Fostul premier britanic Margaret Thatcher a încetat din viaţă, luni, la vîrsta de 87 de ani, din cauza unui atac cerebral, a declarat purtătorul de cuvînt al familiei acesteia, Lordul Bell. "Cu mare tristeţe, Mark şi Carol That
• Externe
08.04.13 - 19:25
Coreea de Nord s-a declarat vineri incapabilă să asigure securitatea ambasadelor străine de la Phenian începînd cu 10 aprilie în caz de conflict, a anunţat diplomaţia britanică. Ministerul bulgar de Externe a primit o propuner
• Externe
08.04.13 - 19:19
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut luni Coreii de Nord să evite orice "nouă provocare" în condiţiile în care Seulul a afirmat luni că vecinul său nord-coreean se pregăteşte să efectueze un test cu rachete balistice ş
• Externe
08.04.13 - 19:18
Cancelarul german Angela Merkel l-a interpelat duminică pe preşedintele rus Vladimir Putin în legătură cu problemele întîlnite de mai multe organizaţii neguvernamentale internaţionale în Rusia şi a evidenţiat nevoia ca
• Externe
08.04.13 - 19:18
Rusia a apreciat joi că nerespectarea rezoluţiilor ONU de către Coreea de Nord este "inacceptabilă", iar iniţiativele Phenianului în domeniul nuclear "blochează" de facto reluarea negocierilor în format de şase state (Coreea de Nor
• Externe
05.04.13 - 13:56
Casa Albă a anunţat joi că Statele Unite iau "toate măsurile necesare" în faţa ameninţărilor cu un atac nuclear din partea Coreii de Nord şi a subliniat în acelaşi timp că nu este deloc surprinsă de comportamentul Phenianului.
• Externe
05.04.13 - 13:54
Peste 422.000 de cereri, dintre care 283.866 de către cetăţeni români, au fost înaintate pentru obţinerea cetăţeniei ungare de la lansarea unui sistem de acordare a acesteia într-o procedură simplificată, în ianuarie 2
• Externe
05.04.13 - 13:53
Deputaţii majorităţii proguvernamentale din Ucraina au ţinut joi o şedinţă în afara parlamentului, în timp ce deputaţi ai opoziţiei blochează de mai multe zile accesul în sediul forului legislativ ucrainean în contex
• Externe
05.04.13 - 13:52
Circa 48 de persoane şi-au pierdut viaţa în oraşul argentinian La Plata şi încă 3.000 au fost evacuate de furia apelor, relatează joi publicaţia Buenos Aires Herald. Numărul total al victimelor în provincia Buenos Aires este
• Externe
05.04.13 - 13:42
O comisie de anchetă compusă din trei membri a demarat joi investigaţia asupra persoanelor responsabile pentru aducerea economiei cipriote în pragul colapsului. De asemenea, comisia va investiga acţiunile sau scăpările oficialilor Băncii
• Externe
05.04.13 - 13:40
Miliardarul rus Alexandr Lebedev a anunţat joi că şi-a vîndut compania sa aeriană Red Wings, care nu mai are drept de zbor după un accident al unui avion de linie de-al său, pentru suma simbolică de o rublă. "Am semnat documentele de v&
• Externe
05.04.13 - 13:38
Tallinn este, de trei luni, prima capitală din lume care a introdus gratuitatea transportului public pentru toţi cei 425.000 de locuitori. Oficialii locali salută experimentul drept un succes, chiar dacă scepticii îl numesc o "şmecherie" p
• Externe
04.04.13 - 19:41
Chryssi Avghi, metastaza elenă a nazismului Încurajată de ascensiunea fulgerătoare în Grecia, formaţiunea de extremă-dreapta Chryssi Avghi (Zorii de Aur) îşi întinde tentaculele în străinătate, pe fondul temerilo
• Externe
04.04.13 - 19:26
Casa Albă a cerut miercuri Coreii de Nord să înceteze cu ameninţările după ce statul comunist şi-a amplificat şi mai mult retorica belicoasă declarînd că armata sa este pregătită să declanşeze eventuale lovituri nucleare &ici
• Externe
04.04.13 - 18:54
Autorităţile de reglementare din şase state europene - Franţa, Germania, Marea Britanie, Olanda, Italia şi Spania - au convenit marţi asupra unei acţiuni comune pentru a obliga gigantul american Google să îşi revizuiască politica &ici
• Externe
04.04.13 - 18:53
Fondul Monetar Internaţional (FMI) va împrumuta Ciprului suma de un miliard de euro pe trei ani, în cadrul planului de asistenţă în valoarea de 10 miliarde de euro convenit de Cipru cu creditorii internaţionali, a anunţat mierc
• Externe
04.04.13 - 18:52
Drapelul UE a fost arborat, miercuri, pentru prima dată deasupra Castelului din Praga, reşedinţă a preşedinţiei cehe. De acum încolo, drapelul UE, cu cele 12 stele galbene dispuse în cerc pe un fond albastru, va sta alături de drap
• Externe
04.04.13 - 18:50
Un responsabil cubanez a confirmat miercuri că şapte membri ai Baletului Naţional au dezertat în timp ce se aflau în turneu în străinătate. Potrivit acestui responsabil, ei au dezertat luna trecută în timp ce compania er
• Externe
04.04.13 - 18:49
GUARDIAN: MEMBRII PARTIDULUI EXTREMIST Zori Aurii au întîlniri regulate cu neonazişti din România Partidul de extremă-dreapta Zori Aurii din Grecia, impulsionat de succesul meteoric la nivel naţional, intenţionează să se extin
• Externe
03.04.13 - 19:37
Cartea lui Adolf Hitler, "Mein Kampf", va fi publicată pentru prima oară după război în Germania, într-o versiune comentată, prevăzută a fi publicată în 2015, a anunţat statul regional Bavaria, care deţine drepturile de au
• Externe
03.04.13 - 19:36