Erdogan a discutat cu Trump despre sistemul antiracheta cumparat de la rusi

Donald Trump şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au discutat telefonic Luni despre propunerea Ankarei de a crea un grup de lucru comun pe tema intenţiei sale de a achiziţiona sistemul rus de apărare antirachetă S-400. “Preşedintele nostru onorabil a adresat propunerea creării unui grup de lucru consacrat achiziţionării sistemului de apărare S-400 din Federaţia Rusă”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei turce. Disputa dintre cele două ţări asupra comenzii Turciei privind achiziţionarea sistemului de apărare antirachetă, despre care SUA consideră că este incompatibil cu reţeaua de apărare a NATO şi ar putea compromite avioanele sale de luptă F-35, durează de cîteva luni.

Ankara a propus crearea unui grup de lucru care să evalueze impactul sistemului S-400 asupra avioanelor de luptă F-35, dar a declarat Vineri că nu a primit nici o reacţie din partea americană. Casa Albă a confirmat Luni că Trump şi Erdogan au discutat telefonic despre achiziţionarea de către Turcia a sistemului rus de apărare antirachetă S-400. Secretarul de stat american Mike Pompeo şi mai mulţi senatori americani au avertizat Turcia că se va confrunta cu sancţiuni pentru cumpărarea sistemului rus S-400, în baza unei legi ce impune sancţiuni ţărilor care îşi procură echipament militar din Rusia.

 

01.04.26 - 00:04
02.04.26 - 00:09
02.04.26 - 13:48
07.04.26 - 14:46
01.04.26 - 00:02
01.04.26 - 00:05
02.04.26 - 13:49
01.04.26 - 00:07
09.04.26 - 00:03
04.04.26 - 13:37
03.04.26 - 13:13
06.04.26 - 12:04
02.04.26 - 13:50
04.04.26 - 13:34
03.04.26 - 13:11