"Orice muncă merită un salariu" Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pledat pentru introducerea unui "salariu social minim", mai întîi în zona euro, apoi în toate ţările Uniunii Europene, relatează AFP,
25.01.17 - 12:16
Donald Trumo a semnat, marți, ordinele executive pentru a fi construite conductele de petrol Keystone XL și Dakota Acces. Astfel, se va extinde infrastructura energetică. Barack Obama blocase executarea acestor conducte, din cauza schimbărilor cl
25.01.17 - 11:13
Comisia Europeană examinează un proiect de lege care sugerează înăsprirea regulilor de calculare a numerarului cetățenilor care traversează frontierele Europei: aurul, ceasurile scumpe și alte bijuterii vor fi egalate cu bani. Noile reg
24.01.17 - 12:43
Ministerul de Externe al Rusiei a apreciat marți că orice decizie din partea Statelor Unite de retragere a forțelor lor din Afganistan va înrăutăți situația în această țară, a relatat agenția Interfax. MAE rus a menționat că
24.01.17 - 11:34
Astăzi, 24 ianuarie, Președintele României, Klaus Iohannis, a declanşat, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime
24.01.17 - 11:08
Barack Obama va intra în istorie ca primul preşedinte al SUA de culoare, dar nu nu şi ca un reformator de succes, care ar fi reuşit transformări importante politice, economice şi sociale. În alocuţiunea de rămas bun Obama a l-a cri
23.01.17 - 18:50
Printre multele probleme pe care preşedintele american Barack Obama i le-a lăsat moştenire succesorului sau, Donald Trump, sînt şi trei războaie de durată în Afganistan, Irak şi Siria. Cînd a ajuns la Casa Albă, în urm
23.01.17 - 18:38
Reglementarea conflictului din Siria preocupă întreaga comunitate internațională, a declarat președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, în timpul întrevederii cu emisarul special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, so
23.01.17 - 11:21
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a avut o reactie duminică seara cu privire la protestele derulate în București și alte mari orașe ale României. Acesta a postat mesajul său pe o rețea de socializare: "M-am intors de la instalarea președ
23.01.17 - 11:16
Președintele american Donald Trump a evocat duminică cu o anume emoție "magnifica scrisoare" lăsată de predecesorul său Barack Obama în Biroul Oval, relatează AFP. "Am intrat în Biroul Oval și am găsit această magnifică scrisoa
23.01.17 - 08:35
Mai bine de 20 de mii de persoane au protestat, duminică, la București, față de proiectul grațierii și față de modificarea Codului Penal al României. Președintele României, Klaus Iohannis, a mers duminică în Piața Univers
23.01.17 - 08:14
Donald Trump a trecut rapid la redecorarea biroului de la Casa Albă, acolo unde a făcut deja o serie de schimbări importante. Cea mai controversată este aducerea bustului lui Winston Churchill. Primele care au dispărut sînt perdelele roși
22.01.17 - 10:05
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel a promis că va încerca să ajungă la un compromis cu Donald Trump în ceea ce privește comerțul și cheltuielile militare. Ea a adăugat că dorește astfel să păstreze parteneriatul important dint
22.01.17 - 09:48
Donald Trump a făcut prima vizită ca preşedinte la sediul CIA, ca să repare relaţia cu serviciile de informaţii pe care le-a criticat dur în scandalul privind implicarea Rusiei în campania electorală. Donald Trump a mulţumit angaj
22.01.17 - 09:42
Imediat după ce a intrat în biroul de la Casa Albă ca al 45-lea președinte al SUA, Donald Trump a retras toți ambasadorii fără să aducă vreun înlocuitor, notează The Independent. Conform aceleaiași surse, Donald Trump a cerut am
21.01.17 - 15:10
Platforma lui Trump La fiecare patru ani, în Statele Unite ale Americii se inaugurează președinția. Unii cîștigători ai cursei pentru Casa Albă – John Kennedy, Jimmy Carter, George Bush – au parcurs o inaugurare, alții,
21.01.17 - 15:16
Parlamentul Turciei a aprobat sîmbătă amendamentele constituţionale care prevăd consolidarea atribuţiilor preşedintelui, deschizînd drumul organizării referendumului cerut de Recep Tayyip Erdogan, care ar putea rămîne la put
21.01.17 - 14:29
Administraţia Donald Trump a anunţat, imediat după ceremonia de învestitură, intenţia de a dezvolta un sistem antibalistic ultramodern pentru contracararea ameninţărilor reprezentate de state precum Iran şi Coreea de Nord, anunţă Casa
21.01.17 - 13:55
Administrația noului președinte american Donald Trump a anunțat vineri că este hotărîtă să elimine planul de acțiune al fostului președinte Barack Obama cu privire la schimbările climatice și are în vedere și alte inițiative
21.01.17 - 08:55
Un incendiu puternic a izbucnit, sîmbătă dimineață, la clubul Bamboo din Capitală, potrivit Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov. ISU informează că 38 de persoane au ajuns la spital î
21.01.17 - 08:32