Autor: Vlad LOGHIN

În ultimii zece ani, „Gazprom”-ul rusesc şi-a pierdut în mod simţitor poziţia de monopolist absolut în furnizarea şi distribuirea gazelor naturale în fostele republici sovietice. Compania rusească este gonită din Asia Mijlocie de China, din republicile baltice de Uniunea Europeană.

Ucraina este clientul principal al „Gazprom”-ului, însă conflictele cu aceasta nu contenesc. De multe ori acestea iau o cotitură politică. Pe acest fundal, vecinii noştri de la Răsărit, practic, an de an, scad achiziţiile de gaze ruseşti. Bunăoară, anul trecut, Ucraina a cumpărat de la monopolistul rus cu 10 miliarde de metri cubi mai puţine gaze naturale faţă de 2012. Deoarece, plăteşte aproape cel mai mare preţ pentru gazele ruseşti din spaţiul CSI, 410 dolari SUA mia de metri cubi, după ce Moscova i-a făcut o reducere de 200 dolari pentru prelungirea contractului de arendă a bazei maritime militare ruseşti din Sevastopol, Kievul mereu insistă să obţină de la Rusia anumite ieftiniri în acest sens, dar multă vreme nu a reuşit nimic. Chiar dacă a recurs şi la anumite ameninţări, precum identificarea unor noi furnizori de gaze naturale, extragerea gazelor de şist, periclitarea transportului de gaze naturale ruseşti către Europa. De abia, la sfîrşitul anului trecut, după ce Ianukovici a refuzat se semneze acordul de asociere cu Uniunea Europeană, Putin, drept răsplată, a micşorat preţul pînă la 268,5 dolari SUA mia de metri cubi de gaze naturale.

Dar, nici după această cedare din partea Rusiei, Ucraina nu a renunţat la extragerea gazelor de şist, considerînd că reducerea oferită de „Gazprom” menţine încă preţul gazelor cumpărate din Rusia la un nivel destul de înalt. De aceea, în noiembrie 2013, ţara vecină a încheiat cu compania „Chevron” un contract de exploatare a zăcămintelor de gaze de şist de lîngă Odesa, de unde speră să obţină anual cîte 8-10 miliarde metri cubi de gaze de şist. În afară de acest proiect, Ucraina, în colaborare cu compania „Shell”, mai planifică să înceapă anul acesta extragerea gazelor de şist şi în regiunea Harkov.

Un alt motiv de sfadă dintre „Gazprom” şi Ucraina este datoria de aproape 3 miliarde de dolari SUA pentru consumul de gaze de anul trecut. Rusia, folosindu-se de acest instrument de presiune, ţine cu tot dinadinsul să creeze un consorţiu rus în baza reţelei ucrainene de transportare a gazelor. Negocierile au pornit încă în 2003, dar nici un guvern de la Kiev nu a îndrăznit să vină cu acest proiect, pentru că imediat ar fi acuzat că s-a vîndut Moscovei. Aşa că, după refuzul lui Ianukovici de a semna acordul de asociere cu UE, poziţiile „Gazprom”-ului în Ucraina rămîn tot atît de şubrede ca şi mai înainte.

La fel, „Gazprom”-ul a pierdut monopolul în statele, foste republici sovietice, din Asia Mijlocie. Pînă în 2009, compania rusească cumpăra sută la sută gazele naturale, contra preţurilor impuse de ea, pe care ulterior la vindea prin reţelele ei de gazoducte către alte ţări, inclusiv Republica Moldova. Dar, acum şase ani, pe această piaţă a mai apărut un client, China, care a început să achiziţioneze cantităţi imense de gaze naturale din Turkmenistan. Acum şi Uzbekistanul, un alt furnizor de gaze naturale din regiunea dată se orientează spre piaţa Chinei. „Gazprom”-ul ţine să-şi păstreze clienţii din Asia Mijlocie, însă nici China nu este dispusă se cedeze. Cea de a doua putere economică din lume caută să pună mîna pe toate exporturile de gaze naturale din această regiune, cîndva „teritoriu” exclusiv al monopolistului rus. China acordă credite de miliarde de dolari SUA Turkmenistanului, Uzbekistanului şi, după cum recunosc înşişi experţii ruşi, nici odată nu va mai admite revenirea „Gazprom”-lui rusesc în aceste state asiatice.

După ce Ucraina, de mai multe ori a blocat transportul de gaze ruseşti prin gazoductele sale, pentru a obţine un preţ mai mic, Moscova s-a apucat să înjghebe căi alternative. Mai întîi, a construit „Torentul de Nord” prin Marea Baltică, apoi a purces la realizarea proiectului „Torentul de Sud”. De aceea, „Gazprom” a încheiat în 2009 un contract pe termen lungă durată de cumpărare-vînzare a gazelor cu compania petrolieră de stat din Azerbaidjan tocmai pentru a umplea cu gaze ţevile care duc în Europa. Monopolistul rus chiar se arăta decis să cumpere tot exportul de gaze din această ţară, tot fostă republică sovietică. Însă, s-a ales cu un refuz. Mai rău, furnizorul de gaze din Kaukaz caută să închidă robinetul, contrar prevederilor contractului deja încheiat. Anul trecut, livrările au scăzut cu o treime, iar în 2014, în genere, au încetat. Este evident că Azerbaidjanul nu doreşte ca gazele lui să fie folosite pentru funcţionarea proiectului „Torentul de Sud”al monopolistului rus.

O altă ţară din Kaukaz, Gruzia, de multă vreme nu mai cumpără gaze ruseşti, plătind mult ieftin, cîte 200 dolari SUA mia de metri cubi, Azerbaidjanului. Doar în Armenia „Gazprom”-ul se ţine bine, după ce liderii de la Erevan au îngenuncheat în faţa lui Putin, refuzînd să parafeze acordul de asociere cu UE.

Republicile baltice nu reprezintă cea mai mare piaţă pentru colosul rus în domeniul furnizării gazelor naturale, dar tocmai aici se dă o luptă înverşunată între Uniunea Europeană şi „Gazprom”, adică Rusia. UE cere de la Lituania şi Estonia, state membre al acestei uniuni, respectarea condiţiilor pachetului energetic III al UE, care prevede în mod clar separarea serviciilor de furnizare de cele de transportare a gazelor şi accesul altor părţi la reţeaua de gazoducte. În consecinţă, Lituania intenţionează să divizeze după acest principiu compania de stat în domeniul gazelor, al cărui pachet de acţiuni în proporţie de 37 procente îi aparţine monopolistului rus.

Mai mult decît atît, guvernul acestei ţări i-a cerut „Gazprom”-ului pe un ton categoric ca pînă în octombrie, acest an, să-i vîndă partea din active care îi aparţine. Rusia nu vrea să cedeze, oferind o reduce de 20 procente la gaze doar pentru ca Lituania să renunţe la divizarea, adică la lichidarea companiei existente de furnizare şi transportare a gazelor în această ţară baltică. Oricum, se pare că „Gazprom”-ul nu are şanse să-şi păstreze activele în acest stat baltic. Unde mai pui, că guvernul de la Vilnius în orice clipă poate să întrerupă transportarea gazelor către regiunea apuseană rusă Kaliningrad, deoarece gazoductul respectiv traversează teritoriul Lituaniei.

În acelaşi mod, compania rusă de gaze poate pierde şi piaţa Estoniei, ţară membră UE, care este obligată, conform pachetului energetic III, să lichideze unicul operator de furnizare şi transportare a gazelor în ţară, în care Gazprom”-ul este prezent cu 37 procente din pachetul de acţiuni al acestui agent economic.

Unica ţară din CSI, în care monopolistul rus se simte stăpîn, este Belarus. Aceasta după ce Lukaşenko a cedat „Gazprom”-ului unica companie din ţară de furnizare şi transportare a gazelor. Avînd în vedere problemele cu care se confruntă în Ucraina şi rezistenţa opusă de UE privind construcţia gazoductului „Torentul de Sud”, compania rusă are de gînd să amplifice livrările de gaze în UE anume folosindu-se de capacităţile sale extinse din Belarus. Chiar a fost conceput un proiect, „Iamal-Europa2”, menit să asigure transportarea a 15 miliarde de metri cubi de gaze. Însă, nici acest plan al „Gazprom”-ului nu prea are sorţi de izbîndă, pentru că se opune Polonia, care s-a obligat în faţa Ucrainei că nu va participa nici la un proiect de gaze al Rusiei care va afecta interesele Kievului.

Cît priveşte monopolul „Gazprom”-ului în Republica Moldova, acesta ar putea fi eliminat odată cu punerea în funcţiune a gazoductului Iaşi-Ungheni şi conectarea ulterioară a întregului sistem de furnizare şi transportare a gazelor în ţară la o a doua sursă. În afară de aceasta, odată cu semnarea Acordului de Asociere cu UE, deşi am luat un răgaz de cîţiva ani, ni se va aminti insistent că trebuie să respectăm prevederile pachetului energetic III al UE, care tocmai prevede anularea monopolului asupra serviciilor de furnizare şi transportare a gazelor, deţinut de „Gazprom, prin pachetul majoritar de la „Moldovagaz”.