Scumpiri justificate şi nejustificate

Despre neajunsurile din transportul public de călători am scris pînă mi s-a acrit. Parcă m-am adresat pereţilor, deşi am oferit argumente reale cu privire la dezastrul evident pentru toţi. De faptul că în Chişinău se circulă cu hîrburi de troleibuze vechi de pe vremea cînd s-a inventat primul troleibuz se fac vinovaţi primarii de pînă acum, în special Dorin Chirtoacă. În trei campanii electorale cîştigate a tot promis schimbarea întregului parc de troleibuze vechi de parcă sînt adevărate sicrie motorizate. Încă de cînd era primar, am sugerat că, dacă ar fi avut bune intenţii, putea solicita ajutor de la omologii lui din România şi din alte Capitale europene. De la aceştia putea obţine fie şi autobuze de mîna a doua, dar în perfectă stare de funcţionare şi oricum cu mult mai noi decît vechiturile care circulă prin Chişinău. Acolo, troleibuzele, indiferent de buna stare de funcţionare în care se află, sînt schimbate după un rulaj standard de kilometri parcurşi. Luîndu-i de fraieri pe oameni, Chirtoacă a simulat înnoirea parcului de troleibuze cu cîteva cumpărate din Belarus, fără sisteme de aer condiţionat pe timp de Vară şi de încălzire Iarna. A făcut asta tot electoral, sugerînd că e un merit al lui, un fel de cadou făcut chişinăuienilor, deşi au fost cumpărate din bani împrumutaţi de la BERD şi BEI, bani ce vor fi restituiţi tot de către noi, contribuabilii, nu de către Chirtoacă sau partidul lui.

Acum se pune problema scumpirii preţului unei călătorii pînă la cinci lei, invocîndu-se, pe bună dreptate, pierderile uriaşe înregistrate din cauză că actualele preţuri la bilete nu acoperă cheltuielile. Dacă aveam primari gospodari, nu din cei puşi pe hoţii, nu se ajungea în această situaţie. În mod normal, creşterea preţurilor la biletele de călătorie trebuie să se facă treptat, nu brusc prin dublarea lor cu 150%, dar şi proporţional cu creşterea veniturilor populaţiei, după cum a invocat şi Ion Ceban, candidatul socialist la funcţia de primar al Chişinăului, care se opune cu vehemenţă acestor scumpiri bruşte.

Un exemplu concret de mari cheltuieli păguboase: Orice străin care vizitează Chişinăul şi urcă într-un hîrb de troleibuz simte că se teleportează undeva prin anii 1950. În primul rînd e vorba de rabla veche în care s-a urcat. În al doilea rînd se confruntă cu bizareria unui vînzător care se plimbă prin troleibuz ca să-i taxeze pe pasageri. Ani la rîndul, Chirtoacă a promis introducerea unui sistem electronic de taxare prin cartelă, dar nu era nevoie avînd o posibilitate mult mai ieftină şi la îndemînă. Gîndiţi-vă că în fiecare troleibuz este angajat cîte un vînzător de bilete care are un salariu de cel puţin 8-12 mii de lei lunar. Da, şi vînzătoprii de bilete mai sînt şi nemulţumiţi! Înmulţiţi acest salariu cu numărul de taxatorii de pe toate troleibuzele şi autobuzele din Chişinău ca să vedeţi cîţi bani se irosesc aiurea.

Sîntem, totuşi, în economia de piaţă. În mod normal, încă de la început, în troleibuze şi autobuze puteau fi instalate capsatoare mecanice în care călătorii îşi pot perfora biletul cumpărat din timp de la diferite chioşcuri, tonete ori alte puncte de vînzare. A, există temerea că pot fi prea mulţi blatişti, iepuraşi, adică pasageri care nu-şi vor perfora biletul! Pentru asta există amenzi şi controlori. Vă asigur că micile pierderi pricinuite de evazioniştii ocazionali ar fi infime în raport cu sumele uriaşe plătite drept salarii taxatorilor. Un astfel de sistem de compostare mecanică a biletelor de către călători exista în Bucureşti cu mulţi, mulţi ani înainte de 1989, dar şi în restul oraşelor din România.

Adevărata mafie din transportul public este cea a maxi-taxiurilor. Patronii acestor rute vor scumpirea preţului unei călătorii de la 3 la 8 lei, invocînd cheltuieli greu de acoperit, modernizări şi alte justificări care de care mai penibile, mincinoase şi sfidătoare. De ani şi ani de zile, patronii acestor microbuze cîştigă ilicit uriaşe sume de bani, plătind impozite la mica înţelegere. Spun asta, repetîndu-mă a nu ştiu cîta oară, deoarece în maxi-taxi se circulă ilegal, adică fără bilet de călătorie. În aceste condiţii, patronii declară la Fisc că au vîndut bilete inexistente atît cît vor ei. În orice oraş civilizat, maxi-taxiul nici nu porneşte pînă cînd şoferul nu eliberează bilete tuturor călătorilor care s-au urcat. În urmă cu cîţiva ani, cînd am tot scris despre acest tip de evaziune fiscală, şoferii unor microbuze ţineau pe bord cîte un pachet de bilete din care pasagerii „se autoserveau” doar ocazional. Parcă în bătaie de joc, şoferii aveau şi un mic anunţ în care îi invita pe călători să se autoservească singuri cu bilete pentru ca ei „să nu fie reţinuţi din condus”. Bineînţeles că nimeni nu-şi lua biletul, nefiind deprinşi cu o astfel de practică.

Astfel, de zeci de ani, patronii acestor curse au cîştigat enorm de pe urma aceloraşi maşini pe care doar le-au mai reparat ocazional, dar unul măcar, pe vreuna din multiplele trasee, nu a investit în cumpărarea măcar a unui singur microbuz modern, cu aer condiţionat şi sistem de încălzire. Cîştiguri ilegale fabuloase, investiţii zero, iar acum vor 8 lei pentru o călătorie ilegală, nu pentru un bilet, cu microbuze de aceeaşi vechime ca şi troleibuzele din anii 1950! Despre brutalitatea şi bădărănia unor şoferi de microbuz nu mai are rost să vorbim. Practic sînt nişte bandiţi.

Va reuşi viitorul primar să distrugă această mafie sfidătoare?

Mihai CONŢIU