Cu ce obraz mai poţi sta închis într-o puşcărie cu imaginea prejudiciată? Autor: Mihai CONŢIU Am citit pe portalul electronic informaţional Deschide.md o ştiroaie-articol care m-a lăsat mască. Astfel, aflu că bătăioasa redacţ
• Actualitate
24.07.14 - 20:21
Sub prizonieratul Rusiei, exerciţiul democratic este inexistent în Republica Moldova Republica Moldova pare că ar suferi de “sindromul Stokholm” (victima răpită sau ţinută în captivitate ajunge, cu timpul, să îşi
• Actualitate
24.07.14 - 20:11
Acordul de Liber Schimb dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană ar urma să fie implementat provizoriu începînd cu data de 1 august curent, cu două luni mai devreme decît era preconizat anterior. De acest lucru este convins
• Actualitate
24.07.14 - 20:05
Rusia avertizează că ar putea fi nevoită să introducă noi "măsuri de protecţie" în relaţia cu Ucraina şi Republica Moldova, în contextul semnării de către acestea a acordurilor de asociere cu Uniunea Europeană. Moscova avertiz
• Actualitate
24.07.14 - 19:51
La 29 iulie se împlinesc 20 de ani de la adoptarea Constituţiei Republicii Moldova. Agenţia de presă IPN a întrebat mai mulţi analişti şi formatori de opinie în ce măsură Legea Supremă asigură astăzi funcţionarea statulu
• Actualitate
24.07.14 - 19:39
Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV) a elaborat o Strategie, care are drept scop principal pentru următorii trei ani o vînzare anuală de 100 de mii de litri de vinuri pe piaţa SUA sub marca „Wine of Moldova”. Directorul O
• Actualitate
24.07.14 - 19:30
Există vreun moldovean necorupt care, în virtutea procedurilor, poate face parte dintr-o structură europeană? Autor: Teofil KAMINSKI Ştim şi noi şi cunosc şi occidentalii cît de neputincioşi sîntem în raport cu exigen
• Actualitate
23.07.14 - 19:17
Uniunea Europeană intenţionează să urgenteze aplicarea provizorie a prevederilor Acordului de Asociere cu Republica Moldova pentru ca ţara noastră să obţină beneficii timpurii de pe urma acestuia. Declaraţia a fost făcută la Bruxelles de
• Actualitate
23.07.14 - 19:05
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) condamnă decizia Federaţiei Ruse de a interzice importul fructelor proaspete şi a conservelor din fructe şi legume din Republica Moldova. Declaraţii în acest sens au fost făcute pe 23 iulie la
• Actualitate
23.07.14 - 19:01
Ministrul de Externe al României, Titus Corlăţean, a declarat, marţi, că, la CAE, comisarul pentru Extindere, Štefan Füle, a evocat posibilitatea ca Acordul de Asociere Republica Moldova - UE să intre în vigoare mai devre
• Actualitate
23.07.14 - 18:49
După ce Serviciul fitosanitar al Federaţiei Ruse a anunţat, la sfîrşitul săptămînii trecute, interdicţie la importul de fructe şi legume proaspete şi conservate din Republica Moldova, Statele Unite ale Americii vin cu o reacţie
• Actualitate
23.07.14 - 18:42
„Stimaţi colegi,. Ieri, împreună cu ministrul Bumacov, am avut o întrevedere cu producătorii de mere, prune, cu procesatorii, cu exportatorii de fructe din Republica Moldova. Contextul îl cunoaşteţi - sancţiunile impuse
• Actualitate
23.07.14 - 18:38
Sistemul de executare a hotărîrilor judecătoreşti va fi îmbunătăţit Cabinetul de miniştri a aprobat pe 23 iulie un proiect de lege, care propune operarea mai multor modificări la actuala legislaţie, în vederea perfecţionă
• Actualitate
23.07.14 - 18:33
România şi Polonia, ar trebui să găsească soluţii de depozitare a producţiei de fructe din această toamnă din Republica Moldova „Voi participa la un summit în Varşovia alături de preşedinţii din Slovacia, Republica Cehă
• Actualitate
23.07.14 - 18:18
Kremlinul nu doar că pune interdicţie pe produsele moldoveneşti, dar vrea să interzică şi statul R. Moldova Autor: Mihai CONŢIU Ştim prea bine care este rolul şi rostul embargoului politic instituit de către Federaţia Rusă împotriva
• Actualitate
22.07.14 - 20:57
UE şi SUA pun la punct Rusia Deşi nu s-au înţeles în ceea ce priveşte numirea noului şef al diplomaţiei europene şi al Consiliului European, la Summit-ul de la Bruxelles care s-a încheiat recent, liderii UE au fost de acord c
• Actualitate
22.07.14 - 20:51
Prim-ministrul Iurie Leancă a prezentat pe 22 iulie la şedinţa Legislativului proiectele de legi asupra cărora Guvernul şi-a asumat răspunderea politică. Pachetul conţine 11 proiecte de legi importante pentru continuarea reformelor, dar care
• Actualitate
22.07.14 - 20:38
Preşedintele Adunării Parlamentare a NATO, Hugh Bayley, efectuează o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 22 -24 iulie. Delegaţia AP NATO, condusă de Hugh Bayley, va avea întrevederi cu preşedintele Nicolae Timof
• Actualitate
22.07.14 - 20:35
În secţiile de votare organizate pentru cetăţenii Republicii Moldova care se află în străinătate, alegerile parlamentare şi referendumurile republicane se vor desfăşura pe parcursul a două zile. Acest lucru este stipulat î
• Actualitate
22.07.14 - 20:24
Prim-ministrul Iurie Leancă a avut astăzi o întrevedere cu experţii Misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Max Alier. Scopul Misiunii, care s-a aflat la Chişinău între 16-22 iulie, a fost de a examina situaţia d
• Actualitate
22.07.14 - 19:56
10.05.26 - 18:39
10.05.26 - 11:23
10.05.26 - 11:25
10.05.26 - 11:18
10.05.26 - 11:21
10.05.26 - 11:20
10.05.26 - 11:22
08.05.26 - 17:34
09.05.26 - 13:05
09.05.26 - 13:09
08.05.26 - 17:36
08.05.26 - 00:25
03.05.26 - 12:42
08.05.26 - 00:23
09.05.26 - 13:07