Reforma serviciilor secrete ruseşti

Comitetul Securităţii Statului (KGB), ca instrument al terorii statului sovietic a avut întotdeauna un statut privilegiat. Rolul său de poliţie politica, a făcut din KGB să acţioneze” ca un stat în stat” având în vedere influenţa sa enormă în rândul organelor de conducere al URSS. Poziţia KGB a crescut exponenţial mai ales în perioadele de tulburări politice la nivelul forurilor de conducere a Moscovei. Nu este deloc întâmplător faptul că fostul director KGB, Yuri Andropov, a ajuns să ocupe funcţia de secretar-general al PCUS.

Noul serviciu secret al Federaţiei Ruse numit FSB este un succesor credincios al KGB având în vedere că i-a preluat personalul şi metodele de lucru.

KGB în ultimii ani ai URSS

În anul 1988, liderul sovietic Mihail Gorbaciov îl numeşte în funcţia de director KGB pe Vladimir Kriucikov. Lipsit de viziune şi incapabil să înţeleagă adevărata stare în care se afla Uniunea Sovietică, Kriucikov a fost aproape de a provoca un dezastru după 3 ani de directorat în KGB. Gorbaciov a motivat numirea lui Vladimir Kriucikov pe baza contactelor sale îndelungate cu serviciile de informaţii străine care l-ar fi ajutat să-şi extindă orizonturile culturale. Această motivaţie nu este una cu totul eronată având în vedere că noul director KGB chiar a încercat să schimbe imaginea publică a instituţiei prin dialogul cu presa şi mărturiile angajaţilor.

În ciuda încercărilor de a mări transparenţa în cadrul agenţiei , politica KGB-ului a rămas una ambivalentă. Pe de o parte în declaraţiile oficiale se recunoştea nevoia de reformare a KGB, iar pe de altă parte exista teama că toate schimbările declanşate vor avea un impact potenţial anarhic asupra societăţii sovietice

În aceşti ultimi anii ai URSS, KGB-ul a promovat constant în campaniile publice rolul poliţiei politice denumind-o scutul şi spada Uniunii Sovietice. Chiar dacă loialitatea KGB-ului faţă de Partidul Comunist era accentuată dintr-un simţ al datoriei, ea exprima totuşi o oarecare nuanţă de disconfort. KGB-ul era nemulţumit înainte de toate de extinderea mecanismelor de verificare a activităţii sale de către celelalte organe politice ale statului sovietic.

Nevoia serviciilor secrete de a avea autonomie în propriile activităţi desfăşurate era un aspect la care nu se putea renunţa atât de uşor. Asta explică într-o mare măsură decizia lui Kriucikov de a se implica în tentativa de lovitura de stat din august 1991.

Tranziţia serviciilor secrete ruseşti

Puciul din 19-21 august 1991 a fost cel care a compromis definitiv KGB-ul din rolul său de garant al securităţii statului. Directorul KGB Kriucikov a fost direct implicat în sprijinirea tentativei de lovitura de stat orchestrată de grupul comuniştilor conservatori.

O parte din serviciile de informaţii sovietice a încercat să se disocieze de acţiunile lui Kriucikov. În perioada de izolare la vila sa din Crimeea, Gorbaciov a fost păzit de gărzi de corp KGB loiale cărora li se opuneau trupele de grăniceri ai KGB susţinătoare a puciului. Pe lângă Kriucikov, în grupul puciştilor cu legături în KGB mai făcea parte generalul locotenent Iuri Plehanov, un fost comandant de gărzi în KGB. Plehanov a încercat să distrugă moralul gărzilor fidele lui Gorbaciov prin înlăturarea din funcţie a comandantului lor, generalul maior Vadim Medvedev. Faptul că şi asistentul lui Gorbaciov, Valeri Boldin, a făcut parte din conspiraţie, a dus la speculaţii referitoare la o posibilă infiltrare a sa ca informator de către KGB.

Divizarea din interiorul KGB a fost semnalată în cotidianul Rossiiskaia Gazeta (28 august 1991) şi de generalul maior Oleg Kalughin, cel mai proeminent critic al KGB, care ştia de la nişte persoane apropiate că în KGB se pregătesc arestări. Direcţia a VII a KGB era cea care se ocupa de instruirea unui grup de comando denumit şi Grupul Alfa. Acest grup de luptători KGB de elită împreună cu serviciul de informaţii al Ministerului de Interne (divizia Dzerjinski) şi cu militari din divizia Tamaninskaia şi Kantemirovskaia vor aduce tancurile în faţa clădirii Sovietului Suprem, actuala Dumă de Stat.

Viitorul preşedinte al Federaţiei Ruse, Boris Elţân, a anticipat mişcarea puciştilor şi a organizat din timp un nucleu de rezistentă în interiorul Casei Albe, sediul viitoarei Dume de Stat a Rusiei. Un factor al eşecului grupării Alfa este că a pornit de la ipoteza că ordinele ei vor fi executate fără opoziţie. Din relatările lui Mihail Golovatov, şeful grupului Alfa, reiese că de fapt trupele sale au ezitat să atace clădirea tocmai datorită faptului că erau conştienţi că vor provoca un masacru.

Imediat după această încercare de lovitură de stat, Colegiul KGB, format din ofiţeri cu o lungă experienţă în serviciu, s-a disociat categoric de acţiunile anti-constituţionale ale directorului Kriucikov. Era o încercarea de ultim moment a KGB de a-şi mai salva din onoarea adânc afectată. Prioritatea următoare pentru serviciile secrete sovietice era să-şi prezerve structurile.

Încercare ulterioară a lui Vadim Bakatin, ultimul director KGB, de a demantela instituţia la ordinul lui Gorbaciov se încheie cu un eşec.

Pentru a avea parte de un nou început, vechile structuri ale KGB-ului, adânc înrădăcinate în politica sovietică, vor face tranziţia către FSB, noul serviciu de informaţii al Federaţiei Ruse. Printr-o adevărată metamorfoză, FSB ajunge să fie un moştenitor fidel al zestrei lăsate de KGB.

Apariţia serviciului de securitate FSB

Chiar dacă KGB a dispărut oficial ca denumire, structurile sale nu au fost distruse o dată cu dispariţia URSS. Vechiul serviciu de spionaj a fost împărţit în facţiuni mai mici cu aceleaşi funcţii pe care le-a îndeplinit şi KGB-ul în trecut. Serviciul de Informaţii Externe a înglobat activităţile Direcţiei I a KGB. Agenţia Federală de Comunicaţii şi Informaţii Guvernamentale responsabilă de transmiterea informaţiilor secrete a preluat funcţiile Direcţiei a VII a şi Direcţiei a XVI-a.

Aproximativ 10.000 de trupe de la fosta Direcţie a IX a KGB s-au integrat în Serviciul Federal de Protecţie şi în Serviciul de securitate prezidenţial. Grupurile sunt responsabile de paza Kremlinului şi a altor obiective importante. 

Structurile demantelate ale KGB au continuat să opună rezistenţă în acţiunile preşedintelui Elţîn de a scăpa de elementele vechiului sistem politic. Totul culminează cu criza constituţională din 1993, atunci când Elţân decide să dizolve Sovietul Suprem al Rusiei. Tentativa de lovitură de stat care viza înlăturarea lui Elţân a fost sprijinită de noile servicii secrete organizate din KGB.

În consecinţă, administraţia Elţân reorganizează din nou serviciile de informaţii prin înfiinţarea Serviciului Federal de Contraspionaj(FSK), care şi-a dovedit eficienţa în operaţiunile sub acoperire din Primul Război Cecen (1994-1996).

FSB (Serviciul Federal de Securitate) este înfiinţat oficial în 1995, în urma reorganizării FSK. În funcţiile îndeplinite de FSB intră combaterea terorismului şi a crimei organizate, precum şi contraspionajul. În timpul acestei organizări, mulţi dintre foştii agenţi FSK au fost siliţi să demisioneze, ajungând apoi să fie proeminenţi oameni de afaceri şi politicieni. Aceşti foşti agenţi au dezvoltat puternice reţele de influenţă, care i-au ajutat să deţină controlul asupra multor coordonate din sfera politică, socială şi economică. Influenţa serviciilor secrete în statul rus a rămas la fel de puternică dacă o comparăm cu perioada KGB-ului. Ascensiunea lui Vladimir Putin la conducerea Rusiei este un produs al acestui control exercitat de FSB în societatea rusă. Criza din Rusia care a succedat colapsul URSS a fost privită de acest grup de putere ca fiind o oportunitate de a acapara puterea la Kremlin. Pentru a-şi consolida puterea, noii oameni de afaceri şi politicienii ruşi cu rădăcini în KGB nu au ezitat să încheie parteneriate chiar cu grupările de crimă organizată.

Noul FSB nu s-a ferit să se implice în asasinate politice, afaceri dubioase şi încălcări ale drepturilor omului. Este dovada că actualul serviciu rus de informaţii a învăţat foarte bine tehnicile KGB-ului.

Priorităţile viitoare ale serviciilor secrete ruse

Priorităţile viitoare ale FSB pe plan intern, aşa cum au fost ele trasate de Putin în februarie 2013, sunt legate de combaterea activităţii organizaţiilor non-profit văzute ca fiind nişte factori de presiune asupra politicii ruse. 

Regimul Putin percepe aceste organizaţii ca fiind potenţiale elemente destabilizatoare pentru societatea rusă. Această iritare a conducerii ruse vine din faptul că organizaţiile non-profit sunt singurele care mai prezintă abuzurile pe care le săvârşeşte Kremlinul împotriva propriilor cetăţeni. Moscova vede activitatea acestor ONG-uri ruseşti ca pe o ingerinţă a guvernelor occidentale, bazându-se pe faptul că sursa de finanţare a acestor organizaţii este din străinătate. În Rusia, libertatea de expresie este un drept garantat de Constituţie, dar în practică supus cenzurii serviciilor de informaţii ruseşti.

În ceea ce priveşte contraspionajul, el va rămâne şi pe viitor o prioritate pentru FSB. Conform raportului de pe 2012, FSB a neutralizat activitatea unui număr de 181 spioni străini care urmăreau sustragerea de informaţii din sfera militară, economică şi politică. De asemenea, se urmăreşte strângerea de informaţii legate de reţelele teroriste, în special cele ce operează în Caucaz.

Până în 2014, FSB intenţionează să deţină controlul absolut asupra informaţiilor din spaţiul informatic rusesc. Nu este deloc întâmplătoare decizia lui Putin de a acorda azil lui Eduard Snowden, acuzat de SUA că a divulgat informaţii clasificate ale NSA (Agenţia Naţională de Securitate) referitoare la sistemele de supraveghere în masă din SUA şi Marea Britanie. Furnizorii de servicii internet din Rusia vor fi obligaţi să instaleze sisteme care să înregistreze toate transferurile de date efectuate de utilizatori. De asemenea, FSB vrea să obţină dreptul de asculta convorbiri telefonice, fără nevoia de a obţine un mandat judecătoresc în acest sens.

Multe dintre aceste măsuri luate de FSB sunt foarte asemănătoare cu practicile KGB din trecut. Influenţa sa în Rusia este comparabilă cu influenţa KGB-ului în URSS. FSB este un KGB renăscut sub un alt nume.

Alexandru DANILOV, Historia.ro