REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (24 martie 2021)

Peste 16 mii de cetățeni au solicitat ambulanța în ultima săptămînă

În perioada 15 – 21 martie curent, la Departamentul Dispecerizare al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au fost înregistrate 16571 de solicitări pentru acordarea asistenței medicale de urgență. La instituțiile medicale spitalicești din țară au fost transportați 6283 de pacienți, dintre care 671 copii. Potrivit datelor Centrului, în topul solicitărilor deservite continuă să predomine cele cauzate de urgențele respiratorii – 6013 solicitări, urmate de urgențele cardiovasculare – 2918 solicitări, inclusiv 54 de pacienți cu Sindrom coronarian acut și urgențele neurologice – 1906 solicitări, inclusiv 237 de accidente vasculare cerebrale.

 

Premierul interimar a avut o discuție cu reprezentanții cultelor creștine

Prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi a avut o discuție cu reprezentanții celor mai importante culte religioase creștine din R. Moldova. Principalul subiect abordat a fost respectarea normelor epidemiologice pe întreg teritoriul țării, dar și modul în care ar putea fi adaptate unele practici religioase la măsurile de protecție sanitară împotriva COVID-19. Premierul interimar a catalogat situația epidemiologică actuală ca fiind îngrijorătoare și a făcut un apel la colaborare și susținere reciprocă. Reprezentanții cultelor religioase și-au exprimat îngrijorarea față de înrăutățirea situației epidemiologic din țară și și-au manifestat deschiderea pentru cooperare în vederea ameliorării acesteia. Totodată, în cadrul ședinței s-a convenit asupra continuării dialogului în vederea identificării de comun acord a formulelor optime pentru stăvilirea extinderii pandemiei.

 

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1621 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost procesate 4822 teste, fiind confirmate 1621 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care șase de import. În total, pînă la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 217 715 de cazuri de COVID-19. Potrivit datelor Ministerului sănătății, din numărul total de cazuri, 42 sînt lucrători medicali: 11-medici,10-asistenți medicali, 21-personal auxiliar. În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sînt internați 4605 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 344 în stare extrem de gravă. În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 11 983 de persoane, iar 21 343 sînt sub supraveghere la domiciliu. Alte 1755 de persoane au fost vindecate. În total, 191 630 de persoane au fost tratate de COVID-19.

 

Dumitru Socolan l-a primit în audiență pe ambasadorul Poloniei

Agenda întrevederii a cuprins subiecte relevante pentru cooperarea moldo-poloneză, în special perspectivele de intensificare a dialogului multidimensional politic, inclusiv dinamizarea în perioada următoare a dialogului la nivel înalt între cele două ţări. Părțile au salutat menținerea dinamicii pozitive a schimburilor comerciale, inclusiv implementarea cu succes a proiectelor investiționale poloneze în Moldova, în pofida dificultăților generate de pandemie, agreînd importanța reluării lucrărilor Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare economică bilaterale.

 

5550 de locuințe au fost achiziționate prin programul „Prima Casă”

La trei ani de la lansare, numărul de locuințe procurate prin intermediul Programului de stat ”Prima Casă” a ajuns la 5550. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,8 miliarde de lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,4 miliarde de lei. Potrivit Ministerului Finanțelor, programul de stat ”Prima Casă” a fost lansat la 21 martie 2018 și în această perioadă compensațiile acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii acestuia au constituit 42,3 milioane de lei. Din numărul total al beneficiarilor, 990 de persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 2401 – în cadrul programului Prima Casă 3, 790 – în cadrul programului Prima Casă 4, iar 15 – în cadrul programului Prima Casă 5.

 

Procuratura Anticorupție l-a recunoscut în calitate de bănuit pe Denis Ulanov

În cursul zilei de ieri, Procuratura Anticorupție l-a recunoscut în calitate de bănuit și l-a audiat pe deputatul Denis Ulanov, care este vizat în dosarul ”frauda bancară”. Potrivit Procuraturii Anticorupție, acesta este bănuit de ”escrocherie” și ”spălare de bani”, ambele infracțiuni săvîrșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale. De asemenea, astăzi, procurorii anticorupție au efectuat percheziții în biroul acestuia, aflat la sediul Companiei ”Avia Invest”.

 

137 de școli din ţară activează exclusiv online din cauza carantinei

La data de 22 martie, urmare a deciziei Comisiilor teritoriale în sănătate publică și organelor locale de specialitate în domeniul învățămîntului, 137 (10,95%) de instituții de învățămînt general activează exclusiv online, dintre care 131 de instituții sînt din municipiul Chișinău, două din raionul Nisporeni, cîte o instituție din raionul Rezina și Căușeni și două din raionul Drochia. Totodată, conform situației de la data de 22 martie, din cauza creșterii cazurilor de îmbolnăvire cu Covid-19, au fost plasate în carantină și desfășoară studiile la distanță alte cinci instituții din țară și 26 de clase (0,16%). În instituțiile de învățămînt numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 312, iar 2940 de elevi au fost plasați în regim de autoizolare.

 

Au început negocierile pe marginea proiectului Acordului de Comerț Liber cu statele EFTA

Prima rundă de negocieri pe marginea proiectului Acordului de Comerț Liber dintre Republica Moldova și statele membre ale Asociației Europene de Liber Schimb (EFTA) se desfășoară în perioada 23-25 martie curent, în format de videoconferință. Echipa de negociatori a R. Moldova este condusă de Iuliana Drăgălin, secretar de stat la Ministerul economiei. În cadrul primei runde, discuțiile s-au axat pe prevederile legale și instituționale, comerțul cu bunuri și servicii, facilitarea comerțului și cooperarea vamală.

 

Tinerii sînt îndemnați să susțină candidatura Chișinăului pentru obținerea titlului de capitală Europeană a Tineretului

Primăria municipiului Chișinău invită organizațiile de tineret să participe în calitate de parteneri strategici în cadrul grupului de lucru pentru depunerea candidaturii Chișinău – Capitală Europeană a Tineretului 2024. Astfel, sînt invitate toate organizațiile de tineret din municipiul Chișinău să se implice în calitate de parteneri strategici, alături de municipalitate, pentru a depune candidatura orașului Chișinău de participare în cadrul finalei 2021, unde va fi acordat titlul de Capitala Europeană a Tineretului 2024, pentru unul din cele 4 orașe candidate.

 

Agenția Franceză pentru Dezvoltare este interesată să investească în R. Moldova

Modernizarea sectorului transporturilor, infrastructura drumurilor, eficiența energetică și energia regenerabilă, dezvoltarea durabilă au fost unele din subiectele discutate la întrevederea de la Ministerul economiei cu reprezentanții Agenției Franceze pentru Dezvoltare (AFD), aflați într-o misiune oficială în țara noastră, în perioada 21 – 24 martie. Potrivit directorului regional pentru Eurasia al AFD, Cécile Couprie, instituția pe care o reprezintă este interesată să participe la realizarea proiectelor investiționale în R. Moldova. „AFD încearcă să susțină un model de dezvoltare sustenabil fiind axat pe patru domenii prioritare precum, dezvoltare urbană durabilă, protecția mediului și a resurselor naturale, asistență pentru tranziția energetică, precum și dezvoltarea unei economii durabile și incluzive”, a spus Cécile Couprie.