
Consiliul de Securitate al ONU va avea Miercuri o reuniune informală de urgenţă cu uşile închise privind Belarusul, stat acuzat că a deturnat Duminică un avion de pasageri pentru a aresta un opozant aflat la bordul acestuia, a transmis Ma
• Externe
26.05.21 - 01:12
Retragerea americană din Afganistan, care trebuie să se încheie pînă la 11 Septembrie, a avansat cu un procent cuprins între 16% şi 25%, conform unei estimări săptămînale a Pentagonului publicate Marţi, care arată o c
• Externe
26.05.21 - 01:10
Preşedintele SUA, Joseph Biden, va discuta cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, despre atitudinea regimului din Belarus, acuzat că a forţat aterizarea unui avion de pasageri pentru arestarea unui jurnalist disident, precum şi despre criza
• Externe
26.05.21 - 01:08
Mii de persoane s-au adunat Sîmbătă în Franţa pentru a-şi reafirma sprijinul pentru palestinieni, în timp ce o încetare a focului a încheiat Joi o perioadă de 11 zile de confruntări sîngeroase între Isr
• Externe
24.05.21 - 02:40
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat, la Berlin, cu cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel. La solicitarea părții germane, din cauza restricțiilor pandemice dure stabilite în RFG, discuția a avut loc în reg
• Externe
20.05.21 - 10:11
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, în cadrul vizitei pe care o efectuează în aceste zile la Berlin, la invitația omolo
• Externe
19.05.21 - 18:50
Eurodeputatul grec Ioannis Lagos, fost cadru de conducere al partidului neonazist Zorii Aurii condamnat la peste 13 ani de închisoare cu executare, a fost extrădat Sîmbătă în Grecia în virtutea unui mandat de arestare şi p
• Externe
15.05.21 - 18:23
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus a îndemnat, Vineri, ţările să renunţe la vaccinarea copiilor şi adolescenţilor împotriva covid-19 şi să doneze dozele de vaccin sistemul
• Externe
14.05.21 - 18:11
Subiecte legate de lupta cu corupția, situația social-politică din țară, dar și evoluția relațiilor moldo-britanice au fost discutate de președintele Maia Sandu cu ministrul britanic pentru Vecinătatea Europeană, Wendy Morton.
Un proiect d
• Externe
12.05.21 - 16:34
Pakistanul nu va accepta prezenţa bazelor şi nici a trupelor americane pe teritoriul său după retragerea acestora din Afganistan, a declarat, Marţi, la o conferinţă de presă, la Islamabad, ministrul de Externe pakistanez Shah Mahmood Qureshi,
• Externe
12.05.21 - 09:21
Președintele PSRM, Igor Dodon, a exprimat compasiune victimelor atacului terorist într-una dintre școlile din Kazan. El a transmis cuvinte de susținere liderului Tatarstanului Rustam Minnikhanov și Președintelui Federației Ruse Vladimir P
• Externe
11.05.21 - 17:58
Poliţia spaniolă a dezmembrat o grupare de traficanţi care încerca să introducă în Spania şapte tone de haşiş, în una dintre cele mai ample operaţiuni desfăşurate în acest an, a transmis Duminică Reuters, potrivit&
• Externe
03.05.21 - 02:05
Sancțiunile din parte Rusiei îndreptate împotriva unor înalți responsabili europeni se înscriu într-o „formă de reciprocitate”, după măsurile greșite luate de UE împotriva Rusiei, consideră șefa
• Externe
02.05.21 - 00:57
Opt persoane, între care şi doi copii, şi-au pierdut viaţa într-un incendiu dintr-o clădire rezidenţială din Rusia, au anunţat autorităţile Sîmbătă, relatează dpa, potrivit agerpres. Casa din lemn din oraşul Kudimk
• Externe
01.05.21 - 16:58
Ion Cristoiu a comentat în stilul său inimitabil cazul ”spionului rus expulzat” vizîndu-i pe cei care au dat și pe cei care au primit misiunea de a scrie diversiuni/aberații pe această temă: ”Un cotcodăcit strașni
• Externe
01.05.21 - 13:38
Președintele Maia Sandu a purtat discuții cu ambasadorii acreditați în Republica Moldova. Subiectul discuțiilor a fost ultimele evenimente produse la Chișinău. Șefa statului i-a anunțat despre faptul că, în seara zilei de miercur
• Externe
29.04.21 - 17:13
Masuri de securitate sporite la Capitoliu in asteptarea primului discurs al lui Joe Biden in Congres
Primul discurs al Preşedintelui american Joe Biden în faţa camerelor reunite ale Congresului, care are loc Miercuri, prilejuieşte din nou creşterea nivelului de alertă la Capitoliu, în lumina celor întîmplate la 6 Ianuari
• Externe
28.04.21 - 01:29
Rusia a anunţat, Luni, că a declarat „persona non grata” un diplomat ucrainean drept răspuns la „actele inamicale” ale Kievului, pe fondul tensiunilor cu Occidentul şi al numeroaselor expulzări încrucişate, relatea
• Externe
26.04.21 - 20:48
Joe Biden a recunoscut Sîmbătă genocidul armean, devenind primul Preşedinte al Statelor Unite care a calificat astfel moartea a 1,5 milioane de armeni masacraţi de Imperiul Otoman în 1915, provocînd furia Turciei, comentează AF
• Externe
25.04.21 - 11:37
Poliţia spaniolă a anunţat, Vineri, că a arestat un profesor britanic, prezentat ca un ”prădător sexual periculos”, care a abuzat 36 de copii la Madrid şi este deja condamnat în Regatul Unit, relatează AFP, potrivit age
• Externe
24.04.21 - 14:56
Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
04.07.25 - 20:52
04.07.25 - 20:51
03.07.25 - 16:05
02.07.25 - 18:22
26.06.25 - 16:09
19.06.25 - 16:30
18.06.25 - 17:45
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
27.06.25 - 09:23
26.06.25 - 13:16
26.06.25 - 13:15
26.06.25 - 13:12
26.06.25 - 12:56