Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a asigurat Joi că el se află la cîrma economiei turce, într-un context în care formaţiunea sa, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), aflat la guvernare din 2002, se confruntă cu posi
29.03.19 - 01:31
Cinci migranţi au fost arestaţi Joi, după sosirea în Malta a petrolierului Elhiblu 1, deturnat de migranţii pe care i-a salvat pe mare, dar asupra căruia un comando din cadrul Marinei malteze a preluat controlul în noaptea de Miercur
29.03.19 - 01:25
Lockheed Martin a semnat un contract pentru vînzarea de sisteme de rachete în România, Polonia şi Bahrain, anunţă compania americană şi Departamentul Apărării din Statele Unite, scrie Mediafax. „Divizia pentru rach
29.03.19 - 01:21
Coaliţia internaţională antijihadistă condusă de Statele Unite în Siria şi Irak a recunoscut Joi că 1.257 de civili au fost ucişi în timpul atacurilor aeriene lansate de la începutul operaţiunii Inherent Resolve, în 2
29.03.19 - 01:16
Statele Unite au solicitat companiilor din domeniul petrolier din întreaga lume să renunțe la contractele pe care le au cu Venezuela pentru a evita eventuale sancțiuni, anunță Reuters, scrie Mediafax. Autoritățile de la Washington a
29.03.19 - 01:12
Toate cele opt „alternative” la Brexit au fost respinse în Camera Comunelor Camera Comunelor a respins Miercuri seara, prin vot, toate cele opt ”alternative” la Brexit, anunţă preşedintele Camerei inferioare a Parlame
28.03.19 - 09:40
Ce fel de alianţă de guvernare vom avea? Mihai CONŢIU Marţi, 26 Martie, Preşedintele Igor Dodon a avut întrevederi consultative cu liderii PSRM, PDM şi ACUM, în vederea prefigurării unei viitoare alianţe majoritare de guvernare. C
27.03.19 - 16:20
Parlamentul European a votat Marţi în favoarea renunţării la sistemul orei de Vară şi de Iarnă, în care ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare Primăvară şi Toamnă, măsura urmînd să fie aplicată din 2021. Sta
27.03.19 - 11:48
Președintele american a recunoscut suveranitatea Israelului asupra Platoului Golan Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a recunoscut, Luni, oficial, suveranitatea Israelului în teritoriile siriene ocupate din platoul Golan, în pre
26.03.19 - 01:30
Theresa May ar putea fi răsturnată de la putere de proprii miniştri. “A devenit toxică” Surse din Guvernul de la Londra au confirmat pentru mai multe ziare britanice că miniştrii pregătesc debarcarea premierului May. Potrivit Times
25.03.19 - 02:29
Deputații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Vlad Batrîncea, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, reprezentanții sectorului Rîșcani în circumscripțiile uninominale 28, 29, 31, au raportat în cadrul unui brie
24.03.19 - 16:06
 O româncă de 28 de ani, care lucrat în Italia ca dansatoare în cluburi de noapte, a fost dată în judecată de fostul iubit italian, care susține că l-a escrocat de 100.000 de euro. Primul termen în acest proces
23.03.19 - 00:36
Premierul britanic, Theresa May, a acceptat cele două „scenarii” privind amînarea Brexit-ului oferite de Uniunea Europeană, a anunţat Joi seară preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, transmite AFP, potrivit a
23.03.19 - 00:28
11 persoane au fost reţinute la Frankfurt şi sunt anchetate sub suspiciunea de planificare a unui atentat „terorist islamist”, cu folosirea unei maşini cu care să pătrundă în mulţime şi a unor arme de foc, în scopul de
23.03.19 - 00:25
Soldaţii mobilizaţi pentru protestele de Sîmbătă ale ”vestelor galbene” de la Paris vor acţiona sub instrucţiuni clare însă ar putea deschide focul dacă vieţile lor sau ale civililor vor fi puse în pericol, a de
23.03.19 - 00:20
Manifestaţiile ‘vestelor galbene’ vor fi interzise Sîmbătă la Paris pe bulevardul Champs-Elysées şi în împrejurimile sale, precum şi într-un perimetru incluzînd Palatul Elysee şi Adunarea Naţion
23.03.19 - 00:14
Fostul lider de la Casa Albă Jimmy Carter a devenit Vineri cel mai longeviv Preşedinte din istoria Statelor Unite şi îşi continuă activitatea post-prezidenţială care se întinde pe aproape patru decenii, a relatat New York Times &ic
23.03.19 - 00:07
Uniunea Europeană şi-a reafirmat Vineri poziţia de nerecunoaştere a suveranităţii Israelului în Golan, transmite Agerpres. UE a reacţionat la o propunere formulată Joi pe Twitter de Președintele american Donald Trump, potrivit că
23.03.19 - 00:00
După ultima serie de manifestaţii violente ale „vestelor galbene”, Preşedintele Macron mobilizează un dispozitiv militar antiterorist Preşedintele francez Emmanule Macron a dispus ca dispozitivul militar antiterorist ”Sentinell
21.03.19 - 00:01
Astăzi, 20 Martie, orele 13,30, în cadrul unui briefing de presă, Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat că a semnat Decretul în baza căruia se convoacă Parlamentul nou ales într-o primă şedinţă în z
20.03.19 - 13:53
02.08.25 - 21:07
02.08.25 - 12:28
01.08.25 - 13:07
03.08.25 - 12:46
02.08.25 - 12:30
02.08.25 - 12:31
03.08.25 - 16:19
05.08.25 - 16:46
01.08.25 - 13:08
11.08.25 - 13:33
03.08.25 - 12:50
01.08.25 - 13:06
01.08.25 - 13:04
06.08.25 - 00:06
03.08.25 - 12:48