Descoperirea care răstoarnă toată istoria României O descoperire făcută în 2012 la Roşia Montană poate schimba tot ce ştim despre istoria omenirii. În Februarie 2012, o echipă de geologi a făcut săpături la Roşia Montan
24.06.14 - 19:28
The Beatles – Istoria unei trupe de legendă Beatles, The – Cvartet muzical britanic şi o adevărată stea călăuzitoare pentru speranţele şi visele generaţiei anilor 1960 din întreaga lume. Membrii trupei au fost Paul McC
23.06.14 - 19:17
Floarea lui Buddha a înflorit. Se întîmplă O DATĂ la 3000 de ani Universul este plin de mistere care provoacă cunoştinţele noastre actuale. În “Dincolo de Ştiinţă”, Epoch Times adună poveşti despre aceste
23.06.14 - 19:14
Felipe al VI-lea, un rege modern pentru Spania secolului al XXI-lea Felipe de Bourbon, modern şi discret, a fost crescut cu obiectivul să devină regele Spaniei, un rol în care a exersat din copilărie şi pe care şi-l asumă astăzi, la 46
23.06.14 - 19:01
„E foarte bine că nu crezi, dar eu cred. Pot dovedi absolut pe orice cale că Dumnezeu există” Obişnuiţi cu manifestări şi comportamente de multe ori aberante ale celor care se declară credincioşi, normalitatea şi, în acel
19.06.14 - 19:29
Extraterestrul care a lucrat pentru guvernul american În primă fază, Valiant Thor ar fi fost o persoană ca oricare alta, doar că poseda numeroase caracteristici fiziologice faţă de orice fiinţă umană. Schneider a povestit că acesta a
19.06.14 - 19:09
Felipe al VI-lea de Burbon a devenit regele Spaniei şi a depus jurămîntul joi, în cursul unei ceremonii sobre, după care va începe o misiune grea, constînd în reînnoirea unei monarhii în căutare de legiti
19.06.14 - 19:02
Europa numără în prezent zece suverani, între care două regine, cinci regi, doi prinţi şi un mare duce, relatează AFP, care prezintă lista acestora. SPANIA: Monarhie constituţională ereditară. Regula primului născut de sex masc
19.06.14 - 18:59
DOVADA care schimbă RADICAL istoria omenirii Mai multe hărţi cu o vechime de peste 4000 de ani zdruncină teoria conform căreia Cristofor Columb a fost cel care a descoperit pentru prima dată America. Cercetătoarea Charlotte Harris Rees este ce
18.06.14 - 19:32
Spectaculos şi incredibil de performant. Asta au spus recent într-un glas specialiştii în aeronautică din toată lumea, după ce au văzut conceptul avionului Smarter Skies. La capătul multor ani de gîndire şi muncă, inginerii
17.06.14 - 19:01
Foto: Robert Pershing Wadlow este cel mai înalt om din istorie. Cel mai înalt om din toate timpurile Supranumit "Uriaşul din Illinois", este cunoscut drept cel mai înalt om din toate timpurile pentru care există dovezi de neconte
17.06.14 - 18:56
Biblia, cartea de căpătîi a omenirii, a fost considerată de-a lungul timpului nu doar o carte sfîntă ci şi una în care creatorul şi-a pus amprenta ascunzînd în spatele unui cod întreg destinul omenirii. Primu
12.06.14 - 18:09
Regele Spaniei Juan Carlos, în vîrstă de 76 de ani, va abdica şi-i va lăsa tronul fiului său, prinţul Felipe, el fiind al treilea suveran european care abdică în decurs de aproximativ un an, după regina Beatrix a Olandei şi
11.06.14 - 19:16
În imagine: Chipul demonizat al liderului Libiei Moammar Khaddafi, înfăţişat ca un diavol. Foto: Reuters. Autor: Dorian FURTUNĂ O formulă frecvent utilizată de către strategii politicilor statale în controlul energiilor soci
10.06.14 - 19:47
"Există interese ASCUNSE care vor ca NIMENI să nu afle ADEVĂRUL" Pămîntul este plin de piramide. Lumea şi-a pus întotdeauna întrebarea: “cine le-a construit?”- în condiţiile în care vestigiile studiate
10.06.14 - 19:31
„Fantoma ne-a urmărit peste tot” O familie din Marea Britanie a fost şocată să descopere că fantoma unei fetiţe din epoca victoriană i-a urmărit în timp ce vizitau un muzeu, ca apoi să fie surprinsă în diferite imagi
10.06.14 - 19:16
James Worson a fost un cizmar care a trăit în Leamington , Warwickshire, Anglia. Aptitudinile sale de atlet au fost recunoscute şi apreciate de întreaga comunitate în care şi-a dus viaţa. În 3 Septembrie 1873, Worson a acc
10.06.14 - 19:12
De ce tac civilizaţiile extraterestre? Sîntem singuri în Univers? Mai există vreo inteligenţă în această imensitate? Dacă da, ce şanse avem să intrăm în legătură cu ea? Este oare mai avansată decît noi? Cu c
10.06.14 - 19:03
În cursul evoluţiei umane - care continuă şi azi - unele organe tind să dispară, nemaifiind neapărat necesare funcţionării organismului. Cîndva, demult, dintr-un grup străvechi de reptile au evoluat primele mamifere. Cele mai ava
09.06.14 - 18:47
Dezvăluirile înfricoşătoare ale unui medic neurochirurg după moarte clinică Într-o societate în care ştiinţa şi testele sînt considerate necesare pentru susţinerea adevărului, ideea potrivit căreia există viaţă d
05.06.14 - 19:30
01.12.25 - 14:23
04.12.25 - 00:01
03.12.25 - 00:03
02.12.25 - 13:24
03.12.25 - 00:15
04.12.25 - 13:01
12.12.25 - 13:22
02.12.25 - 23:57
03.12.25 - 00:10
02.12.25 - 13:26
11.12.25 - 00:30
09.12.25 - 00:09
01.12.25 - 14:24
01.12.25 - 14:22
05.12.25 - 13:48