PANICĂ ŞI DISPERARE ÎN RUSIA

Mai bine de jumătate din populaţia ţării este speriată de criză
Autor: Vlad LOGHIN
Aproape 34 procente din locuitorii Rusiei cred că ţara lor se află deja în criză, arată rezultatele unui sondaj realizat de Fondul „Opinia publică” din Moscova. În acelaşi timp, 31 de procente din ruşi se aşteaptă ca cea mai puternică ţară din Comunitatea Statelor Independente, nucleul Uniunii Vamale şi animatorul Uniunii Eurasiatice, să fie lovită de o mare criză economică, financiară.
Potrivit Fondului „Opinia Publică”, cei mai mulţi dintre cetăţenii ruşi, chestionaţi în perioada desfăşurării acestui sondaj în ultimele zile ale lunii trecute, spun că nu le ajung bani pentru hrană, că preţurile la produsele alimentare sînt exagerate, se micşorează numărul locurilor de muncă. Sociologii susţin că oamenii se plîng cel mai des de înrăutăţirea nivelului de trai, de salariile şi pensiile mizere, de preţurile mari, precum şi de şansele mici de a-şi găsi un loc de muncă, în timp ce tot mai mulţi dintre cei care lucrează se tem că în orice clipă ar putea să-şi piardă locul de muncă.
Sondajul indică că numărul optimiştilor în Rusia scade cu fiece zi. Bunăoară, 36 procente dintre respondenţi consideră că situaţia economică în Rusia se agravează, iar aproape 40 procente sînt de părere că nu se schimbă. Doar 15 procente dintre ruşi mai văd ceva pozitiv în ţara lor.
Fostul ministru al Finanţelor al Federaţiei Ruse Aleksei Kudrin susţine că prăbuşirea rublei ar fi un factor ce a determinat creşterea preţurilor. În primul rînd, se scumpesc mărfurile de import, iar acestea, potrivit lui, domină piaţa internă a ţării. El a prognozat o creştere a preţurilor în Rusia şi pe parcursul anului curent.
De bună seamă, prăbuşirea rublei provoacă panică în capitala Rusiei, ai cărui locuitori spre deosebire de trăitorii altor localităţi ale ţării, reuşesc să facă unele economii băneşti. După ce moneda rusească a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 4 ani în raport cu euro şi dolarul american, adică s-a ieftinit cu 3,6 procente, ruşii au asaltat punctele de schimb valutar pentru a cumpăra valută străină şi a-şi salva economiile acumulate în rubla rusească. Prăbuşirea rublei a adus scumpirea produselor alimentare, a îmbrăcămintei, telefoanelor mobile, a mobilei de bucătărie, care, în fond, sînt aduse de peste hotare. Unii dintre ruşi, fiind întrebaţi ce vor face în cazul în care situaţia economică din ţară se va înrăutăţi, spun că nu văd altă scăpare decît plecarea peste hotare.
Organizaţia pentru Colaborare Economică şi Dezvoltare(OCED) aduce nişte cifre cutremurătoare privind situaţia din Rusia. Se dovedeşte că această ţară, care pretinde a fi o superputere în lume, ocupă locul 10 în lume după nivelul mortalităţii. Doar în nouă state din lume moare mai multă lume decît în Rusia. Se află pe poziţia 152 după durata vieţii şi pe locul 165 după indicele natalităţii. Banca Mondială prevede că în următorii 40 de ani populaţia Rusiei se va împuţina cu 17,4 milioane de oameni, adică cam cu 15 procente.
În opinia experţilor OCED, lucrătorii din Rusia activează practic în regim de sclavie. Distribuirea averii naţionale între cetăţeni ruşi se face în mod inegal. Aceasta din cauză că, în ciuda şomajului scăzut, locurile de muncă sînt prost plătite şi se concentrează în mod dominant în sectorul public, deoarece cel privat este slab dezvoltat. Mai mult ca atît, 20 procente dintre ruşi lucrează în economia tenebră.
Veniturile publice ale Rusiei rezultă aproape exclusiv din comercializarea petrolului şi gazelor peste hotare. După 2007, preţurile mondiale la petrol au crescut constant, ceea ce a dus şi la creşterea Produsului Intern Brut al ţării, însă de îndată ce acestea au început să dea în jos, economia Rusiei a intrat în cădere liberă.












