Cazul funcționarului maghiar Paul Kern rămîne una dintre cele mai mari anomalii din istoria medicinei, sfidînd tot ce știm despre corpul uman. Povestea sa începe în 1915, în timpul Primului Război Mondial, cînd Paul a fost trimis pe front să lupte pentru Armata austro-ungară.

În timpul unei bătălii, un soldat rus l-a împușcat pe Paul direct în cap. Glonțul i-a pătruns prin tîmplă și i-a distrus o parte din lobul frontal al creierului. Medicii de pe front l-au operat de urgență și au reușit să-i salveze viața, dar au avertizat familia că, dacă va supraviețui, va rămîne probabil paralizat sau cu probleme mentale grave. Paul Kern s-a trezit din comă la spitalul din Lemberg. Spre surprinderea tuturor, nu era paralizat și părea perfect lucid.

Însă, odată cu trecerea zilelor, medicii au observat ceva bizar: pacientul nu dormea. La început, au crezut că este vorba despre șocul post-traumatic sau dureri, așa că i-au administrat sedative puternice. Medicamentele nu au avut nici un efect. Paul stătea în pat, cu ochii deschiși, complet treaz. Au trecut săptămîni, apoi luni, iar Paul Kern nu a mai adormit niciodată.

Întors acasă la Budapesta, Paul a încercat să își reia viața. Și-a dat seama că glonțul îi eliminase complet capacitatea fizică de a dormi, dar și senzația de oboseală. În timp ce o persoană normală ar fi murit de epuizare, corpul lui Paul s-a adaptat inexplicabil. Timp de 40 de ani, pînă la moartea sa în 1955, el a trăit 24 de ore din 24.

Medici din toată Europa au fost fascinați de cazul lui. A fost internat pentru studii, supravegheat constant, zi și noapte, pentru a se vedea dacă nu cumva doarme iepurește, cîteva secunde, fără să știe. Rezultatul a fost mereu același: creierul lui rămînea activ tot timpul. Pentru a-și odihni ochii și nervii optici, Paul se întindea în pat timp de o oră pe zi și închidea pleoapele, dar rămînea conștient, ascultînd tot ce se întîmplă în jur.

Viața lui a fost una singuratică, dar productivă. Noaptea, cînd restul orașului dormea, Paul citea cărți, se plimba pe străzi sau vizita prieteni care lucrau în ture de noapte. S-a întors la vechiul său loc de muncă la departamentul de pensii, unde colegii spuneau că era foarte eficient.

Singura explicație găsită de specialiști a fost că glonțul a distrus exact acea porțiune minusculă din creier care dictează nevoia de somn, iar creierul său a găsit o cale necunoscută de a se regenera în stare de veghe.

Paul Kern a murit la vîrsta de 71 de ani, din cauze naturale, fiind omul care a trăit, practic, două vieți în timpul uneia singure, dar care nu a mai visat niciodată. (Sursa: Atlasul Vieții)