La abia 20 de ani de la lansare, tehnologia Wi-Fi este deja depăşită. Savanţii testează deja cu succes inovaţia Li-Fi, de 100 de ori mai rapidă, care va transmite semnalul de internet prin intermediul unor fascicole de lumină, relatează site
09.01.17 - 11:23
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a convocat o ședință de lucru cu factori de decizie din cadrul Președinției în cursul căreia a solicitat efectuarea unei anchete ample pe marginea morții soldatului, care a avut loc în
03.01.17 - 15:50
Într-o zi răscoleam prin nişte mape de-ale mele pe care îmi place să le numesc „diferite felurituri”. Asta înseamnă că aici pot găsi orice, chiar şi multe chestii despre existenţa cărora am şi uitat demult. De
29.12.16 - 16:14
În zile de sărbătoare, alcoolul trebuie consumat cu moderaţie. Totuşi, în cazul în care s-a făcut exces, pentru a nu vă trezi a doua zi cu dureri insuportabile de cap, senzaţie de deshidratare, stare de vomă, oboseală şi a
29.12.16 - 15:53
Potrivit celui mai recent studiu realizat de cercetătorii de la Şcoala de Sănătate Publică din cadrul Universităţii Harvard, consumul grăsimilor esenţiale de tipul Omega 6 scade semnificativ riscul apariţiei unui atac de cord. Iată cî
28.12.16 - 15:09
Ce se întîmplă în organismul tău dacă îi consumi zilnic Toamna este sezonul în care se pregătesc murături pentru ca toată iarna să avem cămara plină. Acesta e un obicei foarte sănătos şi toate femeile ar treb
28.12.16 - 15:03
Ce-i, totuşi, mai important corpul sau mintea sănătoasă? Ştiu bine că ceea despre ce am să scriu mai jos este o problemă nu numai a mea ci a sute şi mii de părinţi care au copii elevi. Din păcate, o disciplină care ar trebui să fie &ici
27.12.16 - 17:37
Prim-ministrul Pavel Filip a vizitat, pe 27 decembrie, grupele de copii și juniori ale echipei de baschet din raionul Dondușeni. Șeful Cabinetului de miniștri a felicitat tinerii sportivi pentru performanțele obținute, menționînd că spi
27.12.16 - 17:34
Zece curiozităţi din biografia dublului campion olimpic Nicolae Juravschi (Leul canoei) În imagine: Familia Juravschi (de la stînga): Nicolae, soția Lucia, fiul Marc, fiul Victor și fiica Nicoleta. Sursă: Arhiva familiei Juravschi Mo
18.01.17 - 00:29
Deşi la prima vedere răceala şi gripa au manifestări comune, fiecare are particularităţi ce le diferenţiază una de cealaltă. Astfel, încă de la debut, organismul oferă semnale distincte ce ajută la deosebirea acestor două tipuri de
27.12.16 - 11:51
Răcelile şi infecţiile recurente nu sînt singurele semne că ai un sistem imunitar slăbit. Pofta exagerată de dulciuri şi îngrăşarea sînt alte simptome care ar trebui să te convingă că ai nevoie de imunizare. Cînd a
27.12.16 - 11:48
Pe 13 Decembrie, am publicat un editorial intitulat „O ţară plină de „eminenţe” civile, academice şi militare”, referindu-mă, cu precădere, la cele 9.630 de Ordine, Medalii şi alte distincţii de Stat acordate din 1991
26.12.16 - 17:25
Ştefan Melnic sau Copacul evadat din pădure -Tu ai văzut vreodată scriitor criticat, făcut cîrpă de podele pentru o carte pe care nu a scris-o niciodată? mă întreabă într-o zi, la o ţigară lîngă Casa Presei, Ştefa
26.12.16 - 17:23
Fie că este vorba despre mutatul într-o casă nouă sau dormitul într-o cameră de hotel în timpul vacanţei, somnul din timpul primei nopţii nu este deloc odihnitor. O echipă de cercetători din cadrul Universităţii Brown au d
26.12.16 - 17:20
În locurile de muncă din zilele noastre există dramă, bîrfe şi aventuri. În cadrul unor sondaje, au fost descoperite mediile de lucru în care au loc cele mai multe aventuri amoroase. Sondajele au fost realizate pe 5.658 di
26.12.16 - 17:18
Mulţi o urăsc, alţii, în general cei mici, o aşteaptă cu sufletul la gură, dar puţini sînt cei care ştiu că pătura albă care se aşterne peste munţi şi văi în lunile friguroase poate fi un adevărat medicament pentru t
23.12.16 - 14:49
Datorită celor peste 100 de compuşi ortomoleculari nutriţional-activi existenţi în grîul verde încolţit, acesta este considerat „alimentul perfect din punct de vedere micronutriţional”. Mai mult decît at&icir
23.12.16 - 14:46
Un gînd bun pentru Lilia Plaiu din Căuşeni Totul în viaţa aceasta se împarte în lucruri relative şi absolute. Pentru cineva şi cîteva milioane sînt un fleac, ce pot fi uşor irosite la shopping sau într-
22.12.16 - 17:16
Începînd cu 1 ianuarie 2017, Institutul de Fitotehnie „Porumbeni” devine Membru Onorific al AISR. Consiliul Director al Alianței Industriei Seminţelor din România a analizat şi acceptat cu unanimitate de voturi cerere
22.12.16 - 17:13
FOTO: Momentul în care cuplul Ceaușescu au fost executați, la 25 decembrie 1989, ora 14.45. Sursă: http://sharethis.ro Motto: „Decembrie 1989, moment care suscită încă destule controverse, în pofida limpezirilor, nu puți
22.12.16 - 18:30
01.04.26 - 00:04
02.04.26 - 00:09
02.04.26 - 13:48
01.04.26 - 00:02
01.04.26 - 00:05
07.04.26 - 14:46
02.04.26 - 13:49
01.04.26 - 00:07
09.04.26 - 00:03
04.04.26 - 13:37
06.04.26 - 12:04
03.04.26 - 13:13
03.04.26 - 13:11
04.04.26 - 13:34
03.04.26 - 13:08