Italia se va confrunta cu două greve naţionale separate în următoarele săptămîni, în contextul reluării rivalităţilor sindicale care au pus capăt unei scurte perioade de unitate manifestată luna trecută, cînd ţara
12.11.25 - 01:51
Rusia, acuzată de Donald Trump că efectuează teste nucleare fără să spună nimic, este gata să discute cu Washingtonul despre declarațiile preşedintelui american, a afirmat Marţi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-un momen
12.11.25 - 01:50
Eforturile vizînd formarea un Guvern viabil în Olanda par să fi ajuns într-un impas Marți, avînd în vedere că mediatorul însărcinat cu apropierea pozițiilor partidelor nu a reușit să propună o coaliție car
12.11.25 - 01:48
Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi preşedintele kazah, Kassîm-Jomart Tokaev, discută despre proiectele din domeniul gazelor naturale şi despre consecinţele sancţiunilor impuse de SUA companiilor petroliere ruse în cadrul unor &ic
12.11.25 - 01:40
Miniștrii de Externe din țările musulmane se reunesc Luni, la Istanbul, pentru a analiza perspectivele Fîșiei Gaza, unde situația securității și cea umanitară rămîn precare, în pofida intrării în vigoare a înc
03.11.25 - 12:54
Premierul rus Mihail Mișustin a început Luni o vizită de două zile în China, pe agenda discuțiilor planificate cu președintele Xi Jinping și premierul Li Qiang aflîndu-se cooperarea economică și tehnologică, în pofida
03.11.25 - 12:52
Mii de bărbați îmbrăcați în negru, culoarea purtată de evreii ultra-ortodocși, s-au adunat Joi la Ierusalim pentru a protesta contra absenței unei legi care să le permită să evite serviciul militar obligatoriu, informează AFP,
31.10.25 - 00:23
Noua şefă a Guvernului japonez Sanae Takaichi s-a întîlnit Marţi - şi i-a promis o nouă epocă de aur - cu preşedintele american Donald Trump, care a dat asigurări că Washingtonul este cel mai solid aliat al Japoniei, relatează A
29.10.25 - 11:53
Preşedintele SUA, Donald Trump, a fost primit Luni de Împăratul Naruhito al Japoniei, înainte de a se întîlni, Marţi, cu noul premier Sanae Takaichi, aceasta fiind următoarea etapă a turneului său de cinci zile în
28.10.25 - 12:48
Liderii reuniţi la summitul de Joi al Uniunii Europene (UE) susţin introducerea unei vîrste minime pentru accesul în media sociale, dar au arătat clar că nu intenţionează să cedeze prerogativele naţionale în această pr
24.10.25 - 12:31
Autorităţile moldovene încearcă să transforme ţara într-o bază de aprovizionare pentru ”regimul criminal” de la Kiev, a declarat, pentru Izvestia, vice-ministrul rus de Externe Mihail Galuzin, conform TASS.
„Consid
10.10.25 - 13:04
Sute de mii de oameni au mărşăluit prin centrul Romei, în cea de-a patra zi consecutivă de proteste în Italia, de cînd Israelul a interceptat o flotilă internaţională care încerca să livreze ajutoare în Gaza şi
05.10.25 - 10:52
Kremlinul a declarat, Marți, că mulți locuitori din regiunile Odesa și Mikolaiv (Sudul Ucrainei) vor să-și lege soarta de Rusia, dar se tem să vorbească despre aceasta, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvînt al Kre
30.09.25 - 16:04
Manifestaţii, greve şi blocaje erau în curs Luni în mai multe oraşe italiene, în care sindicate au cerut mobilizarea pentru denunţarea genocidului din Fîşia Gaza, cerînd impunerea unor sancţiuni economice şi diplo
23.09.25 - 00:16
Hamas a transmis, Joi seara, cel mai puternic mesaj de pînă acum privind ostaticii israelieni din Gaza, afirmînd că incursiunea terestră dispusă de prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu în Gaza City înseamnă că Isr
19.09.25 - 11:49
Președintele american Donald Trump se va afla Miercuri și Joi în cea de-a doua vizită de stat în Regatul Unit, prima, în timpul căreia a fost primit de Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham, datînd din 2019, relate
15.09.25 - 13:08
Albania a intrat în istorie printr-o decizie fără precedent la nivel mondial: a numit un ministru virtual, creat integral cu ajutorul inteligenței artificiale. Este vorba despre Diella, nume tradus ca „raza soarelui”, primul
12.09.25 - 10:46
Germania cere reguli mai stricte de eliberare a vizelor Schengen pentru cetățenii ruși, ca parte a planului în curs al Uniunii Europene (UE) în vederea unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, potrivit unui document de poz
12.09.25 - 10:45
Franţa se confruntă cu o zi agitată Miercuri, în urma apelului „Blocăm tot", care a apărut pe reţelele sociale şi care va fi un indicator al furiei sociale într-o ţară aflată în plină criză politică.
Blocaje ale i
10.09.25 - 13:16
Poliţia din Serbia a folosit, Vineri, gaze lacrimogene şi grenade paralizante în campusul unei universități din Novi Sad pentru a dispersa protestatarii care cereau alegeri anticipate, în speranţa că acestea îl vor înlă
06.09.25 - 12:27
Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
27.01.26 - 20:58
22.01.26 - 16:36
14.01.26 - 19:45
18.12.25 - 16:16
17.12.25 - 18:25
04.12.25 - 16:07
27.11.25 - 15:57
26.11.25 - 18:40
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
31.12.25 - 12:42
31.12.25 - 12:41
31.12.25 - 00:37
