AL-QAIDA INCEARCA SA RECISTIGE TERENUL PIERDUT IN FATA GRUPARII JIHADISTE SI

Revendicînd atacul împotriva publicaţiei franceze Charlie Hebdo, Al-Qaida a vrut să arate că ar putea orchestra un atac de amploare în Occident şi că doreşte să recîştige terenul pierdut în mişcarea jihadistă în faţa rivalului său gruparea Statul Islamic (SI ), potrivit experţilor, informează joi AFP.

«Atacul împotriva Charlie Hebdo readuce cu siguranţă în atenţie Al-Qaida în rivalitatea sa cu SI», a afirmat Laurent Bonnefoy, specialist în Yemen, după revendicarea miercuri într-o înregistrare video a atacului de la Paris de către filiala Al-Qaida din Peninsula Arabică (AQPA), înregistrare considerată «autentică» de serviciile de informaţii americane.

2014 a fost anul în care conducerea Al-Qaida a mişcării jihadiste în Orientul Mijlociu, în special în Siria şi Irak, a fost pusă sub semnul întrebării. Statul Islamic a obţinut un avans ideologic şi militar după atacurile din Siria care au făcut mii de morţi şi care s-au soldat cu o pierdere a influenţei Frontului Al-Nosra, ramura oficială a reţelei Al-Qaida în ţara condusă de Bashar al-Assad.

Al-Qaida, a cărei conducere a fost preluată de liderul suprem Ayman al-Zawahiri după uciderea lui Osama Ben Laden în 2011, rămîne totuşi puternică şi periculoasă în Yemen, unde comite de peste un deceniu acţiuni spectaculoase şi sîngeroase împotriva forţelor de securitate şi a obiectivelor străine.

Revendicarea de către Al-Qaida a atacului care a decimat la 7 ianuarie redacţia publicaţiei satirice franceze Charlie Hebdo vizează, prin ecoul său la nivel internaţional, remobilizarea luptătorilor, seducerea aspiranţilor jihadişti şi recîştigarea iniţiativei pe toate planurile, inclusiv cel al propagandei, susţin experţii.

Sursa: Agerpres