LEGEA PRIVIND ZEL „BALTI”, ADOPTATA DE GUVERNUL FILIP – NECONSTITUTIONALA

Curtea Constituțională a declarat drept neconstituționale prevederile Legii referitoare la Zona Economică Liberă „Bălți”, adoptate prin angajarea răspunderii de către Guvernul Filip, în luna februarie a acestui an. Decizia a fost luată drept urmare a unei sesizări a deputatului Igor Munteanu, transmite IPN.

Curtea a concluzionat că Guvernul nu a demonstrat în cadrul angajării răspunderii politice asupra proiectului respectiv de lege, necesitatea unei urgențe reale prin excluderea unui teren de 2,238 ha, amplasat pe strada Sprîncenoaia nr. 1 din municipiul Chișinău, precum și a unor construcții de pe acesta, din componența Zonei Economice Libere „Bălți".

Potrivit Curții, Guvernul „nu a prezentat argumente concludente privind necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate și că este obiectiv necesară aplicarea imediată a legii în cauză”.

De asemenea, Curtea a menționat că, potrivit constatărilor sale, procedura angajării răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege, are drept consecință menținerea atribuțiilor sau demiterea Guvernului prin retragerea încrederii acordate de Parlament și poate avea loc numai în fața Parlamentului, cu prezența obligatorie în ședința Parlamentului a reprezentantului Guvernului.

În sesizarea depusă de Igor Munteanu, acesta a relevat că nu a existat niciun raționament valoros de ordin economic care să justifice asumarea răspunderii Guvernului la modificarea unei legi organice, în absența unui Parlament funcțional. Totodată, nu a existat niciun alt factor obiectiv care să justifice privarea ZEL de un bun care urmărea scopul să pună bazele unui Parc de inginerie aplicată și tehnologii.

Sursa: IPN