Premierul ungar, Viktor Orban, s-a exprimat, marţi, la Pecs în favoarea unei dezbateri pe tema reintroducerii pedepsei capitale în Ungaria, în cadrul unei conferinţe de presă, generînd critici din partea celorlalţi lideri
• Externe
29.04.15 - 19:07
Opt milioane de persoane sînt afectate de seismul devastator din Nepal, în urma căruia şi-au pierdut viaţa cel puţin 4.310 persoane, într-o ţară cu aproximativ 28 de milioane de locuitori, a anunţat marţi ONU. Peste 1,4 mili
• Externe
28.04.15 - 19:44
Marina finlandeză a anunţat marţi că a lansat bombe subacvactice, ca semnal de avertisment, împotriva unui presupus submarin care se afla în largul capitalei Helsinki. Marina finlandeză a informat că a lansat luni la prînz şi
• Externe
28.04.15 - 19:14
Vicepreşedintele american Joe Biden consideră că sancţiunile împotriva Rusiei, impuse ca urmare a implicării acestei ţări în conflictul ucrainean, trebuie menţinute pînă la punerea totală în aplicare, de către Mosco
• Externe
28.04.15 - 19:12
Ministerul japonez al Transporturilor a adoptat marţi o măsură care face obligatorie prezenţa în permanenţă a două persoane în cabina de pilotaj la avioanele companiilor nipone, în urmă prăbuşirii aeronavei Airbus a German
• Externe
28.04.15 - 19:10
Cutremurul devastator care a lovit sîmbătă Nepalul a provocat moartea a 3.218 persoane, potrivit unui nou bilanţ comunicat luni de un oficial nepalez. "Bilanţul morţilor se ridică la 3.218, iar 6.538 de persoane au fost rănite", a declar
• Externe
27.04.15 - 19:39
Preşedintele în exerciţiu al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, a fost reales cu 97,7% din voturi la conducerea acestei republici din Asia Centrală, pentru a cincea oară consecutiv, în cadrul scrutinului anticipat desfăşurat dumini
• Externe
27.04.15 - 19:34
Un apel telefonic anonim care ameninţa cu explozia unei bombe a dat peste cap, luni dimineaţă, activitatea aeroportului internaţional din Riga (Letonia). Astfel, aeroportul şi-a suspendat pentru cîteva ore activitatea: pasagerii şi person
• Externe
27.04.15 - 19:31
Un transport cu însemnul «Pericol nuclear» a pornit de pe teritoriul Rusiei spre peninsula Crimeea, a anunţat la sfîrşitul săptămînii trecute Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), potrivit Gazeta.ua. «Potr
• Externe
27.04.15 - 18:47
În marea lor majoritate, grecii doresc ca autorităţile de la Atena să ajungă la un acord cu creditorii ţării, Grecia să rămînă în Uniunea Europeană, păstrînd şi moneda comună, euro, şi, deşi speranţele în
• Externe
27.04.15 - 18:43
Armenia comemorează vineri o sută de ani de la masacrarea unui milion şi jumătate de armeni în perioada Imperiului Otoman (1915), în prezenţa preşedinţilor Rusiei, Vladimir Putin, şi Franţei, Francois Hollande. Ceremonia are loc
• Externe
24.04.15 - 15:48
Preşedintele Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a cerut joi forţelor sale speciale «să deschidă focul» asupra oricărui soldat rus care nu are permisiunea de a se afla pe teritoriul micii republici din Caucazul de Nord, potrivit Le Paris
• Externe
24.04.15 - 15:44
Suspecţii de terorism arestaţi vineri în Italia este posibil să fi plănuit un atac asupra Vaticanului, a declarat vineri unul dintre procurorii care conduce investigaţia. Procurorul şef din Cagliari, Mauro Mura, le-a declarat reporterilor
• Externe
24.04.15 - 15:40
Cel puţin 115 copii au fost ucişi în Yemen de la începutul campaniei aeriene lansate la 26 martie de Arabia Saudită împotriva rebelilor şiiţi, a anunţat vineri Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF). «Cel puţin
• Externe
24.04.15 - 15:37
Deciziile luate joi în cadrul summitului extraordinar al UE în chestiunea imigranţilor "sînt încă departe de ceea ce ar trebui să fie", şi-a exprimat vineri regretul purtătorul de cuvînt al guvernului francez, St&ea
• Externe
24.04.15 - 15:34
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a acuzat Rusia de creşterea capacităţilor forţelor ruse la graniţa cu Ucraina şi de intensificarea livrărilor de arme şi muniţii către rebelii separatişti din estul Ucrainei, ceea ce, crede el,
• Externe
24.04.15 - 15:28
Germania a recunoscut joi seară pentru prima dată «genocidul» armean, prin vocea preşedintelui său Joachim Gauck, care a subliniat «coresponsabilitatea» germană în această crimă. «Trebuie şi noi, germanii,
• Externe
24.04.15 - 15:24
Preşedintele Petro Poroşenko şi-a anunţat intenţia de a organiza un referendum privind aderarea Ucrainei la NATO, într-un interviu acordat postului de televiziune francez iTel. «Intenţionez să desfăşor un referendum pentru ca pop
• Externe
23.04.15 - 16:08
Europa trebuie să fie pregătită de război cu Rusia, care continuă o politică externă "agresivă" avînd ca ţinte viitoare "Ţările Baltice şi Transnistria", au afirmat membri ai Parlamentului European în cursul unei dezbateri org
• Externe
23.04.15 - 16:03
Italia a insistat, miercuri, ca Uniunea Europeană să găsească modalităţi concrete pentru diminuarea fluxului de imigranţi care traversează Marea Mediterană, propunînd operaţiuni militare împotriva traficanţilor de persoane şi
• Externe
23.04.15 - 16:01
02.09.25 - 11:53
01.09.25 - 13:33
02.09.25 - 11:56
01.09.25 - 13:31
01.09.25 - 13:34
01.09.25 - 13:37
01.09.25 - 13:30
02.09.25 - 11:55
02.09.25 - 11:57
03.09.25 - 00:12
04.09.25 - 14:16
09.09.25 - 14:56
03.09.25 - 00:13
03.09.25 - 00:00
04.09.25 - 00:01
Videomai mult
31.08.25 - 10:53
27.08.25 - 10:36
27.08.25 - 10:35
27.08.25 - 10:33
27.08.25 - 10:32
27.08.25 - 10:30
26.08.25 - 20:48
26.08.25 - 20:47
23.08.25 - 11:12
23.08.25 - 11:10