IMPORTANT! REGULI DE COMPORTAMENT IN CAZ DE CUTREMUR

În viitorul apropiat, Moldova ar putea fi zguduită de un cutremur major. Declarația îi aparține directorului Institutului de Geologie și Seismologie, Igor Nicoară.

În prezent, savanții nu pot prognoza cu exactitate cînd vor avea loc cutremurele de pămînt. Însă ultimele cercetări demonstrează că un eventual seism major este inevitabil.

Vrancea este singura sursă de cutremure ce poate afecta Republica Moldova. Statisticile anuale demonstrează că, pe parcursul a 100 de ani, în zona epicentrală Vrancea se întîmplă trei cutremure de pămînt majore care ar putea fi resimțite inclusiv pe teritoriul Republicii Moldova. Cutremurul va fi cu siguranță, a declarat pentru Sputnik seismologul Igor Nicoară.

În acest context, șeful Direcției reglementărilor securității la incendiu din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Vitalie Mutaf, a enumerat cîteva reguli esențiale de care trebuie să țineți cont în caz de cutremur.

  •  Cel mai important este să NU intrați în panică, să vă adăpostiți imediat sub un loc sigur și să vă gîndiți ce aveți de făcut mai departe.
  •  NU fugiți pe scări sau la lift. Scările sînt printre primele care cad.
  •  NU încercați sa ieșiți afară sau să va duceți la balcon, în special dacă vă aflați mai sus de etajul doi.
  •  Adăpostiți-vă sub o masă, un birou sau mobilă solida dacă nu puteți ajunge în timp util sub tocul ușii.
  •  NU stați în apropierea geamurilor, oglinzilor, bibliotecilor și a mobilei înalte.
  •  Dacă sînteți în exteriorul unei clădiri, adăpostiți-va departe de ferestre, blocuri, poduri, cabluri electrice și stîlpi. Evitați la cel puțin 10 m distanța de caburile electrice rupte.
  •  După cutremur asigurați-vă că puteți părăsi locuința în siguranță (luați cele mai necesare lucruri: documente, medicamente, etc.)

Sursa: sputnik.md