UN VIRUS SELECTIV SI CU DESTINATIE CLARA

Pandemia care scutește Guvernele de grija plății pensiilor

În Februarie 2018, Christine Lagarde, directorul FMI, a făcut o declarație care a provocat multe dispute, comentarii. „Bătrînii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”, a spus Lagarde referindu-se la riscul de longevitate, una din temele principale ale FMI în ultima perioadă. Chestiunea îmbătrînirii populației, creșterea speranței de viață a oamenilor, este în dezbaterea FMI de mai mult timp. Atunci, Christine Lagarde a spus că va cere Guvernelor să se gîndeacă serios la faptul că se află în fața unor probleme de risc pentru viitor și că trebuie să găsească soluții viabile pentru contracararea unui colaps financiar.

Lagarde a vorbit despre combinarea creșterii vîrstei de pensionare cu speranța de viață, astfel încît numărul anilor în care pensionarul primește pensia să nu crească. În consecință, FMI a identificat ca fiind posibile următoarele soluții: creșterea cotizațiilor pentru fondul de pensii; angajarea unor firme de asigurări private care să suplinească efortul statului; Statele să impună cetățenilor utilizarea ipotecilor inverse. Acestea se fac prin contracte între cetățeni și bănci. Cetățeanul se obligă astfel ca, în momentul decesului, să dea băncii locuința pe care o are în proprietate, în schimbul primirii pînă la acea dată a unui venit lunar, un fel de pensie suplimentară care să-i asigure un venit decent.

Față de cele arătate, excluzînd cu desăvîrșire absolut orice implicare a unei oculte teorii a conspirației, este clar că această preocupare trebuie să o aibă orice Guvern și organizație internațională pentru că problema există, iar Statele sînt obligate să găsească soluții favorabile oamenilor și viitorului lor. Existența unei teorii a conspirației este adoptată, de regulă, de către unele forțe politice și mistice tocmai pentru că vizează grupuri-țintă constituite din ignoranți, radicaliști antistatali, habotnici și oameni ușor de manipulat care preferă misterul din pricină că sînt incapabili să întrevadă soluții de rezolvare a unor probleme majore. Cu toate acestea, nu putem exclude coincidențele dintre unele poziționări umane și apariția unor fenomene sociale, medicale ori politice, precum și oportunitățile deschise de toate aceste.

Într-o astfel de conexiune putem plasa și declarația directoarei FMI cu pandemia de coronavirus. Am convingerea că existența virusului nu este o consecință a poziției FMI, oricît de mult am fi tentați să credem că există o corelație. Această tentație există deoarece orice minte simplistă percepe actualitatea prezentă astfel: ”A, Lagarde a spus că bătrînii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, că trebuie făcut ceva, și iată că a venit virusul care ucide majoritar bătrînii!”

Așa cum arătam mai sus, longevitatea este percepută ca un risc dacă Guvernele nu iau măsuri în raport cu aceasta. Astfel, longevitatea vieții trebuie corelată și cu longevitatea anilor de muncă activă. Este o chestiune extrem de sensibilă care trebuie abordată din absolut toate dimensiunile. Dacă vorbim despre o longevitate medie, așa cum se obișnuiește, ce ne facem cu bătrînii de sub media longevității vieții?

Cu toate acestea, coincidența sau întîmplarea face ca, după doi ani de la declarația directorului FMI, pandemia să dea un altfel de răspuns, unul ucigător. După cum constatăm, zilnic, pandemia ucide bătrînii, cu precădere, și pe cei mai tineri care suferă și ei de comorbidități, adică pe toți cei care, mai devreme sau mai tîrziu, erau sortiți pieirii. Cu alte cuvinte, coronavirusul este butonul final care produce moartea. Nu-i poate ucide, însă, și pe cei sănătoși, deci pe cei necondamnați la moarte de afecțiuni grave. Asta înseamnă că această pandemie nu este mai periculoasă decît un cancer ori altă boală la fel de gravă. Cu toate acestea, coronavirusul accelerează moartea cu rapiditate în rîndul celor arătați.

Trăgînd cîteva concluzii ce pot părea cinice în aparență, constatăm că moartea din pricina coronavirusului face economii însemnate în bugetele de pensii ale Guvernelor, dar și relaxează timpul medical, care include și cheltuieli însemnate, dedicat tratării multor pacienți cu afecțiuni intratabile.

În ceea ce-i privește pe adepții teoriei conspirației, potrivit căreia virusul a fost răspîndit voluntar pentru ca să fie creat un vaccin cu ajutorul căruia oamenilor să le fie implantate cipuri spre a fi controlați prin intermediul rețelei 5G, avem de-a face cu un scenariu halucinant, care este menit manipulării gloatelor de oameni ignoranți. Da, în acest context creat de pandemie, Guvernele puternice, arbitrare și cu porniri dictatoriale pot identifica o serie de metode de control asupra indivizilor, dar numai cu acceptul și știința lor. La ora actuală, cei interesați în controlul indivizilor sînt, în primul rînd, Guvernele controlate de către adepții Corectitudinii Politice și cîteva dictaturi.

O să treacă și această pandemie, iar noi urmează să vedem dacă forța colectivă pozitivă, la nivel planetar, o să reușească să conserve valorile civilizatorii, democrate și progresiste de pînă la răspîndirea virusului, ori majoritatea populației globale va fi înfrîntă de către adepții dictaturii Corectitudinii Politice antiumane!

Mihai CONŢIU