Jules Verne, scriitorul care a anticipat viitorul

Jules Gabriel Verne s-a născut pe data de 8 Februarie 1828, Nantes, Franța, și a decedat în ziua de 24 Martie 1905, Amiens, Franța. Jules a fost cel mai mare într-o familie cu cinci copii. În 1834, la vîrsta de șase ani, Jules este trimis la școala unei anume doamne Sambin, pentru ca, în anul următor, să intre împreună cu fratele său la Colegiul Saint-Stanislas, o instituție religioasă conformă spiritului catolic strict al tatălui său. În 1840, Jules Verne intră la Petit Séminaire de Saint-Donatien.

Fascinat de geografie și matematică, într-o epocă în care savanții abia făceau experimente cu motoare, elice și electricitate, el schița deja mașinăriile ce vor apărea abia peste zeci de ani.

Există o legendă conform căreia, la vîrsta de 11 ani, tînărul Jules s-ar fi îmbarcat ca mus pe o cursă cu destinația India, fiind recuperat în extremis de tatăl său la Paimbœuf. Jules Verne ar fi vrut să plece pentru a-i aduce un colier de corali verișoarei sale, Caroline Tronson, de care era îndrăgostit. Muștruluit zdravăn de tatăl său, el ar fi promis că nu va mai călători decît cu gîndul.

Între 1844 și 1846, Jules intră la liceul Regal (actualmente liceul Clemenceau).

În 1847, Jules Verne este trimis de tatăl său la studii în Paris, dar este posibil ca decizia să fi fost luată și pentru îndepărtarea sa de Nantes (Caroline Tronson (1826-1902), verișoara de care era îndrăgostit.

După un scurt sejur în capitală, în care urmează primul an de Drept și își ia examenele, revine la Nantes pentru a se pregăti pentru al doilea an alături de tatăl său.

În această perioadă o întîlnește pe Rose Herminie Arnaud Grossetière, născută în 1827, pentru care va face o pasiune nebună. Iubirea este împărtășită, dar părinții Herminiei nu văd cu ochi buni măritișul fetei lor cu un student al cărui viitor nu este încă asigurat. Această dragoste interzisă va marca pentru totdeauna autorul și opera sa, în care se regăsesc numeroase tinere măritate împotriva dorinței lor.

Inspirîndu-se din opera lui Edgar Allan Poe, care pe baza noilor descoperiri științifice încerca să-și justifice creația, Jules Verne a început să publice. În 1856, cînd abia începea să-și contureze stilul, a întîlnit-o pe Honorine de Viane Morel, o tînără văduvă cu doi copii. Pe loc s-a îndrăgostit de ea. Pentru a o impresiona a luat decizia să se angajeze ca agent de bursă. S-a dus la tatăl lui și i-a cerut 50.000 de franci pentru a-și cumpăra un loc la bursă. Pierre Verne era năucit. El dorea ca fiul său să ajungă avocat iar acum filologul visa să fie agent bursier. Cu greu i-a dat acești bani. După ce s-a angajat, în 1857 a reușit să o cucerească pe Honorine și să o ia de soție.

Ajuns la 34 de ani, pe fostul ”rege al jocurilor” succesul îl ocolea. Deși nefericit atît la slujbă cît și în familie, a terminat cartea ”Balonul”, care mai tîrziu va deveni „Cinci săptămîni în balon”. După mai multe refuzuri de publicare, prin intermediul lui Alexandre Dumas tatăl, a reușit să ia legătura cu unul dintre cei mai importanți editori francezi, Jules Hetzel, care a fost încîntat de manuscris. L-a publicat și a devenit un succes neașteptat.

Următorul manuscris pe care Verne l-a prezentat lui Hetzel a fost respins deoarece era o critică la adresa societății burgheze. Deși Verne nu a fost vreun simpatizant socialist, a intuit bine că lumea capitalistă va ajunge să pună mai mult accent pe profit decît pe dezvoltarea culturii.

Următorul manuscris s-a dovedit a fi un nou succes: ”Călătorie spre centrul Pămîntului”. A treia mare încercare literară a avut un caracter profund vizionar: ”De la Pămînt la Lună”.

Peste ani, Frank Borman, comandantul primei nave care a dat ocolul Lunii i-a scris nepotului lui Jules Verne: ”Nu poate fi o coincidență. Capsula noastră avea 9.000 de kg și era din aluminiu. Avea 4 metri înălțime și am decolat la doar 100 de mile de locul din care personajele lui Verne și-au luat și ele zborul. Am aterizat la doar două mile și jumătate de zona unde actorii lui Verne au revenit pe Pămînt, în oceanul Pacific”. (Notă: Cape Canaveral, Florida, locul de unde NASA își trimite rachetele în spațiu a fost ales deoarece este cel mai aproape de Ecuator, deci mai aproape de exosferă).

Igor Sikorsky, inventatorul elicopterului, a spus că ideea i-a venit citind operele marelui scriitor francez. Simon Lake, devorînd ”20.000 de leghe sub mări” a fost fascinat de mașinăria fantastică, iar la maturitate a fabricat primul submarin modern al americanilor aducînd numeroase inovații în domeniu. Richard Bird, cel care a zburat atît la Polul Nord cît și la Polul Sud, și-a găsit în ”Aventuri extraordinare” o sursă de inspirație pentru temerarele sale acțiuni. Pentru Jules Verne, ultimii ani de viață au fost grei. La 1900 suferea deja de trei afecțiuni: cataractă, diabet și un picior șchiop. Pe 24 Martie 1905, a trecut la cele veșnice, la 77 de ani. (Terapia Prin Cultură)

01.02.25 - 12:17
01.02.25 - 12:25
01.02.25 - 12:18
01.02.25 - 12:22
01.02.25 - 12:26
04.02.25 - 13:14
04.02.25 - 13:10
03.02.25 - 12:56
03.02.25 - 12:51
03.02.25 - 12:54
03.02.25 - 12:52
05.02.25 - 00:08
02.02.25 - 14:37
01.02.25 - 12:21
04.02.25 - 13:17