De unde, totuşi, vine lucoarea în Moldova?

Autor: Lilia GRUBÎI

Două săptămîni în urmă, se părea că viaţa în Moldova s-a împărţit ca şi în cazul venirii lui Hristos – pînă la 3 noiembrie şi după. Bine, azi sîntem în 8 noiembrie, mulţi au şi uitat unde au fost duminica trecută şi deja urzesc de un Sf. Dumitru. Or, din cîte s-a văzut, mitingul proeuropean din 3 noiembrie 2013 nu s-a soldat cu nimic senzaţional, cum poate se aşteptau mulţi – ceva de genul datului la moacă, păruielilor sau altor nereguli care să descindă în vărsări de sînge şi apă la moara celor care aidoma Babei Cloanţa sînt mereu contra.

A fost un miting sau poate mai corect ar fi spus o adunare publică, numai că o adunare mare, foarte mare. Căuşenenii mei au fost prezenţi şi ei, dînd dovadă de organizare şi disciplină. Poate că în unele cazuri această disciplină a fost forţată şi impusă, dar oricum, cei care au fost duminică în Piaţa Marii Adunări Naţionale din porniri sincere şi dorinţă de aderare au fost într-un număr net superior celor care fac parte din gaşca Babei Cloanţa sau celor care trag cu ochiul într-o direcţie străină nouă deja de vreo 20 de ani.

Lăsînd deoparte multe detalii ce ţin condiţiile şi circumstanţele perioadei, conducerii şi altor momente care, da, fac să gîndeşti într-o cheie mai puţin apreciativă despre cursul de integrare europeană a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, totuşi, sînt incontestabile nişte fapte.

Prima. Numai agramaţii şi ignoranţii nu vor recunoaşte că în ultimii ani RM este asistată din gros de UE. Vinurile, merele, perjele şi gastarbaiterii moldoveni în Rusia sînt nişte subiecte, bineînţeles, importante, dar nu mai mult decît miile de concetăţeni de-ai noştri care muncesc în state europene şi pe care nimeni nu-i trimite acasă. Nu i-au trimis nici măcar atunci cînd erau la putere comuniştii. Între timp, pe bani veniţi din Europa s-au clădit case, s-au pornit afaceri, au fost instruiţi copii, şi, face oare să mai pomenesc despre zecile de mii moldoveni care au sau vor să deţină cu insistenţă un paşaport românesc?! De ce nu belarus sau kazah? Sau o situaţie şi mai ciudată (doar la prima vedere!) - cetăţeni din R. Moldova de etnie rusă învaţă cu îndîrjire „Deşteaptă-te, române!” ca să obţină cetăţenia statului vecin. O fi din mare dragoste pentru Piaţa Unirii din Bucureşti sau pentru faptul că se doresc parte a acestei Uniuni cu posibilităţi mult promiţătoare?

Doi. În toate timpurile şi pe vremea tuturor domniilor din istorie schimbările s-au dat cu greu. Mai mult, în evoluţia umană, ulterior, multe din aceste schimbări s-au dovedit a fi de bun augur. Nu poate fi caracterizat un regim sau o orînduire dintr-un punct de vedere absolut pozitiv sau negativ. A fost şi s-a trecut, rămînînd doar în istorie. De ce nu putem înţelege că vremurile la care mulţi îşi doresc să se întoarcă demult au apus? Le cunoaştem din manuale şi mergem mai departe. Iar mai departe astăzi pentru Moldova înseamnă spre vest şi nu invers.

Trei. Şi acesta-i priveşte deopotrivă atît pe cei care scandează cel mai tare „Europa!”, cît şi pe cei care vociferează „Lucoarea vine de la Răsărit!”. Europa oferă posibilităţi şi şanse, dar nu pune în torbă. Din toată multitudinea de comentarii enunţate săptămîna aceasta de mediile de informare de la Chişinău, cele mai logice şi judicioase au fost ale unei cunoscute bloggeriţe din capitală. Păi, iată această doamnă a ţinut să sublinieze că flamurile albastre din principala piaţă din ţară sînt lăudabile, dar se pare că foarte mulţi concetăţeni de-ai noştri ar trebui să înţeleagă că Europa înseamnă şi foarte multă muncă. Eu aş mai adăuga – muncă, legalitate şi ordine, dacă ne dorim să trăim ca italienii, germanii, austriecii sau francezii. Şi respectarea drepturilor omului. Demnitatea omului este esenţa umanismului european. Cu obişnuitele pentru moldoveni şperţuri, puturoşenie, „poate ne înţelegem cumva”, nănaşi, cumătri, nunţi şi prohoade cu mii de invitaţi în „banketnîi zal” nu avem ce căuta peste Prut. Dar şi peste Nistru, la Est. Numai că muncind conştiincios, în prima direcţie vei avea loc la masă în salon, iar în alta - în debaraua de servitori, cu veşnica etichetă de „tupoi moldavaşka”.

Cum şi sub ce formă au fost scoşi oamenii în duminica trecută la miting în PMAN, prea puţin contează de vreme ce au fost foarte mulţi dintr-aceia care au afirmat că ar fi venit şi singuri, din bani proprii. Iar că în Moldova se fură nu e o noutate şi strigă cel mai tare „Săriţi, hoţul!” anume cei care încă n-au avut acces la furat şi care simt cu vîrful cozii că n-au nici o şansă dacă ajung într-un spaţiu unde hoţia nu e la ea acasă. Eu cred aşa şi mă bucur că am mulţi aliaţi în mica mea patrie, la Căuşeni.

P.S. Zilele trecute presa autohtonă a mediatizat cu exces de zel un subiect despre satul Corjeuţi din nordul ţării. Care ar fi un colţ de rai, cu mulţi oameni bogaţi, mare parte cu propriu business profitabil, cu şcoala plină de elevi şi clase completate, iar reportajul abundă de feţe vesele şi optimiste. Este dacă nu ruşinos, atunci trist de tot ca nişte lucruri elementare să fie un fapt exclusiv pentru presă. Insă ideea e alta – majoritatea sătenilor de aici a lucrat sau lucrează în Franţa, iar ruta Corjeuţi-Paris circulă aproape cu aceeaşi regularitate ca şi spre Chişinău. Mai trebuie oare explicaţii?!