În anul 1985, inginerul român Eugen Iordăchescu a inventat o metodă revoluționară de salvare a clădirilor, un sistem unic la nivel mondial care permitea mutarea construcțiilor masive pe șine, fără a le deteriora

Această tehnică inovatoare a apărut într-o perioadă în care numeroase monumente istorice din București erau amenințate de demolare, iar soluțiile obișnuite nu puteau proteja patrimoniul. Ideea lui Iordăchescu a reprezentat o adevărată speranță pentru salvarea unor clădiri valoroase.

Metoda sa se baza pe ridicarea întregii construcții de pe fundația originală printr-o structură de tip „pat mobil”, realizată din grinzi metalice extrem de rezistente. Odată fixată în acest cadru, clădirea putea fi deplasată orizontal, pe șine special create, cu o precizie de milimetru. Inginerul a numit acest sistem „cutia de chibrituri”, datorită modului în care se susțineau treptele metalice.

Mutările erau executate lent și atent, folosind prese hidraulice de mare capacitate, capabile să împingă clădirea cîțiva centimetri pe oră. Deși operațiunea părea la limită imposibilului, delicatețea cu care se realiza lucrul demonstrează măiestria echipei coordonate de Iordăchescu. La acel moment, inginerii străini considerau tehnica drept o premieră mondială.

Prima clădire salvată cu această metodă a fost Biserica Schitul Maicilor, o construcție veche și valoroasă, care risca să fie distrusă în timpul lucrărilor urbane. Mutarea ei cu peste 200 de metri a reprezentat un succes uriaș și a dovedit că metoda este viabilă și sigură. Operațiunea a atras atenția specialiștilor din toată lumea.

Curînd după aceea, inginerul a început să salveze și alte monumente amenințate din București. Printre acestea se numără Biserica Mihai Vodă, mutată pe o distanță de aproape 300 de metri. Aceasta a fost una dintre cele mai spectaculoase și dificile intervenții, deoarece clădirea era masivă și bogat ornamentată, iar riscul de deteriorare era foarte mare.

Succesul metodei sale a demonstrat că istoria arhitecturală a orașului putea fi protejată, chiar și în cele mai dificile situații. Într-o perioadă în care demolările erau frecvente, invenția lui Iordăchescu a devenit un adevărat scut în fața distrugerii patrimoniului românesc. Mulți oameni de cultură l-au numit salvatorul bisericilor Bucureștiului.

Ceea ce a făcut tehnica lui și mai impresionantă a fost faptul că putea fi aplicată la clădiri foarte diferite ca dimensiuni și greutate. Erau mutate atît biserici, cît și blocuri, instituții sau case istorice, fiecare avînd propria complexitate structurală. Inginerul găsea mereu soluția potrivită, adaptată fiecărei situații.

Faima metodei lui Eugen Iordăchescu a depășit rapid granițele țării. Ingineri și specialiști străini veneau să studieze tehnica românească, considerați-o una dintre cele mai avansate la nivel internațional. Unele articole din presa de atunci au comparat invenția sa cu marile progrese inginerești ale secolului.

Astăzi, Eugen Iordăchescu este privit drept un geniu al ingineriei românești, iar clădirile salvate de el rămîn mărturii vii ale priceperii și curajului său. Zeci de monumente continuă să existe datorită metodei sale, iar opera lui reprezintă una dintre cele mai fascinante realizări tehnice din istoria modernă a României.