiunii parlamentare a PSRM Vlad Batrîncea a acuzat democrații de dublele standarde. Astăzi, ei au apărat din toate puterile procurorul general și au solicitat colegilor din alte fracțiuni să respecte legea, pe care ei &
10.07.19 - 18:06
Publicarea raportului Kroll-2 are, fără îndoială, o importanță indiscutabilă, însă nu este vorba de sfîrșitul istoriei „furtului secolului”, iar responsabilii trebuie identificați și pedepsiți. Despre acest lu
10.07.19 - 18:05
În debutul ședinței Cabinetului de miniștri, Premierul Maia Sandu a solicitat Ministerului Educației, Culturii și Cercetării să facă un demers către Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei și Infrastructurii pentru a efectua o
10.07.19 - 17:02
Decizia de rechemare a ambasadorilor a fost luată astăzi la ședința Guvernului la solicitarea ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicolae Popescu. Cabinetul de Miniștri a rechemat mai mulți ambasadori și consuli ai Republi
10.07.19 - 14:20
Instituția prezidențială a anunțat cînd va semna decretul de încetare a mandatului procurorului general, Eduard Harunjen. Consilierul în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale, reprezentant al preşedintelui Republicii
10.07.19 - 14:19
Consiliul Superior al Procurorilor se întrunește joi, 11 iulie, în ședință pentru a discuta despre soarta procurorului general, Eduard Harunjen. Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) se va întruni joi, 11 iulie, în șed
10.07.19 - 14:18
În legătură cu finalizarea misiunii de evaluare a Fondului Monetar Internațional în țara noastră, șeful statului a menționat următoarele: ”Astăzi s-a finalizat vizita misiunii de evaluare a Fondului Monetar Internațional,
10.07.19 - 13:37
Prim-ministrul Maia Sandu: „Sîntem o echipă responsabilă, care a reușit să cîștige încrederea finanțatorilor externi” Autoritățile Republicii Moldova au încheiat cu succes negocierile purtate cu echipa de e
10.07.19 - 13:37
Subiecte politice, economice și sociale de importanță bilaterală au fost discutate, astăzi, la întîlnirea Președintelui Parlamentului Zinaida Greceanîi cu Ambasadorul Republicii Franceze la Chișinău, Pascal Le Deunff. Potriv
09.07.19 - 18:12
01.12.25 - 14:23
03.12.25 - 00:03
04.12.25 - 00:01
03.12.25 - 00:15
04.12.25 - 13:01
02.12.25 - 13:24
02.12.25 - 23:57
03.12.25 - 00:10
12.12.25 - 13:22
02.12.25 - 13:26
01.12.25 - 14:24
05.12.25 - 13:48
01.12.25 - 14:22
11.12.25 - 00:30
02.12.25 - 13:22