Nicuşor Dan va participa, pe 19 Februarie, la prima reuniune a Consiliului Pǎcii la Washington, România urmînd să aibă calitate de observator
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, Duminică după-amiază, că va participa, sǎptǎmîna viitoare, la prima reuniune a Consiliului Pǎcii la Washington.
”Voi participa sǎptǎmîna viitoare la prima reuniune a Consiliului Pǎcii la Washington, rǎspunzînd invitaţiei preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump”, a anunţat, Duminică după-amiază, preşedintele Nicuşot Dan. Acesta precizează că România va avea calitate de observator. ”Voi reafirma sprijinul nostru ferm pentru eforturile internaţionale de pace şi deschiderea de a participa la procesul de reconstrucţie din Fîşia Gaza. Decizia de a fi prezent la aceste discuţii are la bază susţinerea procesului diplomatic consacrat prin rezoluţia adoptată în luna Noiembrie de Consiliul de Securitate al ONU, iniţiată de Statele Unite ale Americii”, a precizat preşedintele.
Şeful statului a adăugat că ”România a susţinut permanent necesitatea identificării unei soluţii care să ducă la încheierea conflictului şi a acordat sprijin populaţiei civile din Fîşia Gaza, în special prin operaţiuni de evacuare medicalǎ de urgenţǎ”.
Preşedintele Nicuşor Dan anunţa recent că a primit invitaţia de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în 19 Februarie. El preciza că decizia privind participarea va fi luată în urma discuţiilor cu partenerii americani cu privire la formatul întîlnirii, în ceea ce priveşte statele care nu sunt membre ale Consiliului, dar îşi doresc să adere în condiţiile revizuirii Cartei acestei organizaţii.
Administraţia Trump pregăteşte o reuniune a Consiliului pentru Pace în 19 Februarie, la Washington, evenimentul fiind descris ca ”şedinţa inaugurală a Consiliului pentru Pace”. Reuniunea este programată să aibă loc la Institutul American pentru Pace, care a fost redenumit de preşedintele Donald Trump după propriul nume.
Întîlnirea, despre care a scris pentru prima dată Axios, ar fi prima reuniune a grupului de la ceremonia de semnare a acordului, care a avut loc luna trecută la Forumul Economic Mondial de la Davos. Aproximativ douăzeci şi patru de ţări au semnat acordul privind Consiliul pentru Pace.
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunţat că se va deplasa la Washington ”în două săptămîni” pentru a participa la reuniunea inaugurală a ”Consiliului de Pace”.
De asemenea, Italia va participa, probabil, la Consiliul pentru Pace al preşedintelui Donald Trump în calitate de observator, a declarat Sîmbătă premierul italian Giorgia Meloni.
