FSB anunță că a reținut un minor după un pont din SUA privind un atac la Moscova
Serviciul rus de securitate FSB a anunţat duminică că un minor cu cetăţenie rusă a fost reţinut din cauza unei ameninţări de a comite un atac terorist în Parcul Ţariţîno din Moscova, după ce Rusia a primit un pont din SUA.
„Îi sîntem recunoscători părţii americane pentru că a furnizat informaţia”, a afirmat serviciul de securitate, relatează agenţia rusă Interfax, preluată de Reuters, potrivit Agerpres.
Minorul a postat fotografii cu el însuşi pe TikTok în echipament tactic şi cu o cagulă pe cap, ţinînd în mîini un obiect care arată ca o armă automată, precum şi o fotografie realizată la Muzeul Ţariţîno din Moscova cu legenda „Am găsit un loc”, a mai precizat FSB, potrivit sursei citate.
Serviciul rus de securitate a precizat că în urma unei descinderi efectuate la locuinţa minorului au fost găsite haine şi accesorii văzute în postările de pe rețelele sociale, iar telefonul său a arătat că era abonat la un canal neonazist de pe aplicaţia Telegram şi că efectuase un număr semnificativ de căutări pe internet privind atacuri teroriste, crime în masă şi alte acte de violenţă.
Comitetul rus de anchetă evaluează ce acţiune legală sau procedurală să întreprindă în acest caz, a afirmat FSB.
Anterior, sîmbătă, FSB anunțase că a primit informații din partea Statelor Unite ale Americii, prin canalele de parteneriat consacrate, cu privire la pregătirea unui atac terorist la Moscova. Serviciul de securitate a asigurat că ia măsurile corespunzătoare.
Într-o declarație separată, Ambasada Statelor Unite la Moscova precizase că are „cunoștință despre o amenințare credibilă cu privire la un eveniment soldat cu numeroase victime” la complexul muzeal Țarițîno și că guvernul american colaborează cu autoritățile ruse.
Ambasada SUA îi sfătuise pe oameni să evite zona, să rămînă vigilenți și să evite aglomerațiile. Avertismentul viza ziua de sîmbătă, 31 octombrie.
Complexul Muzeal Țarițîno este un ansamblu de palate imperiale și parcuri din sudul Moscovei, popular printre vizitatori, în special în weekend.
Statele Unite au mai transmis Rusiei avertismente privind atacuri planificate, inclusiv în martie 2024, cu cîteva săptămîni înainte de atacul comis de gruparea ISIS-K asupra unei săli de concerte din Moscova, soldat cu peste 100 de morți.
