UE AR PUTEA RELUA IN TOAMNA ACESTUI AN ASISTENTA FINANCIARA PENTRU REPUBLICA MOLDOVA

Uniunea Europeană ar putea relua în toamna acestui an asistența financiară acordată țării noastre dacă Guvernul Republicii Moldova va îndeplini angajamentele asumate și va implementa reforme. Despre aceasta a anunțat miercuri, 19 iunie, la Chișinău, Comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri de extindere, Johannes Hahn.

„Am prezentat fostului premier Pavel Filip încă în septembrie anul trecut o listă de domenii în care noi ne așteptăm la schimbări. Aceasta a fost doar parțial abordată și eu am încredere că noul guvern va aborda aceste subiecte în mod de urgență și am încrederea că vom putea relua achitările, inclusiv suportul bugetar și asistența macrofinanciară în toamnă, începînd din septembrie, cu condiția că toate aceste solicitări sînt abordate în mod adecvat. După discuția noastră de astăzi nu am nici un dubiu că așa se va întîmpla”, a declarat oficialul european.

Acesta a reiterat necesitatea asigurării unui sistem judiciar transparent și profesionist și combaterea corupției și a dat asigurări că Uniunea Europeană este dispusă să acorde țării noastre toată asistența necesară în acest sens.

La rîndul său, premierul Maia Sandu a declarat că astăzi la Chișinău s-a decis reluarea dialogului politic între Chișinău și UE. Sandu a mai adăugat că a discutat cu Johannes Hahn despre inițiativele noului guvern, prioritățile de combatere a corupției, programele comune, restabilirea finanțării și necesitatea obținerii asistentei tehnice.

„Astăzi ne-am propus să revenim la o conlucrare normală și firească între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Așteptările față de noul guvern sînt mari. Ne dorim să ne mișcăm repede și contăm pe asistența partenerilor europeni”, a specificat Maia Sandu.

Comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri de extindere, Johannes Hahn, efectuează astăzi o vizită la Chișinău. Acesta a invitat-o pe Maia Sandu să întreprindă o vizită la Bruxelles.

Sursa: Moldpres