

Circa 3,39 de milioane de maşini japoneze ale mărcilor Toyota, Nissan, Honda şi Mazda, vor fi rechemate din cauza unei probleme la un airbag pentru pasageri ce ar putea funcţiona defectuos, au anunţat constructorii auto locali. Airbagul autovehi
12.04.13 - 14:19

Preşedintele american, Barack Obama, a discutat la telefon cu omologul său afgan, Hamid Karzai, despre o serie de chestiuni printre care tranziţia pe planul securităţii, pregătirea alegerilor afgane din 2014 şi eforturile de reconciliere şi d
12.04.13 - 14:18

Rusia a acceptat să acorde Serbiei un împrumut de 500 de milioane de dolari, a declarat miercuri prim-ministrul sîrb, Ivica Dacic, adăugînd că prima tranşă de 300 de milioane de dolari va fi eliberată imediat. "Un acord va fi
12.04.13 - 14:16

Fondul Monetar Internaţional i-a solicitat miercuri Ucrainei, la finalul unei misiuni desfăşurate în această ţară, să lanseze noi reforme pe care instituţia financiară le consideră indispensabile pentru a putea acorda noul plan de aju
11.04.13 - 19:04

Guvernul ceh a aprobat miercuri un proiect de lege care obligă partidele politice să-şi publice rapoartele financiare pe internet, în cadrul unei campanii de luptă împotriva corupţiei, în perspectiva alegerilor de anul viitor.
11.04.13 - 19:02

Japonia se află în "stare de alertă" pentru interceptarea unei eventuale rachete nord-coreene, a declarat miercuri ministrul nipon al apărării Itsunori Onodera. "Sîntem în stare de alertă după ce am desfăşurat unităţile no
10.04.13 - 19:28

Secretarul de stat american John Kerry a anunţat marţi înregistrarea de "progrese" în urma discuţiilor sale cu premierul israelian Benjamin Netanyahu cu privire la perspectivele unei păci cu palestinienii. "Este corect să spunem că
10.04.13 - 19:27

Pe 10 aprilie, s-au împlinit trei ani de la tragicul accident aviatic produs lîngă aeroportul militar din oraşul rus Smolensk în care şi-au pierdut viaţa 96 de persoane, printre care 88 de înalţi oficiali şi personalită
10.04.13 - 19:27

Personalul Organizaţiei Naţiunilor Unite din Coreea de Nord continuă să îşi desfăşoare activitatea umanitară în întreaga ţară, a afirmat vineri ONU, în replică la informaţii legate de o solicitare de evacuare din p
09.04.13 - 19:16

Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, i-a graţiat, pe 7 aprilie, pe Iuri Luţenko, fost ministru de interne, şi pe Gheorghi Filipciuk, ex-ministru al mediului. Aceştia deja au fost puşi în libertate. Decretul de graţiere a mai multor
09.04.13 - 19:13

Cea mai mare statuie din lume a Papei Ioan Paul al II-lea a fost ridicată duminică în ţara sa natală Polonia. Construcţia de culoare albă, care măsoară 14 de metri înălţime, este ridicată în Czestochowa înainte de i
09.04.13 - 19:12

Fostul premier britanic Margaret Thatcher a încetat din viaţă, luni, la vîrsta de 87 de ani, din cauza unui atac cerebral, a declarat purtătorul de cuvînt al familiei acesteia, Lordul Bell. "Cu mare tristeţe, Mark şi Carol That
08.04.13 - 19:25

Coreea de Nord s-a declarat vineri incapabilă să asigure securitatea ambasadelor străine de la Phenian începînd cu 10 aprilie în caz de conflict, a anunţat diplomaţia britanică. Ministerul bulgar de Externe a primit o propuner
08.04.13 - 19:19

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut luni Coreii de Nord să evite orice "nouă provocare" în condiţiile în care Seulul a afirmat luni că vecinul său nord-coreean se pregăteşte să efectueze un test cu rachete balistice ş
08.04.13 - 19:18

Casa Albă a anunţat joi că Statele Unite iau "toate măsurile necesare" în faţa ameninţărilor cu un atac nuclear din partea Coreii de Nord şi a subliniat în acelaşi timp că nu este deloc surprinsă de comportamentul Phenianului.
05.04.13 - 13:54

Deputaţii majorităţii proguvernamentale din Ucraina au ţinut joi o şedinţă în afara parlamentului, în timp ce deputaţi ai opoziţiei blochează de mai multe zile accesul în sediul forului legislativ ucrainean în contex
05.04.13 - 13:52

Circa 48 de persoane şi-au pierdut viaţa în oraşul argentinian La Plata şi încă 3.000 au fost evacuate de furia apelor, relatează joi publicaţia Buenos Aires Herald. Numărul total al victimelor în provincia Buenos Aires este
05.04.13 - 13:42

O comisie de anchetă compusă din trei membri a demarat joi investigaţia asupra persoanelor responsabile pentru aducerea economiei cipriote în pragul colapsului. De asemenea, comisia va investiga acţiunile sau scăpările oficialilor Băncii
05.04.13 - 13:40

Tallinn este, de trei luni, prima capitală din lume care a introdus gratuitatea transportului public pentru toţi cei 425.000 de locuitori.
Oficialii locali salută experimentul drept un succes, chiar dacă scepticii îl numesc o "şmecherie" p
04.04.13 - 19:41

Chryssi Avghi, metastaza elenă a nazismului
Încurajată de ascensiunea fulgerătoare în Grecia, formaţiunea de extremă-dreapta Chryssi Avghi (Zorii de Aur) îşi întinde tentaculele în străinătate, pe fondul temerilo
04.04.13 - 19:26













Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
31.08.25 - 10:53
27.08.25 - 10:36
27.08.25 - 10:35
27.08.25 - 10:33
27.08.25 - 10:32
27.08.25 - 10:30
26.08.25 - 20:47
23.08.25 - 11:12
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.08.25 - 13:29
31.08.25 - 00:14
31.08.25 - 00:12
31.08.25 - 00:11
31.08.25 - 00:09