Lecţii teoretice fără modele, exemple practice de la „patria mamă”

Încă de la declararea independenţei Republicii Moldova din 1991, continuînd cu o intensitate accelerată la turaţii maxime, la Chişinău s-au aflat permanent „fraţi români mai mari” dispuşi să dea sfaturi şi să ofere strategii ori proiecte multiple de ţară tînărului Stat Republica Moldova. De fapt, „tacticienii români” şi-au făcut apariţia aici încă de dinaintea Declaraţiei de Independenţă, o dovadă în acest sens fiind aportul românesc covîrşitor în redactarea Declaraţiei de Indepenmdenţă. Primii care şi-au făcut apariţia aici au fost propagandiştii unirii cu România. Toţi aceştia, la unison, s-au erijat în învăţători, mentori, păstori, deschizători de minţi şi drumuri pentru moldovenii „care trebuiau să ştie că sînt români şi punctum, că vorbesc româneşte fără nici o deosebire de cei din spaţiul românesc şi că fac parte din istoria românilor. Eşecul acestui viol identitar se vede mai bine astăzi.

Fără să generalizez, căci cîţiva români chiar au venit aici pe cont propriu să-şi facă un rost pe care în România nu şi-l vedeau, am convingerea că mulţi activişti ai unionismului de atunci erau finanţaţi de serviciile secrete române. Aceste servicii erau activate la maxim ca să recupereze informativ tot ceea ce nu a fost cu putinţă să cunoască pe vremea URSS. Greşeala acestora a fost că au iniţiat aceste operaţiuni sub o acoperire unionistă activă. Ulterior, acoperirea unionistă a devenit o afacere profitabilă prin acordarea cetăţeniei române contra cost, prin intermediari, la negru şi peste rînd, afaceri cu repatrierea bunurilor celor care-şi dobîndeau cetăţenia română etc.

Fireşte că, la nivel oficial de Stat, România a ajutat şi împrumutat Republica Moldova cu multe milioane de dolari şi euro ce nu i-au mai fost restituite niciodată, dar nu aceasta e problema.

Ştiu absolut sigur că în România anilor 1991, 1992…, 1996 şi chiar mai tîrziu cu mare greutate ai fi putut identifica un tînăr român entuziast şi mai ales cu mulţi bani personali dispus să-i cheltuiască într-o luptă unionistă pe care nici nu prea avea de la cine s-o moştenească în chip de ideal de viaţă. Altele erau problemele tuturor românilor de atunci, nu „Basarabia românească”. După o lovitură de Stat mascată cu o revoluţie populară manipulată din Decembrie 1989, în urma căreia conducerea României a fost preluată tot de către vechii activişti comunişti şi securiştii care contribuiseră la înlăturarea dictatorului Ceauşescu, românii abia învăţau să se deprindă cu democraţia, să-şi redobîndească o libertate individuală pierdută pe vremea părinţilor ori bunicilor lor etc., context în care „Basarabia românească” nu însemna nimic pentru ei.

Cunoscătorii ştiu bine că am dreptate atunci cînd afirm că unionismul promovat de către activiştii români aici este de cea mai autentică provenienţă ceauşist-securistă. Moldovenii unionişti l-au preluat fără să aibă habar că lozincile lor patriotarde, recursul isterizant la o istorie doar de ei ştiută şi înţeleasă, intoleranţa şi naţionalismul românesc impus reprezintă, toate la un loc, exact aceleaşi trăsături caracteristice băgate pe gît românilor de către dictatorul comunist Ceauşescu şi regimul lui de securişti patrioţi. Numai că sînt nuanţate altfel, adică sînt schimbate cîteva cuvinte, nu şi sensul mesajelor.

Complexul nerecunoscut al românului terorizat de manele şi mafia ţigănească şi-a găsit „împlinirea” în chip de cuceritor stupid, de re-unificator al „Basarabiei româneşti” cu „patria mamă”, de „eliberator” al acestui teritoriu de sub „ocupaţia rusească”, pentru adăpostirea moldovenilor sub „umbrela limbii române” şi statornicirea lor în „castelul istoriei românilor”.

După ce hoardele de români unionişti au invadat Republica Moldova pentru că aici se simţeau „ca acasă”, a apărut o nouă castă de intelectuali, de „specialişti, experţi pe spaţiul basarabean” – analişti politici, politologi, sociologi, profesori universitari etc. din România. Nu punem absolut deloc sub semnul incertitudinii performanţele lor intelectuale, ci doar onestitatea demersurilor unioniste propagate de ei, argumentate cu cele mai sofisticate şi, în acelaşi timp, atractive raţionamente, speculaţii şi perspective iluzorii pentru o mînă de moldoveni naivi. Parcă ar veni din modelul economic şi social Germania, nu din România, ca să-i momească pe moldoveni cu visul unirii cu „ţara mamă”!

Observaţi cît de doct şi arogant dau sfaturi guvernanţilor şi politicienilor moldoveni despre ce fel de alianţe trebuie să facă, cum să conducă ţara, ce opţiuni strategice şi politice să abordeze şi tot ce derivă din acestea! Atunci cînd un învăţător îţi dă nişte sfaturi, tu le urmezi deoarece ştii că şi alţii, înaintea ta, care l-au ascultat au reuşit în viaţă. În acest context, care-i expertiza sau care sînt reuşitele anterioare ale analiştilor ori consilierilor români? Au pus ei pe roate România ori au scos la liman vreo altă ţară aflată în dificultate cu soluţiile şi proiectele lor? Prin ce demonstrează ei că România poate fi atractivă pentru moldoveni dacă le urmează recomandările, sugestiile lor cu iz unionist?

România de astăzi a devenit ruşinea Europei. Este condusă dictatorial de către o guvernare şi o majoritate parlamentară controlată de nişte condamnaţi penal. Schimbă legile Justiţiei pentru ca ei, demnitarii penali, să scape de sau din puşcărie. Pe lîngă ei, graţie acestor modificări legislative, prin ricoşeu juridic inevitabil, sînt eliberaţi din puşcării, înainte de termen, violatori, criminali şi bandiţi temuţi. Din modelul care a fost pentru toată Europa în luptă cu corupţia, România s-a prăbuşit în manelele dominatoare corupte şi penale ale guvernanţilor actuali. Exact în primele şase luni ale anului în curs, cînd România trebuia să triumfe ca model de reuşită europeană şi în postura de deţinătoare a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, această ţară dă semne că este cea mai antieuropeană şi coruptă membră a UE.

Cei încă activi şi urmaşii foştilor nomenclaturişti şi securişti din vremea lui Ceauşescu au învins iarăşi România, demonstrînd că această ţară se opune cu toată forţa „imperialismului occidental”. În loc să fie un titlu de mîndrie că o româncă poate deveni procuror-şef al UE, guvernanţii penali de la Bucureşti o sabotează pentru că pe unii dintre ei i-a condamnat penal! În plus, se tem că din această postură îi va băga în puşcărie şi pentru alte şi neştiute furturi din fonduri europene. Mîndria de a fi român, nu?

În acest punct, vă invit să reţineţi că guvernanţii penali de la Bucureşti sînt înfrăţiţi politic şi poate la fel de penal cu cei de la Chişinău. Acum vedeţi ce fel de unire a tot fost clocită încă de prin 1991 între România şi Republica Moldova? Crede cineva că securiştii românii care şi-au trimis activiştii unionişti aici nu au fost vizionari?

În concluzie, toţi aceşti analişti, politologi şi strategi români care dau sfaturi, oferă soluţii politice de guvernare la Chişinău ori proiecte de ţară nu sînt nimic altceva decît nişte gargaragii, nişte aventurieri care nu oferă acestei ţări nici un model de urmat, un model la care ei şi-au adus contribuţia. Vin dintr-o Românie coruptă într-o Moldovă la fel de coruptă ca să propage unirea corupţilor, care oricum există, la nivel politic, între Guvernele corupte ale ambelor ţări. Cîştigă şi ei nişte bani, nu-i aşa?, dar de unde? Din corupţie şi chiar din miliardul furat, bineînţeles, iar asta pentru ca, prin „autoritatea lor intelectuală” şi bine excitată mediatic, să-i corupă pe bieţii moldoveni muritori de foame ca să-i voteze pe corupţi şi să viseze cai verzi pe pereţi unionişti!

Mihai CONŢIU