ACTORUL ŞI REGIZORUL BRITANIC RICHARD ATTENBOROUGH, CÎŞTIGĂTOR AL UNUI PREMIU OSCAR, A MURIT LA VÎRSTA DE 90 DE ANI

Actorul şi regizorul britanic Richard Attenborough, fratele mai mare al naturalistului şi prezentatorului de televiziune britanic David Attenborough, a murit Duminică, la vîrsta de 90 de ani, potrivit fiului acestuia, transmite Reuters.
Una dintre cele mai mari realizări ale lui Richard Attenborough a fost filmul dedicat Mahatmei Gandhi, pentru care a cîştigat un premiu Oscar pentru cel mai bun regizor.
Însă el a devenit celebru şi prin rolurile sale, printre care se numără cel al proprietarului parcului tematic din "Jurassic Park".
Richard Samuel Attenborough s-a născut pe 29 August 1923, în Cambridge, Marea Britanie. A primit titlul de cavaler al Ordinului Marii Britanii în 1976 şi pe cel de baron în Iunie 1993.
Tatăl său, Frederick, a fost profesor universitar, iar mama sa s-a aflat printre cei care au denunţat dictatura lui Francisco Franco şi i-au ajutat pe refugiaţii spanioli.
Richard Attenborough, care îşi dorea să fie actor încă de la vîrsta de patru ani, a obţinut o bursă la Royal Academy of Dramatic Art în 1941. În acelaşi an a debutat pe scena de teatru londoneză (West End), iar, în 1942, a jucat primul său rol într-un film, "Mai presus de toate/ In Which We Serve", de Noel Coward.
Ulterior s-a alăturat Royal Air Force (Forţele aeriene britanice), devenind pilot, iar, în 1944, a făcut voluntariat pentru o unitate de filmare care activa în Germania.
Attenborough a jucat multe roluri de oameni slabi şi neadaptaţi, după cel de-Al Doilea Război Mondial, în filme precum "Brighton Rock", "Şedinţă de spiritism într-o după-amiază ploioasă/ Seance on a Wet Afternoon" şi "10 Rillington Place".
Şi-a construit, de asemenea, o prestigioasă carieră în teatrul şi cinema-ul britanic.
Cel de-al cincilea film pe care l-a regizat, "Gandhi", lansat în 1982, l-a impus în lumea personalităţilor cinematografiei britanice şi i-a adus numeroase premii, precum opt Oscaruri, printre care cel pentru cel mai bun regizor şi cel pentru cel mai bun lungmetraj (în calitate de producător). Acelaşi film i-a adus un Glob de Aur pentru cea mai bună regie şi două premii BAFTA.
Richard Attenborough a cîştigat numeroase premii pentru întreaga activitate – BAFTA (1983), BIFA (1992), cel al Chicago International Film Festival, cel al Academiei de Film Europene (Award of Merit).
Pentru multe roluri ale sale, Richard Attenborough a fost nominalizat la premii prestigioase şi a şi obţinut multe dintre acestea, printre care Globul de Aur pentru interpretările din "Doctor Dolittle" (1967) şi "Canoniera de pe Yangtze/ The Sand Pebbles" (1966).
De asemenea, era un aprig om de afaceri, activînd în domeniul televiziunii şi radioului britanic, şi era implicat în multe activităţi caritabile.
În 2008, el a suferit un accident cerebral şi de atunci se deplasa în scaunul cu rotile. În ultimii ani a locuit într-un azil de bătrîni împreună cu soţia sa, actriţa Sheila Sim.
Ana Obretin












