SPEAKERUL ZINAIDA GRECEANII S-A INTILNIT CU DIRECTORUL GENERAL AL COMISIEI EUROPENE PENTRU POLITICA EUROPEANA DE VECINATATE SI NEGOCIERI PENTRU EXTINDERE

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi și Directorul General al Comisiei Europene pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Christian Danielsson au discutat, astăzi, stadiul actual al colaborării dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, precum și obiectivele agendei comune.

Zinaida Greceanîi a exprimat recunoștința pentru susţinerea pe care Uniunea Europeană o acordă statului nostru.

Totodată, speakerul a pledat pentru intensificarea colaborării în cadrul unor proiecte investiționale durabile, care ar genera ulterior o creștere economică stabilă în Republica Moldova.

”Ne dorim ca resursele financiare din asistența externă să urmărească, primordial, interesele cetățenilor, iar Moldova să devină o istorie reală de succes”, a accentuat Președintele Parlamentului.

De asemenea, Zinaida Greceanîi a subliniat că realizarea angajamentelor stipulate în cadrul Acordului de Asociere sînt o asumare politică și o prioritate a guvernării și că majoritatea parlamentară este interesată de intensificarea dialogului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană în implementarea acestuia.

În context, Christian Danielsson a salutat semnarea Înțelegerii politice privind obiectivele tranzitorii ale Guvernului, Președinției și Parlamentului, remarcînd rolul important al Parlamentului în menținerea consensului politic.

În opinia oficialului european, în prezent s-au creat condiții propice pentru avansarea reformelor în justiție, care au o importanță majoră pentru consolidarea încrederii față de Republica Moldova.

”Sîntem impresionați de pașii întreprinși în Parlament pentru realizarea reformelor de deoligarhizare și combatere a corupției, de eficientizare a administrației publice, ceea ce va spori încrederea partenerilor externi ai Moldovei și a cetățenilor țării”, a spus oficialul european.

Interlocutorii au mai discutat apropiatele alegeri locale generale, menționînd că acestea vor deveni un test pentru coaliția de guvernare și subliniind importanța scrutinului pentru dezvoltarea stabilă a localităților și creșterea bunăstării cetățenilor.

Direcţia generală comunicare şi relaţii publice a Parlamentului RM

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
03.05.24 - 00:29
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:37
02.05.24 - 13:34
03.05.24 - 12:37
02.05.24 - 13:32
04.05.24 - 13:23
03.05.24 - 12:22
09.05.24 - 17:17
04.05.24 - 18:50
02.05.24 - 01:15