PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA A PARTICIPAT LA CEREMONIA COMEMORATIVA DE LA COMPLEXUL MEMORIAL „CAPUL DE POD SERPENI”

Cu prilejul marcării celei de-a 76-a aniversare a operațiunii Iași-Chișinău, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu Ambasadorul Federației Ruse, Oleg Vasnețov, deputați în Parlamentul Republicii Moldova, veterani ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei, a participat la ceremonia comemorativă de la Complexul Memorial „Capul de Pod Șerpeni”.

„Grație operațiunii „Iași‒Chișinău”, din 20 pînă pe 29 august 1944, Republica Moldova a fost complet eliberată. Iar ceea ce reprezintă statul nostru astăzi, ceea ce reprezintă Europa în întregime se datorează inclusiv operațiunii de la capul de pod Șerpeni”, a remarcat șeful statului.

Igor Dodon a menționat că în lupta de eliberare și în timpul acestei operațiunii, ofițerii și generalii au demonstrat eroism și abilități militare fără precedent. Șeful statului a specificat că numai în august 1944, aproximativ 20 de mii de soldați și ofițeri de pe fronturile 2 și 3 ale Armatei Roșii au fost decorați cu ordine și medalii pentru curaj și vitejie.

Președintele țării a constatat cu părere de rîu că cu cît timpul ne duce tot mai departe de tragedia acelui război, cu atît mai greu conștientizăm în deplină măsură calitățile umane excepționale ce erau proprii fiecărui soldat și ofițer al acelei armate de eliberatori. Igor Dodon a subliniat că este de responsabilitatea noastră morală să ne închinăm în faţa ostaşilor care ne-au cîștigat libertatea plaiului moldovenesc.

Șeful statului a menționat că Complexul memorial de la Șerpeni a devenit pe bună dreptate monument al întregului popor. Președintele este convins că, în pofida timpului, Complexul memorial va rămîne unul dintre principalele simboluri de educație patriotică a copiilor și nepoților noștri.

„Mă bucur nespus că mai avem printre noi veterani ai acelui război cumplit. Ne închinăm în fața lor și a ostașilor căzuți care au luptat pentru acest pămînt. Iar noi, prin acțiuni concludente, trebuie să păstrăm pentru secole amintirea ostașilor eliberatori, a eroismului, curajului și devotamentului lor față de Patrie. Slavă Eroilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei!”, a concluzionat Președintele Republicii Moldova.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova