PRESEDINTELE ESTE DISPUS SA MODEREZE CONSULTARILE BILATERALE DINTRE FRACTIUNILE PARLAMENTARE

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezidat ședința ordinară cu consilierii și șefii de direcții ai aparatului Președintelui Republicii Moldova, în cadrul căreia au fost punctate sarcinile prioritare pentru săptămîna curentă.

Șeful statului a remarcat că una dintre cele mai importante chestiuni din agendă rămîne a fi organizarea la 2 aprilie a consultărilor comune a liderilor celor mai mari formațiuni parlamentare (PSRM, PDM, blocul ACUM). Întrevederea este preconizată pentru mîine, la ora 12.00, la Reședința de Stat de pe strada N. Iorga, 23.

Igor Dodon menționat că, în caz de necesitate, Președintele este dispus să modereze consultările bilaterale ale liderilor de partid. ”În acest context, consider că sarcina principală a șefului statului este de a crea condiții pentru organizarea negocierilor directe dintre conducătorii celor mai mari partide parlamentare”, a specificat Igor Dodon.

Președintele RM a reiterat disponibilitatea sa de a aproba crearea unei majorități parlamentare care să fie constituită din fracțiuni parlamentare, însă fără utilizarea șantajului, amenințărilor sau cu „transfugi”, or să accepte dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate.

Igor Dodon a amintit că a trecut aproape o lună și jumătate din ziua alegerilor parlamentare. Astfel, Președintele a subliniat că e timpul să fie luate decizii responsabile pentru țară și cetățeni, fie prin crearea majorității parlamentare legitime, fie prin organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova

Virginia Filip 01.04.2019 - 17:06

Cred ca presedintele va modera intalnirea doar intre PD si PSRM. Blocul ACUM si-a anuntat deja intentia de a nu se alia cu nimeni.